Articol de Viorel Tudorache - Publicat joi, 18 noiembrie 2010 00:00
Fundaşul dreapta de 20 de ani al Oţelului a avut o prestaţie bună la primul său meci pentru "naţionala" mare şi a demonstrat că poate deveni titular de bază.
Titular tot meciul, Cornel Rîpă a devenit aseară, contra Italiei, al 16-lea fotbalist care a debutat la "naţională" de la începutul mandatului selecţionerului Lucescu jr. Rîpă a declarat plin de modestie: "Nu vreau să mă opresc aici. Trebuie să rămîn cu picioarele pe pămînt. Sînt fericit, dar cu puţină atenţie puteam cîştiga. Mîine voi uita meciul cu Italia şi mă concentrez la partidele următoare". După pauză a mai fost promovat Tătăruşanu, iar în final a mai fost introdus şi gălăţeanul Silviu Ilie.
Răzvan a convocat nume noi destul de constant, la 9 dintre cele 16 partide susţinute în cele 17 luni de la instalarea lui pe banca "tricolorilor". Anul trecut a chemat în premieră şase oameni, dar dintre aceştia doar Apostol a confirmat. Mijlocaşul Stelei a ieşit însă din circuitul reprezentativei după operaţia de menisc suferită la începutul lui 2010.
Răzvan a continuat procesul de reconstrucţie şi anul acesta, cînd a promovat 12 jucători. Pînă la meciul de aseară numai doi îşi fructificase şansa însă: Florescu şi Bogdan Stancu! Parţial, şi Deac. La Klagenfurt a confirmat din plin şi puştiul Rîpă.
Echipa debutanţilor lui Răzvan
Tătăruşanu - Rîpă, Galamaz, N. Grigore, Dănănae - Torje, Florescu, I. Apostol, Deac - B. Stancu, Bilaşco
Rezerve: S. Lung jr., M. Roman, Răduţ, Pădureţu, Herea, Surdu, Silviu Ilie
Meci Debutanţi
Lituania - România 0-1 I. Apostol, M. Roman
Ungaria - România 0-1 Dănănae, Surdu
România - Feroe 3-1 N. Grigore, Galamaz
România - Israel 0-2 Florescu, Deac, Pădureţu
Ucraina - România 3-2 Bilaşco, Răduţ
România - Honduras 3-0 S. Lung jr.
Turcia - România 2-0 B. Stancu
România - Albania 1-1 Torje, Herea
România - Italia 1-1 Rîpă, S. Ilie
Aproape ca Il Luce
Răzvan Lucescu a debutat la lot în 16 meciuri aproape acelaşi număr de jucători cît a promovat şi tatăl său, Mircea Lucescu, după tot atîtea partide. Il Luce a lansat în primele sale 16 partide ca selecţioner 16 "tricolori": M. Rednic, Iorgulescu, N. Stănescu, I. Andone, Gabor, Mihail Marian, V. Turcu, I. Bogdan, Balint, I. Petcu, Văetuş, Custoff, Duckadam, Coraş, Pompiliu Iordache şi Petre Nica.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor