Articol de GSP - Publicat sambata, 20 septembrie 2008 00:00
Fost campion al României cu FC Argeş, Dinamo şi Steaua în '70-'80, lui Viorel Turcu i s-a amputat ieri piciorul stîng, de la gambă, la Spitalul Colentina
Campion al României cu FC Argeş, Steaua şi Dinamo, Viorel Turcu, 48 ani, trece prin momente dificile. Ieri după-amiază, la secţia de ortopedie a Spitalului Clinic Colentina, fostului fotbalist i-a fost amputat piciorul stîng de la gambă. La capătul intervenţiei chirurgicale ce a durat aproape două ceasuri, Turcu a fost readus în salonul în care se află de o săptămînă.
Motivul pentru care medicii au recurs la soluţia extremă a fost explicat chiar de fostul atacant: "În 2005, în timp ce mutam mobila prin casă, aceasta mi-a căzut pe picior. Nu m-am dus imediat la doctor, ci după trei săptămîni, cînd durerile deveniseră insuportabile. Căzusem rău de tot în groapă, mai aveam niţel şi se punea pămînt peste mine". Operat de patru ori, fostul stelist nu a scăpat de infecţia osului calcaneu. Antibioticele au fost neputincioase, în condiţiile în care Turcu suferea şi multă vreme şi de un diabet sever. Amputarea a rămas singura soluţie. Şi fostul jucător a cedat, doar ca să să scape de calvarul şi durerile care l-au chinuit în ultimii 3 ani.
252 de jocuri în prima ligă a strîns Viorel Turcu, în care a marcat de 42 de ori

"Îmi pare rău să aud această veste. A fost un atacant bun şi un băiat extraordinar. Îi doresc multă sănătate şi să treacă peste aceste probleme"
Ştefan Petcu, fost fotbalist la Steaua
"Am tot ţinut legătura cu Viorel. Am rămas apropiaţi şi ştiu prin ce a trecut. Împreună cu cîţiva foşti colegi, o să încercăm să-l ajutăm"
Ştefan Iovan, secund "naţională"