FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - FRANŢA, AZI, 21:30, TVR 1, DOLCESPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Francezii s-au distrat la antrenamentul oficial, încercînd să degajeze mingea în “plasmele” de deasupra terenului

Francezii au ascultat atenți ce
le-a spus Laurent Blanc, în timp
ce Ribery făcea baloane
Francezii au ascultat atenți ce le-a spus Laurent Blanc, în timp ce Ribery făcea baloane

Articol de GSP - Publicat marti, 06 septembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 05 septembrie 2011 22:34

Ribery a mestecat gumă tot antrenamentul, uşor superior faţă de colegii săi. Blanc a alcătuit un careu al "greilor", cu el, Abidal, Benzema, Evra şi Menez. Oaspeţii au constatat că gazonul nu e în cea mai bnă condiţie, încercînd să se protejeze de accidentări


Click aici pentru cele mai tari imagini de la antrenamentul naţionalei Franţei!

Francezii au ieşit la antrenamentul oficial aseară la ora 18:40. Părea evident că sînt avizaţi de inaugurarea stadionului, l-au examinat cu atenţie şi, în scurt timp, au descoperit că gazonul nu e bine prins. "Nu ne convine, ne putem accidenta, trebuie să avem grijă", au comentat cei din staff, ieşiţi primii pe teren.

Distracţie cu tabela de marcaj
Primii jucători ieşiţi de la cabine nu au fost chiar marile vedete. Valbuena, Mandanda, Kaboul , M'vila, Marin, Menez şi Sagna ( foto) s-au amuzat văzîndu-se pe plasmele cubului de deasupra gazonului, de unde erau filmaţi. Au pus mîna pe mingi şi au încercat să degajeze cît mai mult în sus, un soi de pariu: "cine atinge ecranele". Nu a reuşit nici unul, dar s-au amuzat.

Ribery, vedeta cu chewingum
"Greii" au ieşit printre ultimii pe gazon. Ribery clar în fiţe, uşor superior chiar şi faţă de ceilalţi colegi, atingînd mingea din "talent", prin devieri. Mesteca gumă, ceea ce a făcut pe tot parcursul antrenamentului. Blanc l-a pus imediat într-un grup al "greilor", cu Benzema, Abidal, Evra şi Menez. I-a urmărit atent, cu un aer aparent absent, la exerciţiul triunghiurilor de pase care îl pun atît de bine în valoare pe jucătorul lui Bayern.

Abidal, aşa cum e cunoscut de la toate acţiunile Barcei, modest, serios şi concentrat. Nu a zîmbit aproape deloc şi a executat atent tot ce a comandat unul dintre secunzii lui Blanc. Benzema, cu un aer de licean uşor îndrăgostit, a urmărit distrat forfota din tribune şi a zîmbit către jurnaliştii francezi cunoscuţi. Apoi s-a încruntat, în glumă, cînd a observat un teleobiectiv care îl urmărea obsesiv.

Antrenament închis degeaba
Atît francezii, cît şi orice alt adversar care va dori să se ascundă de ochii spionilor de specialitate închizînd antrenamentele de le Naţional Arena trebuie să se asigure de un lucru: şi anume că toate camerele de luat vederi din stadion, dar mai ales cele de pe cubul de deasupra terenului, sînt deconectate şi inofensive. Pe tot parcursul şedinţei de pregătire, "big brotherul" din cub, cu o rezoluţie foarte mare, a filmat şi proiectat pe cele patru plasme imagini din antrenamentul Franţei.


"Chiricheş? Nu am auzit de el"
Laurent Blanc a surprins ori a încercat să îşi adoarmă adversarul, pe Victor Piţurcă: "Echipa României este una puternică. Spuneţi că printre titulari e Chiricheş? Nu ştiu cine e, nu am auzit de el", a comentat selecţionerul Franţei, moment în care jurnaliştii români s-au amuzat, refuzînd să îl creadă.


"E un meci important şi pentru voi, românii, dar şi pentru noi. Punctele sînt foarte importante. Fiecare meci are adevărul lui, fiecare echipă propune altă tactică, vom vedea ce va fi"
Laurent Blanc, selecţioner Franţa

România - Franţa, meci din preliminariile CE 2012, se joacă azi, de la ora 21:30 şi va fi transmis în direct de TVR 1 şi DolceSport şi liveTEXT de gsp.ro, unde comentăm împreună.

Clasament Grupa D
1. Franţa 7 5 1 1 11-3 16p
2. Bosnia 7 4 1 2 10-7 13p
3. Belarus 8 3 3 2 6-4 12p
4. România 7 3 2 2 10-6 11p
5. Albania 6 2 2 2 4-6 8p
6. Luxemburg 8 0 1 7 1-15 1p

Ce meciuri mai sînt de jucat:
6 septembrie: ROMÂNIA - Franţa; Bosnia - Belarus; Luxemburg - Albania
7 octombrie: Bosnia - Luxemburg; ROMÂNIA - Belarus; Franţa - Albania
11 octombrie: Albania - ROMÂNIA; Franţa - Bosnia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Superliga
Eroul de la România U20 ar putea ajunge în iarnă la Dinamo! Care ar fi condițiile
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (8)
double07
double07  •  06 Septembrie 2011, 11:02

""cine atinge ecranele". Nu a reuşit nici unul, dar s-au amuzat"....Ce sa faci? "Niste tarani...!":)

mariuste2003
mariuste2003  •  06 Septembrie 2011, 10:19

maimutze maimutze,da' stai sa vezi ce bataia luam de la ele...dar nu-i nimic, tot ai nostrii sunt mai frumosi..:))))))))))))))))))

predastelist
predastelist  •  06 Septembrie 2011, 09:01

lol antrenorul le explica acolo , maimutele toate atente numai ribery cioflaia guma si mai facea si baloane :)))) asta da jucator imi place de el e fresh ;)

Vezi toate comentariile (8)
Comentează