FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - SERBIA, SÎMBĂTĂ, 28 MARTIE, ORA 20:45, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

Citeşte aici cele mai proaspete ştiri înainte de România-Serbia!

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 martie 2009 00:00

În aceste momente, la stadionul Farul, pe care se va disputa partida România-Serbia, s-au adunat cîteva sute de spectatori, care încearcă să-şi facă simţită prezenţa prin scandări şi folosind goarnele pe care le au la dispoziţie. Numărul mic al oamenilor din tribune cu mai bine de o oră înainte de fluierul de start este justificată de vîntul tăios care bate dinspre mare şi care lasă senzaţia de frig, deşi temperatura din termometre este una de primăvară.

În ciuda faptului că există un număr mare de suporteri care întreabă pe la porţi de bilete, speculanţii lipsesc aproape cu desăvîrşire, descurajaţi de numărul mare de forţe de ordine antrenat pentru acest meci.

Agitaţia este încă şi mai mare în dreptul tribunei oficiale, un număr mare de poliţişti şi agenţi speciali aşteptînd sosirea celor doi preşedinţi de stat, Traian Băsescu şi Boris Tadici.

Update 19:15 - Autocarul României a ajuns la stadion, la 15 minute după cel al Serbiei.

Update 19:30 - Sîrbii au ieşit primii pe teren pentru a inspecta gazonul, fiind aclamaţi de cei aproximativ 50 de fani care au sosit pînă acum din Serbia. În schimb, dacă naţionala României nu va putea beneficia din teren de aportul căpitanului Cristi Chivu, accidentat, sora acestuia, Diana, îi va susţine din tribune pe tricolorii antrenaţi de Victor Piţurcă, ea făcîndu-şi apariţia la stadion cu mai bine de o oră înainte de startul partidei România-Serbia.

Update 19:50 - Portarii sîrbi Vladimir Stojkovici, Bojan Isailovici şi Vladimir Disljenkovici şi-au făcut apariţia pe teren la încălzire, în huiduielile celor peste 4.000 de spectatori care s-au strîns în tribune. La porţile stadionului cozile sînt din ce în ce mai mari, suporterii curgînd valuri spre stadion.

Update 20:10 - Preşedintele FRF Mircea Sandu şi-a făcut apariţia la stadion. Lunetiştii şi luptătorii din trupele speciale îşi ocupă poziţiile în aşteptarea preşedinţilor României şi Serbiei, Traian Băsescu şi Boris Tadici.

Update 20:10 - Jucătorii celor două echipe au ieşit la încălzire, în uralele unui stadion aproape plin

În aceste momente, la stadionul Farul, pe care se va disputa partida România- Serbia, s-au adunat cîteva sute de spectatori, care încearcă să-şi facă simţită prezenţa prin scandări şi folosind goarnele pe care le au la dispoziţie. Numărul mic al oamenilor din tribune cu mai bine de o oră înainte de fluierul de start este justificată de vîntul tăios care bate dinspre mare şi care lasă senzaţia de frig, deşi temperatura din termometre este una de primăvară.

În ciuda faptului că există un număr mare de suporteri care întreabă pe la porţi de bilete, speculanţii lipsesc aproape cu desăvîrşire, descurajaţi de numărul mare de forţe de ordine antrenat pentru acest meci.

Agitaţia este încă şi mai mare în dreptul tribunei oficiale, un număr mare de poliţişti şi agenţi speciali aşteptînd sosirea celor doi preşedinţi de stat, Traian Băsescu şi Boris Tadici.

Update 19:15 - Autocarul României a ajuns la stadion, la 15 minute după cel al Serbiei.

Update 19:30 - Sîrbii au ieşit primii pe teren pentru a inspecta gazonul, fiind aclamaţi de cei aproximativ 50 de fani care au sosit pînă acum din Serbia. În schimb, dacă naţionala României nu va putea beneficia din teren de aportul căpitanului Cristi Chivu, accidentat, sora acestuia, Diana, îi va susţine din tribune pe tricolorii antrenaţi de Victor Piţurcă, ea făcîndu-şi apariţia la stadion cu mai bine de o oră înainte de startul partidei România-Serbia.

Update 19:50 - Portarii sîrbi Vladimir Stojkovici, Bojan Isailovici şi Vladimir Disljenkovici şi-au făcut apariţia pe teren la încălzire, în huiduielile celor peste 4.000 de spectatori care s-au strîns în tribune. La porţile stadionului cozile sînt din ce în ce mai mari, suporterii curgînd valuri spre stadion.

Update 20:10 - Preşedintele FRF Mircea Sandu şi-a făcut apariţia la stadion. Lunetiştii şi luptătorii din trupele speciale îşi ocupă poziţiile în aşteptarea preşedinţilor României şi Serbiei, Traian Băsescu şi Boris Tadici.

Update 20:10 - Jucătorii celor două echipe au ieşit la încălzire, în uralele unui stadion aproape plin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala

Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (6)
 •  28 Martie 2009, 20:58

frf.ro

 •  28 Martie 2009, 20:48

unde vad si eu meciu pe net?

 •  28 Martie 2009, 20:35

unde se poate viziona meciul pe net ?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează