Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 decembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 27 decembrie 2011 23:20
Roş-albaştrii sînt nemulţumiţi de faptul că nu mai puţin de 7 jucători ar urma să lipsească 10 zile de la pregătirea turului cu Twente pentru a participa la stagiul şi amicalele "naţionalei".
Steaua nu are linişte nici în vacanţă. Cei din staff şi din conducerea sînt impacientaţi că pregătirea meciului tur cu Twente, din 16 februarie 2012, va fi dată complet peste cap chiar de către un fost antrenor al roş-albaştrilor. E vorba despre Victor Piţurcă.
Selecţionerul i-a anunţat pe Ilie Stan şi pe colaboratorii acestuia că se va baza pe nu mai puţin de 7 jucători de la Steaua pentru stagiul "naţionalei" din Antalya, din perioada 21 ianuarie - 2 februarie 2012, cînd sînt programate şi jocuri de pregătire. Ar însemna ca pînă cu aproape două săptămîni înaintea primului joc cu Twente, staff-ul tehnic al Stelei să nu aibă deloc posibilitatea de a testa primul "11" într-un meci amical.
Protest pe Facebook de la Iordănescu jr.
A avut loc chiar o discuţie între Piţurcă şi Stan, în care ultimul nu şi-a putut impune punctul de vedere, iar singura concesie a selecţionerului a fost: "Pot să vi-i las pe cei pe care i-aţi luat acum, ca să-i integraţi, pe ceilalţi, nu!". Reacţia steliştilor a fost de uluială: "Cum adică, îi lasă pe Chiricheş şi pe Chipciu, dar îi ia pe toţi ceilalţi?! Şi noi cum îl integrăm pe Chipciu în linia de mijloc dacă ne vor lipsi Bourceanu şi Tănase, iar pe Chiricheş în apărare cînd Gardoş şi Latovlevici pleacă la lot?!".
Unul dintre steliştii care au luat deja atitudine şi se opun ca fotbaliştii să plece la prima reprezentativă e secundul lui Stan. Edi Iordănescu a postat ieri pe pagina sa de Facebook un mesaj clar: "Steaua joacă în februarie. Ea trebuie să fie interes naţional".
Lista celor 7 pe care Piţurcă îi vrea la lot: Tătăruşanu, Chiricheş, Gardoş, Latovlevici, Chipciu, Bourceanu, Tănase
În 2004, era fix în cealaltă barcă :)
În februarie 2004, adică acum 8 ani, Piţurcă a declanşat un scandal imens cînd a refuzat să pună la dispoziţia "naţionalei" jucătorii chemaţi de Anghel Iordănescu pentru un stagiu şi cîteva amicale în Cipru. Printre fotbalişti erau Dorinel Munteanu, Rădoi şi Dică. La acea vreme, Steaua nu avea nici un meci european la jumătatea lunii februarie 2004, iar cazul a ajuns la judecata Comisiei de Disciplină, în faţa căreia au trebuit să se apere şi jucătorii, dar şi Piţurcă. Nu s-a luat nici o decizie împotriva acestora.
Steaua fără cei 7 "selecţionabili": Stanca - Dănănae, Iliev, Geraldo, Brandan - Tatu, Prepeliţă, T. Bălan, M. Costea - Rusescu, Nikolici
Ar prinde sigur doar ultimele două amicale
Cum stagiul de pregătire al "naţionalei" din Turcia se va termina pe 2 februarie, chiar şi dacă jucătorii ar ajunge imediat în cantonamentul Stelei, tot e greu de crezut că Ilie Stan i-ar putea folosi a doua zi, pe 3 februarie, împotriva lui Dinamo Minsk. Rezultă că doar în două jocuri, cu Kuban Krasnodar şi cu Debrecen, Stan ar putea simula cu fix "11-le" cu care intenţionează să joace şi contra lui Twente.
Data: Meciul
29 ianuarie: Steaua - Levski Sofia (Bulgaria, locul 3)
31 ianuarie: Steaua - Legia Varşovia (Polonia, locul 2)
3 februarie: Steaua - Dinamo Minsk (Belarus, locul 4)
5 februarie: Steaua - Kuban Krasnodar (Rusia, locul 8)
8 februarie: Steaua - Debrecen (Ungaria, locul 1)
"Steaua are meci oficial în februarie 2012. Echipa naţională are meci oficial în septembrie 2012. Oare cine trebuie să aibă la pregătire jucătorii, Steaua sau naţionala?!" (Şef al Stelei)
Bănel: "Francezii să ne respecte!"
Fostul mijlocaş al Stelei, transferat în vară la Saint-Etienne, a povestit ieri, la Radio GSP, cum s-a acomodat în Franţa. "Ştie toată lumea că sînt probleme cu românii acolo. Fie că e vorba de rromi, fie că e de români, dar trebuie să le arătăm francezilor că nu e aşa cum cred ei şi că trebuie să ne respecte. Eu am fost serios şi prin munca şi realizările mele poate le voi schimba şi eu impresia despre români".
"Pe Arena Naţională toate meciurile mari"
Directorul sportiv Narcis Răducan a comentat ieri posibilitatea ca Steaua să revină din retur pe Ghencea: "Acolo este casa Stelei pentru că a evoluat pe Ghencea 37 de ani, e normal să fie aşa, e mai la îndemînă pentru cei din galerie deoarece majoritatea stau în acel cartier. Totuşi, cred că meciurile mari, cu miză, trebuie jucate pe Arena Naţională. E un stadion cu facilităţi pe care nu le găsim în Ghencea şi cred că e o arenă care a avut un rol crucial în revenirea noastră pe acest final de an".
Sejur în Londra şi Maldive
Noul jucător al Stelei, Vlad Chiricheş, transferat de la Pandurii Tg. Jiu încă din vară, îşi va petrece cele două săptămîni de vacanţă pe care le mai are pe două continente. Va merge mai întîi la Londra, pentru cîteva zile, apoi va pleca în Maldive. Chiricheş (22 de ani) se va prezenta la reunirea Stelei pe 9 ianuarie.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro