FOTBAL  »  NATIONALA  »  ATMOSFERĂ

Sărbătoare

Articol de GSP - Publicat joi, 21 august 2008 00:00

"Tricolorii" au fost primiţi cu căldură la Urziceni de 7.000 de spectatori entuziaşti

Prezenţa istorică a naţionalei României la Urziceni a pus în mişcare orăşelul de 20.000 de locuitori din Bărăgan. Încă de la primele ore ale zilei, atmosfera a fost una de sărbătoare. Cu zece minute înainte de startul partidei, stadionul s-a umplut, fanii fiind încîntaţi de sosirea "tricolorilor". Apariţia lui Lobonţ şi compania pe gazon a fost primită cu urale de spectatori, aceştia scandînd numele fiecărui "tricolor" în parte. Aflat la prima sa convocare la lot, Paraschiv a avut parte de o galerie specială, care l-a încurajat pe mijlocaşul gălăţean.

Un tratament aparte l-a avut şi brigada de arbitri de aseară, condusă de norvegianul Ovrebo, "centralul" care a condus şi partida de la Euro dintre România şi Italia. Atunci, el a acordat o lovitură de la 11 metri pentru ai noştri, ratată de Mutu. "Să ne mai dai un penalty, tată! Dar ce ne facem, că nu mai e Mutu să-l rateze!", au strigat unii dintre cei 7.000 de fani prezenţi.

Imn fără patos
În absenţa căpitanului Cristan Chivu, care a dat tonul la imn la toate meciurile de la Euro, "tricolorii" n-au mai cîntat aseară "Deşteaptă-te române!" aşa cum o făceau în Elveţia, plini de entuziasm. Singurii care au încercat să continuie tradiţia au fost Lobonţ şi Contra, ambii rostind cîteva versuri, spre deosebire de colegii lor, tăcuţi.

Polivalentul Săpunaru
Fundaşul lui FC Porto a fost folosit ca fundaş dreapta în prima repriză, dar după ce dinamovistul Pulhac a fost înlocuit la pauză, Săpunaru a trecut fundaş stînga. Apărător dreapta a fost folosit fotbalistul lui Ajax Amsterdam, George Ogăraru.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a pus în așteptare negocierile pentru transferul lui Cisotti: „Ce rost are?”
Superliga
Gigi Becali a pus în așteptare negocierile pentru transferul lui Cisotti: „Ce rost are?”
Ce a decis conducerea lui PAOK după suspendarea-record primită de Răzvan Lucescu
Stranieri
Ce a decis conducerea lui PAOK după suspendarea-record primită de Răzvan Lucescu
Istvan Kovacs, distrus în presa străină: „Un mare semn de întrebare”
Campionate
Istvan Kovacs, distrus în presa străină: „Un mare semn de întrebare”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii

Comentarii (7)
 •  21 August 2008, 13:28

ce ztaran e adrian la urziceni se intra gratis p stadion si daia vin tarani dn judetz in urziceni sunt baietzi vin o sa vzi nu rezisti nic 5 min hai pa tarane

 •  21 August 2008, 13:24

adrian esti praf

 •  21 August 2008, 11:08

Daca prostia ar durea, nenorocitul, lamentabilul, prostul asta de adrian s-ar tavali in chinuri. Mi-e mila de esecul asta uman. Habar n-are de fotbal, e vai de capul lui.Inca o data imi pare rau pentru el. Prostia chiar nu are leac in cazul lui

Vezi toate comentariile (7)
Comentează