FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - HONDURAS 3-0

Lupescu: "Nu publicul e problema. După 0-5 cu Serbia, am avut 15.000 de spectatori"

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 iunie 2010 00:00

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, se declară satisfăcut de prestaţia României în partida cu Honduras şi spune că i-a simţit mereu pe suporterii reprezentativei aproape de echipa naţională.

"Avem un nucleu de jucători, ne mai lipsesc încă 3 sau 4 pe care nu ne-am putut baza acum. Ne mai rămîne un test, cu Turcia, atunci vom şti exact unde ne aflăm. Vrem să progresăm, să devenim o echipă care să poată juca la un nivel înalt în preliminarii.

E treaba antrenorului să remarce jucători, prefer să-l las pe Răzvan să facă analize. Am discuţii cu el, ştiu ce crede, însă el e cel mai în măsură să facă evaluări. Nu avem probleme cu suporterii, după 0-5 cu Serbia ne-au aşteptat în tribune, la Piatra Neamţ, 15.000 de oameni. Erau 0 grade şi jucam contra Insulelor Feroe", a spus Lupescu la Fotbal European, pe Digisport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP

Comentarii (3)
 •  05 Iunie 2010, 23:13

Lupescu a uitat un lucru,biletele au fost vandute inaintea meciului cu serbia.asa au venit 15.000,altfel venea supela spatarul

 •  05 Iunie 2010, 22:55

Si mie MI-E scarba de astia care injura pe forumuri si pocesc limba romana!!!

 •  05 Iunie 2010, 22:49

a facut canceru mircea sandu steaguri si a dat la toti moldoveni ... mie scarba de nationala noastra !!! ... apropo a iesit lumea la universitate .. a batut romania honduras

Vezi toate comentariile (3)
Comentează