FOTBAL  »  NATIONALA  »  COMENTARIU

Opinie de Theodor Jumătate » Gafa lui Piţi care i-a făcut fericiţi pe unguri

Articol de - Publicat luni, 13 octombrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 13 octombrie 2014 14:24

De ce ne-au egalat maghiarii? Iată o explicaţie, poate cea mai importantă. Un detaliu observat de Pal Dardai, tînăr, 38 de ani, debutant ca selecţioner, dar care simte fotbalul, după o viaţă pe teren, în mijlocul luptelor: "Ceva m-a surprins în jocul românilor. Nu mă aşteptam să se apere atît de aproape de poarta lor".

A văzut exact marea noastră eroare, să ne retragem pe linia de 16 metri. Atunci, cînd mai erau încă 30 de minute, le-a făcut semn jucătorilor să avanseze, să ne preseze, să ne pună în dificultate, pentru că noi le-am oferit mingea gratis. Am abandonat mijlocul terenului şi i-am invitat să ne atace.

Înţepat de maghiar, Piţurcă se scuză: "Eu le-am spus să forţeze al doilea gol". Şi totuşi, nu doar că am dispărut din ofensivă, dar ne-am izolat la marginea careului nostru. Iar el trebuia să remarce, era vizibil de pe Marte, şi să acţioneze.
"Băieţii n-au mai putut", mai spune Piţi. Am căzut fizic, se poate. Însă dacă a fost aşa, atunci modifică strategia, cere-le să facă tiki-taka departe de poarta lui Tătăruşanu, să-i sedeze pe unguri cu pasele.

Dacă nici astfel nu poţi să-i trezeşti pe ai tăi, schimbă! Mai avea două înlocuiri şi le-a stricat pe amîndouă. Tănase e natură moartă, cum să fie el flacăra care să reaprindă jocul? Iar Bogdan Stancu părea un mieluşel pierdut printre lupi. De ce ei? Îl ai pe Enache, un luptător, nu ar fi cedat probabil decît după ce le-ar fi luat scalpurile lui Kadar, Korcsmar şi Elek. Mai putea fi Torje. Cu viteza lui, i-ar fi obligat pe adversari să rămînă atenţi în apărare. Fără ei, cu ceilalţi turmentaţi, ne-am predat.

Şi am avut noroc, ne zice acelaşi Dardai. "Dacă Ungaria ar fi marcat prima, voi, românii, nici nu v-aţi mai fi apropiat de poarta noastră". Ne merităm soarta...

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (16)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Octombrie 2014, 03:52
Postat de alexandru_p pe 13 Octombrie 2014, 14:33

ce noutate! piturca e paralel cu fotbalul si cu tactica! cand rusescu era in forma maxima, il baga pe bogdan stancu. acum cand keseru e in forma maxima, il baga pe rusescu! jocul nationalei e inexistent de mai bine de 6 ani! trebuie altceva, trebuie ALTCINEVA!

si altceva si altcineva.. dar mai ales, altii. multi componenti ai Nationalei vin blazati, ca si cum ei ar fi batuti in cuie sub Tricolor. nimic mai fals, romania dispune de sute de cluburi, de mii de jucatori, multi dintre ei mai dispusi la sacrificiu si mai sufletisti decat cei de la Nationala.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  14 Octombrie 2014, 03:48

cand la mijloc joci cu niste momai gen pintilii, hoban si cu un tip de 35 de ani, plus unul de 1,50 cm, mai mult pitulat printre fundasii adversi, adica maxim, nu ai ce sa ceri mai mult. greseala este de la selectie, nu avem ce discuta. cu un asemenea mijloc aiuristic, ma si mir ca am facut acest egal. neputinta mijlocasilor romaniei a depasit orice limita de admisibilitate in acest match.

bamse1901
bamse1901  •  13 Octombrie 2014, 20:56

la schimbari mai prost de atat nu se putea. vesnicul si iluzioriul tanase care a venit si dupa accidentare, iar motanel la cu totul altceva e bun

Vezi toate comentariile (16)
Comentează
Close