Articol de Alin Grigore - Publicat vineri, 02 mai 2014 00:00 / Actualizat vineri, 02 mai 2014 22:15
Fostul portar al Stelei, Cornel Cernea, care în prezent joacă la AS Progresul Bucureşti, a iscat un scandal imens la partida din Liga a IV-a împotriva lui FC 1 Decembrie.
Nervos pe tot parcursul primei reprize, Cernea a primit cartonaşul galben din cauza certurilor repetate cu arbitrul partdiei.
Fostul stelist nu s-a calmat nici în a doua repriză, motiv pentru care a fost eliminat. După acest eveniment, Cernea a sărit la bătaie şi chiar l-a lovit cu piciorul în spate pe arbitru, moment în care centralul a decis să oprească meciul şi să acorde victoria la "masa verde" pentru FC 1 Decembrie.
Portarul nu s-a calmat şi a continuat să se certe cu acesta la cabine, fapt care l-a determinat pe central să sune la poliţie pentru a veni să-l liniştească. "M-a speriat de moarte, era foarte furios, a trebuit să reacţionez", a spus arbitrul pentru apropiaţi. Un echipaj a venit imediat la faţa locului şi a calmat spiritele.
Cornel Cernea a evoluat la Steaua în perioada 2005-2009 şi s-a remarcat la partida pierdută de Steaua pe Santiago Bernabeu, scor 0-1, cînd a ţinut scorul strîns pentru roş-albaştri. Portarul are în palmares un titlu de campion cu Steaua şi o Supercupă a României.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”