Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 04 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 04 august 2013 18:45
FC Universitatea Craiova a învins şi în al doilea amical al verii, 2-1 pe Minerul Motru, goluri Săceanu şi Goge, la Severin, în faţa a o mie de spectatori, iar Nicolo Napoli a fost satisfăcut atît de evoluţie, cît şi de modul cum se pregătesc elevii săi.
"Echipa mă mulţumeşte, avem un moral bun. Sînt mulţumit de tot acum la echipă. Sîntem pregătiţi şi de campionat, sperăm să se rezolve situaţia cu prezenţa noastră în liga secundă, iar, după un sezon bun aici, să pătrundem în prima divizie, acolo unde este locul Universităţii", a precizat antrenorul italian. Şi Robert Săceanu a comentat: "Relaţiile încep să se lege la echipă, lucrurile sînt tot mai bune. Dăm totul să revenim în Liga 1, acolo e locul Ştiinţei".
În ceea ce priveşte pe CS Universitatea Craiova, formaţia lui Erik Lincar s-a întors din stagiul de pregătire din Serbia, iar oltenii au liber pînă marţi după-amiază. Dar încă nu se ştie unde se va antrena această echipă. Probabil, pe stadionul Ion Oblemenco din Bănie, aşa spun oficialii din Craiova, însă nu s-a decis exact.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor