FOTBAL  »  NATIONALA  »  ZIUA HAGI PE GSP.RO

Hagi la naţională! De la debutul cu Norvegia, pînă la Euro2000!

Gica Hagi, Hagi
Gica Hagi, Hagi

Articol de - Publicat vineri, 05 februarie 2010 00:00

Gică Hagi îşi făcea debutul la naţională sub comanda lui Mircea Lucescu în 1983. Cel care avea să ajungă cel mai bun fotbalist român era impus la echipa naţional de, în prezent, unul dintre cei mai buni antrenori români din istorie.

DEBUTUL ÎN NORVEGIA
La 18 ani şi jumătate, Hagi bifa toate cele 90 de minute la Oslo, în amicalul cu Norvegia, încheiat 0-0. "Sportul" scria atunci: "Hagi este principalul cîştig al meciului cu Norvegia".

Primul gol a venit un an mai tîrziu, în debutul preliminariilor Campionatului Mondial din 1986. România întîlnea selecţionata Irlandei de Nord în deplasare, iar Hagi înscria golul de 1-1 cu un şut de peste 20 de metri. Meciul avea însă să se încheie cu victoria irlandezilor, 3-2.

PRIMA OARĂ CĂPITAN
16 octombrie 1985 avea să fie o zi de referinţă în cariera internaţională a lui Gică Hagi. "Tricolorii" făceau un meci mare în faţa Irlandei de Nord, dar scorul de pe tabelă avea să întristeze pe toată lumea, 0-1.

ITALIA '90 - UN ESTATE ITALIANA
Suspendat pentru prima etapă, acesta nu a jucat în victoria cu Rusia, scor 2-0. A prins în schimb 55 de minute din meciul cu Camerun, schimbat la 0-0. Africanii aveau să se impună cu 2-1.

A urmat meciul cu Argentina, unde "Maradona din Carpaţi" s-a aflat faţă în faţă cu însuşi Maradona. Meciul se încheia 1-1, iar România încheia grupa pe locul doi, asigurîndu-şi calificarea în faza următoare. }n optimi, Rom\nia a întîlnit Irlanda. După 0-0 în timpul regulamentar, "tricolorii" cedau la penalty-uri, scor 4-5.

SUA '94 - TURNEUL DE AUR
Povestea Mondialului din America este apogeul carierei de la naţională pentru Gică Hagi. Ajuns la 29 de ani, "Regele" contribuia decisiv la cel mai reuşit turneu final al României. Debutul cu favorita lui Pele la cîştigarea trofeului avea să fie fulgerător. Un 3-1 în care Hagi marca un gol pe care nimeni nu-l va putea uita.

A urmat eşecul cu Elveţia lui Chapuisat, scor 1-4, şi apoi victoria în faţa gazdelor, graţie reuşitei lui Dan Petrescu, scor 1-0. În optimi, a urmat un nou duel cu Argentina, de data aceasta fără Maradona, suspendat pentru dopaj. Un nou meci mare pentru Hagi şi un triumf istoric, 3-2 cu una din marile forţe ale lumii.

Sferturile aduceau în faţa României Suedia. După 80 de minute de secetă, Brolin deschidea scorul şi totul părea încheiat. Răducioiu avea însă să ducă meciul în prelungiri, marcînd în minutul 89. Tot el avea să ne facă să sperăm, aducînd România în avantaj în minutul 101. Greşeala lui Prunea ne aducea la penalty-uri, unde ratările lui Belodedici şi Petrescu ne trimeteau acasă.

ANGLIA '96 - Căderea din vîrf
Ajunsă şi pe locul 3 în clasamentul FIFA, România promitea să fie una dintre favorite la Euro 1996. Din păcate, "tricolorii" au făcut un turneu mult prea slab, pierzînd toate cele trei meciuri, 0-1 cu Franţa şi Bulgaria şi 1-2 cu Spania.

FRANŢA '98 - Din nou în elită
Hagi reîntîlnea Columbia, dar şi de data aceasta ieşea triumfător, scor 1-0. A urmat marele meci cu Anglia. Moldovan deschidea scorul din pasa lui Hagi în startul reprizei secunde, dar Owen egala în minutul 83. În prelungiri, Dan Petrescu dădea lovitura şi România trecea din nou de grupe.

"Tricolorii" s-au vopsit blond după victoria cu Anglia şi au remizat 1-1 cu Tunisia, suficient pentru a accede în optimi. Acolo au dat peste Croaţia, care s-a impus cu 1-0, Suker marcînd din penalty. Ras în cap pentru a scăpa de părul blond, Hagi se retrăgea pentru prima dată de la naţională.

BELGIA ŞI OLANDA '00 - Ultimul bal
Reîntors la naţională, Hagi a participat şi la Euro2000. Primul meci, cel cu Germania, avea să se încheie 1-1, după ce Moldovan deschisese scorul încă din debut. A urmat apoi eşecul cu Portugalia, scor 0-1, iar calificarea în sferturi se dădea între România şi Anglia.

Suspendat pentru meciul cu Anglia, viaţa lui Hagi la naţională a fost prelungită de coechipierii săi care au reuşit o victorie uluitoare în faţa britanicilor, scor 3-2. A urmat sfertul cu Italia. "Macaronarii" s-au desprins în prima repriză la 2-0, iar după pauză Hagi a avut şi o bară, încercînd să îl lobeze pe Francesco Toldo.

Cariera internaţională a "Regelui" avea să se încheie trist, acesta fiind eliminat după două galbene. Primul pentru un fault dur asupra lui Antonio Conte, iar al doilea la o fază pe care arbitrul a considerat-o simulare.

125 de selecţii are Hagi în naţionala României

6 turnee finale a prins "Regele", trei Europene şi trei Mondiale

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, afacere de milioane » Și-a vândut toate acțiunile: „În primii 4 ani, am realizat asta”
Tenis
Ion Țiriac, afacere de milioane » Și-a vândut toate acțiunile: „În primii 4 ani, am realizat asta”
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Superliga
Clipe de coșmar pentru un fotbalist de la Dinamo » Fetița sa a căzut în lacul Herăstrău! Reacție răvășitoare
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet
Nationala
Așa arată grupele EURO U21 din 2025 » Adversari de FOC pentru România, repartizată alături de țara gazdă! Programul complet

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (2)
 •  05 Februarie 2010, 17:54

Eu stiam ca a participat la 3 campionate europene, inclusiv cel din 1984?!!

 •  05 Februarie 2010, 16:55

din respect pentru Hagi trebuia sa va documentati mai bine ,nu din auzite; primul lui turneu final a fost Euro 84.Daca nu credeti intrebati-l pe Mircea Lucescu

Vezi toate comentariile (2)
Comentează