Articol de Viorel Tudorache - Publicat marti, 07 octombrie 2008 00:00
Aceasta este tactica prin care căpitanul Cristi Chivu speră ca România să surprindă şi să învingă Franţa
- Cristi, e vreo diferenţă între Franţa de la Euro 2008 şi cea pe care o veţi întîlni sîmbătă?
- Nu am văzut Franţa în aceste preliminarii. Ştiu doar că a pierdut 3-1 cu Austria şi că a învins Serbia cu 2-1. Oricum, e aceeaşi forţă, campioană mondială şi europeană. Aceeaşi care îşi doreşte să se califice la turneele finale. Aşa sînt obişnuiţi, să se califice şi să se lupte pentru trofee. Meciul de sîmbătă va fi altceva decît la Euro 2008. Atunci a fost primul meci din grupă, s-a jucat precaut şi nici ei, nici noi nu am făcut o partidă strălucită. Acum ambele echipe au nevoie de cele trei puncte.
"Gourcuff s-a regăsit la Bordeaux după experienţa de la Milan. Toată lumea a fost mulţumită cum a jucat cu Serbia, la fel şi de Abidal, folosit fundaş central"
Cristi Chivu
"Sînt peste noi"
- Comparînd loturile, Franţa ne este superioară?
- Orice lot am face, valoric, Franţa e peste noi. :(
- Cum îi putem surprinde?
- Jucînd fotbal, dar altfel ca la Euro 2008.Cu o notă defensivă, cu precauţie, încercînd să contracarăm atacurile lor poziţionale. Să recuperăm mingea şi să dăm lovitura pe contraatac. Nu avem alte soluţii. Ăştia sîntem! Dacă am avea trei ca Mutu ne-am permite să fim mai ofensivi. Aşa, sîntem constrînşi să ne apărăm. Fundaşii noştri centrali n-ar putea să se apere la 40 de metri de poartă, pentru că am fi surprinşi, iar acest lucru ne obligă să ne retragem. N-avem ce face! Vom încerca însă să punem şi probleme în ofensivă pentru că trebuie să marcăm.
"Sînt jucător şi nu-mi permit să-i dau sfaturi selecţionerului cum ar trebui să abordăm meciul"
Cristi Chivu
"Borcea ne-a jignit"
- Înseamnă că Borcea a cam avut dreptate cînd a spus că în afara lui Mutu, restul jucătorilor de la lot sînt "ciobănaşi"?
- Nu sîntem ciobănaşi, nu avem oi şi nu ne cîştigăm existenţa din brînzeturi. E o jignire la adresa jucătorilor, :X dar sînt convins că n-a spus-o cu răutate. Sîntem nişte jucători harnici, care luptăm pentru victorie meci de meci.
"La Inter am jucat fundaş stînga şi fundaş central. Dacă voi juca mijlocaş la lot sper să aduc un plus de experienţă, dar n-am să condiţionez niciodată prezenţa la de postul pe care voi fi distribuit"
Cristi Chivu
Ar mai vrea un gol din ofsaid
- Ţi-ai dori ca la meciul cu Franţa vremea să fie ploioasă şi să avem un arbitru ca la victoria cu Olanda?
- (Zîmbeşte şi intră în joc). Un asistent! (aluzie la golul marcat de Goian din ofsaid) La Constanţa am avut rezultate bune şi ne-am ridicat mai mereu la nivelul aşteptărilor. Avem condiţii optime de pregătire şi sînt premise pentru un rezultat bun. Constanţa e cea mai bună soluţie.
- Ce părere ai de faptul că francezii vin doar cu o zi înaintea meciului şi nu fac antrenamentul oficial la Constanţa?
- Foarte bine. Şi la Inter se procedează la fel. Sînt poveşti de adormit copiii că trebuie să te acomodezi cu terenul. ;) Sîntem jucători profesionişti şi contează mai puţin acest aspect. Terenurile au o sută de metri peste tot, iarba e verde, lăţimea e de cinzeci de metri, iar la colţuri sînt fanioane. De suporteri nu poate fi vorba, fiindcă antrenamentul oficial e închis. Bine că nu vin în ziua meciului.
"Naturalizarea e la modă, dar nu e aşa de uşor să joci pentru României, care e pe locul 13 în lume. Străinii trebuie să demonstreze că au valoare să îmbrace tricoul tricolor şi să joace cu sufletul"
Cristi Chivu
"Găman? N-aveam alte soluţii!"
- Crezi că misiunea lui Domenech e mai uşoară decît a lui Piţurcă?
- Probabil, fiindcă are mai mulţi jucători valoroşi la dispoziţie. Chiar dacă şi în campionatul Franţei evoluează mulţi străini, Domenech are o arie de selecţie mult mai mare. Ne sînt net superiori şi la infrastructură, la centrele de copii şi juniori. Nu e de ajuns să cumperi jucători străini, pentru că avem nevoie şi de tineri.
- Piţurcă l-a convocat pe Gămăn, care are 19 ani.
- Ne bucurăm că sînt aduşi tineri la lot, pentru că avem nevoie de entuziasmul şi tinereţea lor. Găman sper să aibă şi experienţă pentru că are meciuri în Liga I şi a jucat bine. Uite că mai sînt tineri care vin din urmă! :)
"Am văzut centrarea de gol dată de Goian cu Otopeni. Nu ştiu cum a reuşit să dea cu stîngul. Cînd iese Mutu, îl trimitem pe Goe extremă. Glumesc!"
Cristi Chivu
- Era momentul la un astfel de meci important?
- Avem alte posibilităţi? Nu avem! Sînt mulţi jucători accidentaţi sau ieşiţi din formă. Au fost selecţionaţi cei mai în formă. Nu contează vîrsta.
"De ce n-aş fi optimist?"
- Ce se întîmplă dacă, Doamne fereşte, se accidentează Lobonţ? Pantilimon e tînăr debutant.
- Pantilimon are 22 de ani şi este un portar bun. La nevoie, mai e şi Stăncioiu.
- Eşti foarte optimist!
- De ce n-aş fi? Sîmbătă seara vom vedea dacă vom rîde sau vom plînge. Am încredere în forţele noastre, vrem victoria cu Franţa pentru a ne califica la Mondiale. Trebuie să ne pregătim bine şi să fim foarte concentraţi.
"Am simţit un sentiment de mîndrie după ce Clujul a cîştigat la Roma. Nu mă aşteptam, dar important e că au confirmat şi cu Chelsea. Pot merge mai departe"
Cristi Chivu
Partener cu Casa Auto
Cristi Chivu a semnat ieri într-un cadru fastuos un parteneriat de imagine cu Casa Auto, centru autorizat de vînzări şi service Mercedes-Benz. Căpitanul "naţionalei" va promova imaginea dealerului timp de doi ani. Jucătorul lui Inter va folosi pe perioada şederii în România un Mercedes-Benz CLS 350, al cărui preţ de catalog este de 60.000 de euro. (Valentin Damian)

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro