Articol de GSP - Publicat marti, 16 noiembrie 2010 00:00
Fotbaliştii convocaţi de selecţionerul Răzvan Lucescu pentru partida amicală contra Italiei, care se va disputa în Austria, au ieşit la plimbare astăzi prin Klagenfurt, oraşul în care se va disputa meciul.
Jucătorii au format grupuri după simpatii: stranierii George Florescu şi Ciprian Deac au împărtăşit impresii despre fotbalul din Danemarca şi Germania, Pantilimon, Alexa şi Bucur au comentat şansele Timişoarei lui Contra la titlu, Maftei şi Raţ şi-au amintit de vremea cînd luptau împreună în tricoul Rapidului, Gardoş, Bilaşco, Tănase, Stancu şi Tătăruşanu au încercat să treacă împreună peste eşecul Stelei în faţa Gazului, iar Ropotan şi Gabi Tamaş i-au dat sfaturi lui Torje despre cum poate ajunge la o echipă din străinătate.