FOTBAL  »  NATIONALA  »  U21

Cine transmite la TV meciul Cipru U21 - România U21, în preliminariile Euro 2027

Cipru U21 - România U21 va fi transmis pe Pro Arena
Cipru U21 - România U21 va fi transmis pe Pro Arena

Articol de - Publicat vineri, 25 septembrie 2026 17:24 / Actualizat vineri, 25 septembrie 2026 17:25

Naționala României U21 continuă în această seară parcursul din preliminariile Campionatului European din 2027. Echipa lui Costin Curelea joacă în deplasare, pe terenul reprezentativei similare a Ciprului, de la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.ro.

După primele șapte meciuri din această grupă, România U21 ocupă locul al treilea, în spatele Spaniei și Finlandei. „Tricolorii” lui Costin Curelea joacă astăzi primul din cele trei meciuri decisive pentru calificarea la turneul final din Albania și Serbia. România trebuie să termine pe locul al doilea pentru a merge la baraj.

Cipru U21 - România U21 va fi transmis pe Pro Arena

Dacă meciul de vineri seara al primei reprezentative, care debutează în grupa de Liga Națiunilor contra Suediei, de la ora 21:45, va fi transmis pe Antena 1, duelul de la tineret va fi transmis pe un alt post TV.

Partida de la Larnaca va fi transmisă în direct pe Pro Arena, dar și pe platforma Voyo.

Meci crucial pentru naționala U21 a României

În ultimele 3 etape, care au loc în această toamnă, România va juca în deplasare cu Cipru (25 septembrie), acasă cu Finlanda (30 septembrie) și în Spania (6 octombrie), pe terenul reprezentativei care conduce detașat grupa.

Prima clasată la finalul preliminariilor se califică direct la Campionatul European din 2027. Din cele 9 ocupantele ale locurilor doi din toate grupele, cea mai bună echipă pe baza parcursului din preliminarii se califică direct, iar celelalte 8 dispută baraj de calificare, tur-retur.

România NU poate fi cea mai bună ocupantă de loc 2 nici dacă și-ar câștiga toate meciurile rămase, ceea ce înseamnă că în cel mai bun caz posibil va ajunge la barajul cu altă ocupantă de loc 2.

Pentru locul secund în grupă, România are două variante:

  • Să obțină din cele 3 meciuri cu 4 puncte în plus față de cât va scoate Finlanda din duelurile care i-au rămas;

  • Să obțină cu 3 puncte mai mult decât Finlanda ȘI să câștige meciul direct la mai mult de două goluri.

Finlanda mai are meciuri cu Spania (acasă), România (deplasare) și Kosovo (deplasare).

Rezultatele înregistrate până în acest moment

  • 5 septembrie 2025: România – Kosovo 0-0

  • 9 septembrie 2025: San Marino – România 0-2

  • 14 octombrie 2025: România – Cipru 2-0

  • 14 noiembrie 2025: Finlanda – România 2-0

  • 18 noiembrie 2025: România – Spania 0-2

  • 27 martie 2026: Kosovo - România: 0-1

  • 31 martie 2026: San Marino - România: 0-3

Lotul României U21 pentru meciurile decisive din preliminariile EURO 2027

  • Portari: Ștefan Lefter (Universitatea Cluj), Rafael Munteanu (Farul Constanța), Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara);

  • Fundași: Andrei Dorobanțu (UTA Arad), David Irimia (Dinamo), Răzvan Pașcalău (Cosenza | Italia), Mario Bărăitaru (CSM Slatina), Matteo Duțu (Dinamo), Darius Fălcușan (Concordia Chiajna), Kevin Ciubotaru (Dundee United | Scoția), Ricardo Pădurariu (FCSB), Alexandru Șuteu (FC Voluntari);

  • Mijlocași: Iustin Doicaru (Rizespor | Turcia), Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Cătălin Vulturar (Rapid), Yanis Pîrvu (CFC Argeș), Raul Cîmpean (Sepsi OSK), Cristian Mihai (Dinamo), Luca Banu (Farul Constanța), Lorenzo Biliboc (CFR Cluj), Remus Guțea (FC Voluntari), Alexandru Stoian (FCSB);

  • Atacanți: Atanas Trică (AEK Larnaca | Cipru), Rareș Burnete (Südtirol | Italia), Ioan Vermeșan (Widzew Lodz | Polonia).

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Superliga
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (1)
Lecoqsportif
Lecoqsportif  •  25 Septembrie 2026, 18:17

Are Curelea pile, rezultatele nu conteaza.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close