FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21 - FINLANDA U21 4-1

ROMÂNIA U21 - FINLANDA U21 4-1 // VIDEO Tricolorii lui Mirel Rădoi au același obiectiv: „Așteptăm cu nerăbdare să fim acolo”

Articol de GSP - Publicat joi, 14 noiembrie 2019 23:14

România U21 s-a impus cu scorul de 4-1 în fața Finlandei, după un meci superb reușit de către „tricolorii” lui Mirel Rădoi (38 de ani). Aceștia își doresc să bifeze din nou performanța de a se califica la turneul final. 

Ricardo Grigore (20 de ani), fundașul lui Dinamo, visează să devină campion al României și să poată juca la turneul final sub tricolor, după ce în campania precedentă s-a accidentat și nu a putut debuta la Europeanul din Italia. 

„Se aude sunetul bucuriei din vestiar, pentru că ne-am dorit foarte mult această victorie. Poate din afară s-a văzut un meci ușor, dar a fost dificil, pentru că s-a deschis repede scorul. Mă bucur că am avut o reacție rapidă și îl felicit pe Vali. Am reușit să revenim foarte repede în meci. E devreme să facem calcule. Trebuie să luăm fiecare meci în parte. Eu sper din tot sufletul meu să câștig un campionat la Dinamo și să câștig un Campionat European. Rezultatele vor veni, dacă vom munci foarte mult la antrenament.  

Echipa națională mare știe mai bine ce are de făcut. Deocamdată, noi îi luăm exemplu pe ei. Le ținem pumnii și sperăm să ne aducă victoria mâine seară”, a spus Ricardo Grigore, la Pro X. 

Andrei Chindriș (20 de ani), fundașul lui FC Botoșani, dorit insistent de către Gigi Becali la FCSB, a mărturisit că nu se lasă distras de oferte, ci speră să ajungă și el la EURO alături de tricolorii lui Mirel Rădoi. 

„Am început meciul mai prost, dar mă bucur că am fost un grup unit și ne-am revenit. La Botoșani e un grup foarte bun, unde ne putem dezvolta tinerii jucători și putem facem pasul la echipa națională. E o bucurie că noi câștigăm tot timpul la o diferență așa de mare. Dar știți cum e și la un gol e bine să câștigăm. La primul gol, a fost o neînțelegere în apărare și ei au marcat, dar la fel de repede am înscris și noi.  

Eu încerc să las lucrurile astea deoparte (n.r. discuțiile despre transferul la FCSB) și să mă concentrez la ceea ce am de făcut. Astăzi am fost cu mintea aici. Sunt niște băieți minunați și mă bucur foarte mult de momentele petrecute cu ei. I-am văzut în vară și mi-a părut rău că eu am stat acasă, dar va veni și rândul meu. Așteptăm cu nerăbdare să fim acolo. Danemarca cred că este principalul adversar”, a spus și Andrei Chindriș. 

VIDEO // CE A SPUS RĂZVAN OAIDĂ DUPĂ MECI

VIDEO // CE A SPUS ADRIAN PETRE DUPĂ MECI

VEZI ȘI:

ROMÂNIA U21 - FINLANDA U21 4-1 // Valentin Mihăilă: „Am vorbit înainte de meci să-i batem la 3 goluri diferență”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează