FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Ilie Dumitrescu a numit cel mai important om al României din victoria cu Austria: „Trage echipa după el”

Ilie Dumitrescu +20   FOTO
Ilie Dumitrescu

Articol de - Publicat luni, 13 octombrie 2025 19:47 / Actualizat luni, 13 octombrie 2025 20:24

Ilie Dumitrescu (56 de ani) a remarcat jocul foarte bun prestat de echipa națională a României, în victoria cu Austria de pe teren propriu, scor 1-0. Fostul internațional l-a lăudat în special pe căpitanul desemnat de Mircea Lucescu (80 de ani) la acest meci, Ianis Hagi (26 de ani).

Fostul atacant de la Tottenham și Sevilla consideră că absența din ultima perioadă a lui Ianis a cântărit foarte mult pentru echipa națională, care venea după o serie de rezultate slabe.

Ianis Hagi i-a pasat decisiv lui Virgil Ghiță la golul decisiv reușit în prelungiri. „Prințul” a revenit la naționala României, după ce a început să impresioneze la noua sa echipă, Alanyaspor.

Ilie Dumitrescu l-a remarcat pe Ianis Hagi după victoria obținută de România cu Austria: „Are soluția înainte să vină mingea la el”

„La Austria au fost câțiva jucători care nu au existat. Laimer joacă la Bayern, este un jucător polivalent, însă a fost blocat și nu i-a putut pune în valoare pe cei din față.

Marius Marin și Vlad Dragomir au făcut un joc exact. Au recuperat, au fost agresivi, au avut determinare. Am fost peste austrieci ca atitudine. Au câștigat duelurile unu la unu.

Mai e o chestie. În momentul în care am intrat în posesie am văzut lideri. Rațiu, care îți dă liniște când intră în posesie. Vlad Dragomir, Marius Marin, a excelat și Ianis Hagi.

Mihăilă a provocat dezechilibru. La fel și Dennis Man, nu și-a asumat foarte multe, dar a fost foarte implicat, a fost activ. Ca dovadă, posesia în prima repriză a fost de 50-50. Iar Bîrligea este într-adevăr un jucător... m-am gândit înainte de meci că va juca cu Bîrligea. El dă tonul la pressing, este agresiv, a recuperat foarte mult.

Revenind la căpitanul Ianis Hagi, are maturitate. Are soluția înainte să vină mingea la el. Văd un jucător care trage echipa după el. Ce a lipsit în ultima vreme la echipa națională a fost prezența lui.

Peste Ionuț Radu au trecut câțiva ani, era un lider în vestiar la U21. Acum are experiență, maturitate, joacă la un nivel mare. Per total, a fost cel mai bun joc al echipei naționale pe teren propriu din ultimii ani, cred că și peste meciul cu Elveția.

Austriecii nu au avut o situație clară. Am scăpat și de complexul că orice echipă venea pe teren propriu, Bosnia, Canada, sau Austria, imediat făceau pressing pe ieșirile noastre din apărare pe construcție, aveam probleme. De data asta nu am avut probleme”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea „Digi Sport Special”.

GALERIE FOTO. Imagini cu bucuria „tricolorilor” și a lui Mircea Lucescu

Mircea Lucescu / România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
Golul lui Virgil Ghiță i-a șocat pe austrieci / Foto: Imago
Virgil Ghiță / România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
Virgil Ghiță / România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
+15 FOTO
Citește și:
Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Superliga
Marius Șumudică a primit 10 achiziții în ultima zi de mercato
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (10)
CalinF
CalinF  •  13 Octombrie 2025, 23:22

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

donnie
donnie  •  13 Octombrie 2025, 22:18

Incredibil, nu pot sa cred ca mi-ati blocat comentariul ? Pt ca am spus ca e un fotbalist lent ? O saptamana imi voi lua informatiile sportive de pe alte site uri

Stelian66
Stelian66  •  13 Octombrie 2025, 22:18

Ce glumă proasta . Eanis e printre cei mai slabi de pe teren .

Vezi toate comentariile (10)
Comentează