Articol de Viorel Tudorache, Marius Mărgărit, Raed Krishan (foto) - Publicat miercuri, 21 septembrie 2022 21:15 / Actualizat miercuri, 21 septembrie 2022 22:13
Delegația României a ajuns în această seară la Helsinki, înaintea meciului cu Finlanda din Liga Națiunilor. Din informațiile Gazetei, selecționerul Edi Iordănescu (44 de ani) a luat o decizie importantă în privința echipei de start.
- Finlanda - România, programat vineri, 23 septembrie de la 21:45 va fi LiveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Antena 1
- România - Bosnia și Herțegovina , programat luni, 26 septembrie, de la 21:45, va fi LiveTEXT pe GSP.ro și televizat pe PrimaTV
- Reporterul Marius Mărgărit și fotoreporterul Raed Krishan sunt corespondenții Gazetei Sporturilor în Helsinki (Finlanda) și transmit cele mai importante informații pentru cititorii GSP.ro.
„Tricolorii” au ajuns în această seară, în jurul orei 20:30, la Helsinki. Atmosfera a fost una destinsă, în ton cu liniștea din capitala Finlandei. Au fost așteptați de câțiva fani ai Rapidului, cu un steag imens al României pe care a fost imprimată stema clubului giuleștean.
Zborul a fost un sfetnic bun pentru Edi Iordănescu. Selecționerul a stabilit deja „scheletul” echipei de start.
Nedelcearu și Rus, titulari cu Finlanda
Cu Andrei Burcă suspendat și Vlad Chiricheș accidentat, Edi Iordănescu a rămas cu doar trei variante pentru cele două posturi de fundaș central. Din informațiile Gazetei, selecționerul s-a hotărât și îi va folosi pe Ionuț Nedelcearu și Adrian Rus, un cuplu consacrat în perioada petrecută la reprezentativa U21.
Bogdan Mitrea, apărătorul celor de la CS Universitatea Craiova, convocat de urgență în locul lui Chiricheș, va rămâne pe bancă.
Echipa probabilă a României în meciul cu Finlanda:
I. Radu - Rațiu, A. Rus, Nedelcearu, N. Bancu - R. Marin, T. Băluță, Cicâldău - D. Man, G. Pușcaș, Fl. Tănase
Lotul României pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia și Herțegovina:
- PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
- FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Bogdan Mitrea (Sepsi), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
- MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
- ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).