FOTBAL  »  NATIONALA  »  MAI SÎNT 26 DE ZILE PÎNĂ ÎNCEPE EURO

Chivu: “Bravo CFR!”

Articol de GSP - Publicat luni, 12 mai 2008 00:00

Cristi Chivu salută eventul lui CFR Cluj şi crede că reinstaurarea dominaţiei provinciei poate fi benefică pentru fotbalul românesc.

Fanii României au trecut iar prin emoţii la meciul Lazio-Inter. Chivu a căzut pe umărul stîng, deja schilodit de cîteva luni. A revenit pe teren, dar după cîteva minute a cedat şi a fost înlocuit. Ne linişteşte însă senin: “Voi fi la Euro!”. Este la curent cu ce se în­tîmplă în campionatul intern. Îl bu­cură revenirea provinciei la putere, eventul celor de la CFR Cluj. Nu cre­de că o eventuală retrogradare a Stelei, pentru cazul genţii cu bani de la Cluj, ar fi o tragedie pentru fotbalul românesc: “S-a în­tîm­plat şi la case mai mari”

– Eşti surprins că CFR Cluj a reuşit eventul în România?
– Nu. Nu sînt deloc surprins. Au făcut un sezon foarte bun, chiar da­că au întîmpinat în retur ceva pro­bleme, cînd au pierdut puncte pe care n-ar fi trebuit să le irosească. Sînt însă plăcut surprins de puterea pe care au avut-o, de profe­sio­na­lismul de care au dat dovadă. Ca om de fotbal, mă bucur că o echipă din provincie a cîş­ti­gat campionatul. E bine că banii din Liga Campionilor vor ajunge şi în provincie, nu doar în Bucureşti. Asta le va stimula şi pe ce­lelalte provinciale să încerce să facă acelaşi lucru.

– Ai şansa să joci împotriva lor în Liga Campionilor, în sezo­nul viitor.
– Sper să nu. Nu mi-aş dori. Dacă va reuşi şi Steaua să trea­că de turul pre­liminar, aş avea două şanse să joc îm­po­triva unor echipe româneşti, dar, repet, nu mi-aş dori. A, aş vrea să se întîmple asta, dar undeva în fa­ze mai avansate.

“Dacă e corupţie, vinovaţii să plătească”

– Ai oferi, dacă ai fi patron, un milion şi ceva de euro unei echipe doar ca să cîştige un meci?
– Nu, pentru că echipa res­pec­tivă joacă acel meci ca să învingă, cel puţin aşa se obişnuieşte în pro­fesionism . Nu ştiu cît de ade­vărat este ceea ce am auzit, nu ştiu cui au fost destinaţi banii aceia. Nu s-a făcut un flagrant, pur şi simplu a fost găsit un om care avea asupra lui o sumă foarte mare de bani.

– S-a auzit şi aici probabil de acest scandal al banilor tri­mişi de Gigi Be­cali la Cluj. Nu te-ai simţit stingher, nu ţi-a fost ruşine?
– De ce să-mi fie? M-am obiş­nuit cu realitatea asta. Doar trăiesc în Italia şi ştim bine ce s-a întîmplat aici. Dar cred că ar trebui să se ia mă­­suri dacă se va dovedi că fot­ba­lul ro­­mânesc a fost şi este co­rupt.

– Unii cer chiar retro­gra­da­rea Ste­lei. Ar fi un ca­taclism pen­tru fotbalul ro­mâ­nesc dacă s-ar lua această decizie?
– Nu cred. A fost vreun cataclism în Italia şi în Europa cînd Ju­ventus a fost re­trogradată? Şi Ju­ven­tus are titluri şi trofee continentale, mai multe ca Steaua. Dar nu cred că în România se va ajunge la aşa ceva.

Şansa lui Rădoi

– Crezi că ar trebui făcută distincţie între ceea ce face pa­tronul şi jucători?
– Acţiunile unui pa­tron se răsfrîng asupra jucătorilor care n-au nici o vină. Aşa s-a întîmplat şi în Italia. Pînă la urmă au plătit toţi, inclusiv ju­cătorii, suporterii.

– Rădoi a declarat zilele trecute că ar vrea să plece de la Steaua. Ce zici de asta?
– El ştie cel mai bine ce are de făcut şi ce vrea să facă, ce viitor vrea să aibă. E greu, să nu uităm că el e simbolul Stelei acum şi nu ştiu dacă va fi cedat. Dar cred că va fi o provocare, şi el e conştient de asta, din care va avea de cîştigat.

Vrea să joace finala Cupei

– Lumea vrea să ştie ce se mai întîmplă cu umărul tău? Ne putem baza pe el?
– Eu zic că da. Chiar dacă acum nu sînt prea bine, pînă la Euro o să-mi revin! Sper să pot să joc chiar în finala Cupei Italiei, pe 24 mai.

– Ce s-a întîmplat cu Lazio?
– Am nişte ligamente rupte, dar nu la umăr, la claviculă. Am că­zut şi am încercat să evit umărul, aşa că am pus mîna. Cert e că-mi amorţise toată partea stîngă şi m-am speriat destul de tare. Am ce­rut imediat schimbarea şi am plecat la ves­tiar. Acolo mi-a mai tre­­cut a­mor­ţeala, dar durerea nu. Am luat nişte calmante. Oricum n-am putut să dorm pînă pe la 6 dimineaţa.

– Aici chiar că ai pus umărul.
– Aşa e. Numai eu ştiu prin ce-am trecut din septembrie, de la meciul cu Germania, cînd mi-a sărit prima dată umărul. De a­tunci mi-a ieşit destul de des. Chiar şi de mai multe ori într-un meci, dar îl pun la loc singur. Spre norocul meu am făcut foarte multă forţă, iar lipsa de mo­bilitate e com­pen­sată prin masa mus­­cu­lară.

– Dar nu ai dureri cînd îţi sare?
– Sînt dureri, dar nu atît de mari cum au fost prima şi a doua oară. Practic, rupe, dar rupe foarte puţin pentru că nu mai are ce să rupă, că la mine totul e rupt. Cap­sula umărului meu e foarte lărgită. Umărul meu e cu un centimetru şi jumătate mai jos decît normal. Cade. Iar după meci, vreo 3-4 zile sînt dureri insu­por­tabile, pentru că e inflamată toată articulaţia. Dar nu am de ales. Strîng din dinţi şi merg mai departe .

– Ce aştepţi de la viitor?
– Pe scurt? Să mergem la Euro, să facem un turneu final bun, să mă căsătoresc şi apoi să mă operez. Să se sfîrşească acest calvar cu dureri interminabile la umăr. Nu mai suport! Şi apoi o voi lua de la zero!

3 meciuri a lipsit Chivu din cauza accidentărilor în preliminariile Euro 2008.

3 accidentări grave a suferit Chivu în sezonul 2007-2008: fractură de piramidă nazală, dislocarea umărului stîng şi ruperea ligamentelor claviculei de la umărul stîng.

58 de meciuri a bifat Chivu în tricoul echipei naţionale. Din actualul lot este depăşit doar de Lobonţ, de Contra (ambii 62) şi de Mutu (60)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Superliga
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Iker Casillas se iubește cu prezentatoarea TV care a petrecut o noapte acasă la Cristiano Ronaldo
Stiri extrasport
Iker Casillas se iubește cu prezentatoarea TV care a petrecut o noapte acasă la Cristiano Ronaldo
Surpriză! Cristi Chivu, așteptat să semneze: „Favorit să devină antrenorul echipei”
Campionate
Surpriză! Cristi Chivu, așteptat să semneze: „Favorit să devină antrenorul echipei”

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (49)
 •  13 Mai 2008, 11:34

Cfr cand a jucat cu U Cluj a platit arbitru deaia a castigat meciul si titlul!!!! ce pot sa zic doar UUUUUUU CFR Cluj!!!sunteti niste ratati care mancati cacat!!!:))

 •  13 Mai 2008, 11:04

Nu credeam o sa vad comentarii si impotriva lui Chivu :-)) dar ce poti cere de la baietii de capitala... Bravo Chivu!

 •  13 Mai 2008, 10:58

Domnule Chivu, du-te la chefere cluj, echipa DNA-ului din Romania, care a "luat" eventul cu echipe care au "stat capra", si fa performanta la CE!! Pana atunci insanatosire grabnica, pentru ca noi miticii pe langa faptul ca suntem descurcareti mai suntem si crestini si le dorim si "dusmanilor" nostri sanate, ca-i mai buna decat toate!

Vezi toate comentariile (49)
Comentează