Articol de GSP - Publicat duminica, 01 iunie 2008 00:00
Majoritatea “tricolorilor” rămîn rezervaţi în privinţa şanselor la Euro, dar sînt decişi să dea lovitura la turneul final continental.
“E o victorie cu atît mai importantă cu cît am avut în faţă o echipă care s-a dăruit. Nu e important cine a marcat, ci că am învins. Ne-am fi dorit un stadion arhiplin, dar le mulţumim celor care au fost alături de noi” a spus Ghionea la finalul jocului. Stelistul era de părere că “e bine să rămînem mai mici, mai modesti, pentru Euro, fiindcă surprizele le reuşesc cei mici . Vom avea 3 partide foarte grele în grupă, unde adversarii sînt în primele 4-5 echipe ale Europei”. La rîndul său, Cosmin Contra afirma: “Nu sîntem nici outsideri, nici Cenuşăreasa, nici favoriţi. Pornim cu şansa a patra în grupă, dar putem fi surpriza plăcută la Euro ”. Florentin Petre recunoştea că “atunci cînd mă uitam la televizor la Italia şi la Olanda aveam impresia că joacă pe «repede înainte». Trebuie să fim foarte atenţi la ei. Dar şi noi sîntem un popor luptător”. Şi Răzvan Cociş era de părere că “în adversari am băgat spaima în preliminarii, nu în amicale. Nu au vorbit de noi, dar sînt sigur că sînt interesaţi de echipa noastră. Sîntem în creştere, dar la Euro va fi foarte greu. Trebuie să avem şi noroc”.
“Multe persoane ne văd în semifinale sau în finală, dar nu îi doare gura sa vorbească. Să fim realişti, plecăm cu şansa a patra în grupa de la Euro”
Mirel Rădoi jucător România
“Outsideri de marcă”
Agenţia France Presse a elogiat jocul “tricolorilor” din partida cu Muntenegru: “Oamenii lui Piţurcă, deşi cu mulţi fundaşi pe hîrtie (9 de pe lista de 23), este capabilă să marcheze multe goluri”. Jocul echipei lui Piţurcă este apreciat de către francezi, care, după ultimele rezultate, ne văd “outsideri de marcă”.
Liber doar de azi
Deşi iniţial se ştia că “tricolorii” vor fi lăsaţi liberi după meciul cu Muntenegru pînă astăzi la prînz, Victor Piţurcă a decis să schimbe programul . Elevii săi au plecat din Ghencea direct în cantonamentul de la Mogoşoaia, urmînd să aibă program de voie doar din această după-amiază pînă la plecarea spre Elveţia. Aceasta este programată pentru mîine la ora 11:30.