Articol de Viorel Tudorache - Publicat miercuri, 02 iunie 2010 00:00
Selecţionerul le-a spus ucrainenilor că "Briliantul" e un subiect închis pentru "naţională" sub mandatul său
Răzvan Lucescu a admis pentru prima dată în mod oficial, în presa de la Kiev, că nu-l va mai convoca niciodată pe atacantul Fiorentinei din cauza actelor de indisciplină
Cînd îi va expira suspendarea primită în "dosarul sibutramina", Adrian Mutu va găsi închisă poarta "naţionalei". La aproape opt luni de la înfrîngerea usturătoare din Serbia (0-5) şi de la escapada "Briliantului" la Novi Sad, Răzvan Lucescu a recunoscut în premieră că atacantul Fiorentinei nu mai face parte din planurile sale. Anunţul a fost făcut într-un interviu acordat publicaţiei ucrainene Izvestia, după eşecul "tricolorilor" de la Lvov.
"Ce exemplu oferea colegilor?!"
"Pentru mine, disciplina e cea mai importantă. Niciodată nu le permit jucătorilor mei să încalce regulamentul, iar Mutu a făcut-o. Înaintea jocului cu Serbia a fost observat într-un club de noapte consumînd alcool. Ce exemplu oferea el colegilor de la echipa naţională?!", s-a confesat Lucescu jr.
După ce în presa românească a evitat mereu să ofere un verdict în cazul "Mutu", selecţionerul a pus finalmente piciorul în prag: "Nu vreau să încurajez asemenea comportament, aşa că i-am arătat uşa lui Mutu! El nu va mai juca pentru mine la echipa naţională".
În cantonamentul din Austria, Lucescu jr. a negat în primă fază că ar fi acordat o astfel de declaraţie, apoi însă a nuanţat: "Nu-mi aduc aminte să fi vorbit cu cineva, dar şi dacă am vorbit cu siguranţă n-am spus aşa ceva".
ALTE DECLARAŢII ALE SELECŢIONERULUI OFERITE PRESEI DE LA KIEV
- "Contra Ucrainei, ne-a lipsit norocul şi un arbitraj corect. E uşor să critic jucătorii, dar hai să spunem lucrurilor pe nume: arbitrajul slab a stricat partida"
- "În ultimul an, echipa a început să joace un fotbal atrăgător, pe placul fanilor. Sînt sigur că vom progresa tot mai mult"
- "Trebuie să ne calificăm la Euro 2012 de pe primul loc, orice alt deznodămînt este echivalent cu un eşec"
- "Sînt mîndru că am un tată care a obţinut atît de multe în fotbal, dar încerc să-mi construiesc o carieră independentă de a lui, am propria filozofie despre fotbal"
Ioan Becali: "Cea mai bună declaraţie"
Reprezentantul lui Mutu, Ioan Becali, l-a felicitat pe Lucescu jr. pentru cuvintele spuse în presa din Ucraina: "E cea mai bună declaraţie pe care a dat-o de cînd e antrenorul României. Bravo! Îl felicit! Aşa trebuia să procedeze de la bun început, să-şi spună deschis punctul de vedere şi să-şi asume responsabilitatea pentru deciziile pe care le ia din postura de selecţioner".
"Îl susţin Răzvan în orice decizie pe care o ia. E antrenor, face selecţia, are responsabilitatea rezultatelor. Trebuie să facă un lot competitiv, să prindă cel puţin barajul pentru Euro 2012"
Mircea Sandu, preşedinte FRF
"Cînd am zis că Mutu e un golan, toată lumea m-a făcut idiot şi m-a criticat. Iată că am avut dreptate! Răzvan a luat cea mai bună decizie pentru echipa naţională. O să fie linişte fără Mutu, care făcea numai tîmpenii la fiecare selecţie"
Gigi Becali, finanţator Steaua
"Atîta timp cît Mutu e un jucător valoros, el ar trebui chemat la echipa naţională"
Emeric Ienei, fost selecţioner România