FOTBAL  »  NATIONALA  »  TURCIA - ROMÂNIA, VINERI, 20:30, TVR 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Bogdan Stancu despre punctele slabe şi pericolele turcilor: "Stoperi lenţi, portari nesiguri, mijloc de aur, atac brici!"

Articol de GSP - Publicat joi, 11 octombrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 11 octombrie 2012 01:06

Atacantul de 25 de ani a reuşit 17 goluri în 55 de meciuri pentru Galatasaray şi Orduspor şi crede că "victoria la Istanbul e mai importantă decît orice rezultat cu Olanda acasă"


- Bogdan, te-au descusut deja colegii şi selecţionerul cu privire la adversar?
- Sigur, chiar am vorbit cu colegii despre detaliile jucătorilor turci, pe care îi ştiu bine. Unii mi-au fost coechipieri la Galata, cu alţii m-am întîlnit în campionat. Domnul Piţurcă îi ştie incredibil de bine, chiar perfect aş spune! Dar, chiar şi-aşa, m-a întrebat cîte ceva despre fiecare adversar.

- Ar fi o senzaţie aparte să fii titular chiar la Istanbul?
- Nu ştiu dacă s-ar transforma automat într-un meci special. E extrem de important ca meci, finala pentru locul 2!

"Să combinăm rapid şi să încercăm poarta!"
- Care ar fi punctele slabe ale turcilor?
- Stoperii lor excelează la jocul aerian, să nu exagerăm cu baloane pe sus. Şi fundaşii laterali sînt jucători de forţă. Secretul principal ar fi combinaţii rapide, scurte, în faţa apărării. Sînt lenţi, revin greu după ce sînt depăşiţi.

- Aşadar, defensiva e sub nivelul atacului.
- Da, a doua mare problemă e la portari. Volkan vine după accidentare, ceilalţi sînt rezerve la club. Plus meteahna portarilor turci: intervenţii formidabile, mai ales reflexe, apoi goluri primite cînd nici nu te gîndeai, cum nici nu visai!

"Strălucesc de la mijloc în sus"
- Hai să trecem şi la zonele care ne dau fiori!
- La mijloc stă forţa lor. Sînt fotbalişti ca Topal, Emre sau Arda, asta spune tot. Au şi închizători experimentaţi, şi fotbalişti creativi de mare valoare. Iar în atac sînt două mari ameninţări, ambele de la Galata, vîrful Bulut şi extrema Burak Yilmaz. Au un start fenomenal de sezon, marchează mult.

- Adăugăm aici şi presiunea publicului?
- Eu cred că problema presiunii chiar nu ar trebui discutată atît. Mutu, Raţ sau Marica au jucat pe arene impresionante, cu public fenomenal. Grupul de la Steaua are deja meciuri cu miză, în Liga 1 şi în Europa. Chiar n-avem de ce să ne speriem de ce va fi pe Şukru Saracoglu!

"A sunat ceasul pentru Mondiale!"
- E un avantaj să ai la naţională mulţi jucători de la acelaşi club?
- Sînt obiectiv cînd spun că Steaua e cea mai în formă echipă din Liga 1. Lider în campionat, lider în grupa de Europa League. Fiecare din steliştii convocaţi chiar merită să fie aici. Da, poate deveni un avantaj, în momentele decisive relaţiile de joc sau traseele cunoscute te pot scoate din încurcătură şi pot rezolva rapid situaţia.

- Cum apreciezi situaţia generală: visăm sau chiar mergem la Rio?
- Eu cred că e conjunctura ideală acum pentru o calificare la Mondial. Ca echipă, am căpătat încredere după victoriile cu Estonia şi Andorra. Ca lot, ne înţelegem foarte bine, e amestecul perfect de experienţă, prospeţime, talent, echilibru tactic. Cei tineri s-au adaptat foarte repede. A sunat ceasul pentru Mondiale!

"Nu e bine să trăim cu vise legate de Rio. Eu mă gîndesc la următorul meci al naţionalei, cum să facem să învingem, chiar şi la Orduspor. Pentru mine calificarea e esenţială, nu mă visez la Rio!"
Bogdan Stancu

"La meciurile naţionalei, suporterii turci sînt altfel: chiar dacă echipa e condusă, nu se întorc împotriva jucătorilor proprii. Pînă la final cîntă şi scandează la fel. Îi ajută concret!"
Bogdan Stancu

"E clar că lumea s-a întors spre noi, e formidabil. În Turcia am învăţat care e dimensiunea acestui sprijin. Cînd fanii se depăşesc, se traduce în chestii foarte concrete în teren"
Bogdan Stancu

2 goluri a reuşit Bogdan Stancu în cele 15 apariţii la naţională: în meciurile cu Albania (1-1, 2010) şi Uruguay (1-1, 2012)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
Altele
Yamato Zaharia - Ovidiu Neveu, cea mai așteptată luptă RXF, s-a terminat într-un cor de fluierături » „Ploaie” de sticle aruncate din tribune! Ce a declanșat haosul
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (6)
plischi
plischi  •  11 Octombrie 2012, 13:39

in concluzie: sa-i fortzam pe atac, pentru a le dovedi apararea slaba, sa nu-i lasam sa treaca de centru, fiindca au mijlocasi buni si nici sa intre in suprafata noastra de pedeapsa, ca ne taie vreunul din aia brici!! e atat de usor... de pe tastatura.

poloroman
poloroman  •  11 Octombrie 2012, 13:38

petearda, cred ca este cuvantul care ti se potriveste!

submarina
submarina  •  11 Octombrie 2012, 09:59

Stancu e in forma, poate marca...dar la fel putem si sa scapam gol pt ca apararea noastra nu e atat de neinvicibila...Tatarusanu joaca dupa dispozitie, Goian nu mai e acel din trecut...e si lent si fara jocuri serioase in picioare, Tamas abea nu demult a inceput sa joace la un nivel inalt, Chiriches n-are experienta, Cocis are experienta, dar n-are forta fizica pentru asa meciuri (Piturca il convoaca pt ca e disciplinat tactic, inteligent si bine educat), Rat minte fotbalul de mai mult timp...Mutu e o enigma...si ca sa nu creada cineva ca sunt prea pesimist, sper totusi ca Torje cu pofta lui mare de joc sa-i "molipseasca" si pe ceilalti "tricolorii" pentru a obtine cel

Vezi toate comentariile (6)
Comentează