Articol de GSP - Publicat joi, 04 martie 2010 00:00
Ex-selecţionerul Anghel Iordănescu îi critică pe tricolori pentru evoluţia modestă din amicalul cu Israel şi spune că prima reprezentativă are mare nevoie de Mutu.
"Asta e situaţia exactă a echipei naţionale! A fost un meci slab, modest, nu sunt argumente care să-i apere pe jucători. Totuşi, cred că Răzvan Lucescu trebuie susţinut în continuare.
Ar fi bine să analizăm problemele de fond ale fotbalului românesc. În continuare e nevoie mare de Mutu, să sperăm că va mai juca. Se cunoaşte şi absenţa lui Chivu. Echipa naţională trebuie să se împrospăteze din mers", a spus Anghel Iordănescu la Contraatac pe GSP TV.