FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Hagi îl face praf pe Burleanu: "Cum să facă revoluţie? Noi am adus cele mai mari performanţe din istorie"

Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi

Articol de GSP - Publicat joi, 20 martie 2014 00:00 / Actualizat joi, 20 martie 2014 20:31

Gică Popescu era mare favorit să devină noul preşedinte FRF, dar a fost condamnat la închisoare cu executare cu doar o zi înaintea alegerilor. În schimb, Răzvan Burleanu a devenit şef la Federaţie după ce l-a învins pe Vasile Avram.

Gică Hagi făcea şi el parte din echipa lui Popescu, alături de Stelea şi Ilie Dumitrescu, şi l-a acuzat pe Răzvan Burleanu: "Dînsul a spus că a venit revoluţia în fotbalul românesc după 24 de ani. Asta a fost prima declaraţie a dînsului. Păi în ăia 24 de ani sîntem şi noi, generaţia de aur. Eu mă includ în perioada 1990-2000 în care fotbalul românesc a făcut cele mai mari performanţe din istorie. Ce înseamnă această revoluţie?

Preşedintele vechi cu jucătorii şi antrenorii au dus echipa pe locul patru în lume în aceşti 24 de ani. Să fie mai clar. În aceşti 24 de ani, România a avut trei mondiale şi două europene, sau trei europene şi două mondiale unde s-a făcut performanţă. Sînt 24 de ani în care Mircea Sandu şi noi am reprezentat România aşa cum trebuie în lume", a menţionat Hagi.

"Regele" a vorbit şi despre tatăl lui Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Gheorghe Burleanu: "Părintele domnului preşedinte să fie mai atent cînd vorbeşte. E un om rău. Să-ţi doreşti ca Popescu să rămână acolo...

Înseamnă că eşti rău. Numai un om rău poate asta. Şi pentru mine, aşchia nu sare departe. E răutate multă şi cu ea nu facem nimic".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă: cele mai tari memeuri » Fanii fotbalului chiar s-au implicat și au dat drumul glumelor
Stiri extrasport
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă: cele mai tari memeuri » Fanii fotbalului chiar s-au implicat și au dat drumul glumelor
„Perla” Rapidului s-a săturat: ori joacă mai mult, ori forțează plecarea!
Superliga
„Perla” Rapidului s-a săturat: ori joacă mai mult, ori forțează plecarea!
Din Superligă, la retrogradare în Liga 2! Cum explică transferul neașteptat: „Decât acasă...”
Liga 2
Din Superligă, la retrogradare în Liga 2! Cum explică transferul neașteptat: „Decât acasă...”

Trucul interesant prin care Adrian Cristea spune că seduce femeile: „Dacă faci asta, e jumătate cucerită”

În sfârșit! După 16 ani, au reluat lucrările la „colosul uitat” » Imagini de pe șantierul unui stadion unic


Comentarii (251)
brandely
brandely  •  21 Martie 2014, 23:08
Postat de brandely pe 21 Martie 2014, 23:06

Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău?...

argumenteaza ce spui...dar esti prost rau

brandely
brandely  •  21 Martie 2014, 23:06
Postat de dac.impielitzat pe 21 Martie 2014, 03:00

si iar a dat Gica, a daaaaat, cu bata-n balta. da ati facut voi revolutie dar este foarte posibil sa faca si noua generatie. asa ca... mai incet cu bata, da?

Viaţa asta-i bun pierdut Când n-o trăieşti cum ai fi vrut! Şi-acum ar vrea un neam călău S-arunce jug în gâtul tău: E rău destul că ne-am născut, Mai vrem şi-al doilea rău?...

riccardo1966
riccardo1966  •  21 Martie 2014, 12:47
Postat de zibazina pe 21 Martie 2014, 11:50

Este adevarat ca generatia din care a facut parte Hagi, a adus glorie fotbalului romanesc. Dar, el a fost o rotita dintr-un intreg angrenaj. Fara ceilalti, Hagi ar fi fost un jucator de duzina , poate ceva mai rasarit. Marele glorii ale fotbalului romanesc au fost altii pe care din pacate noi i-am uitat. De retinut ca nici una dintre aceste glorii nu a fost huiduita de public , la sfarsit de cariera. Hagi, nu mai iesi in public , caci te faci de ras..

Da-ti un perete in cap...

Vezi toate comentariile (251)
Comentează