FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - IRLANDA, 14 NOIEMBRIE, 21:45, TVR 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Singuri la noi acasă? Dacă jucăm cu porţile închise pe 14 noiembrie, 800 de fani nord-irlandezi ar putea fi unicii spectatori pe Naţional Arena

Articol de - Publicat miercuri, 29 octombrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 28 octombrie 2014 19:16

Federaţia de la Belfast face presiuni asupra UEFA pentru ca suporterii britanici să primească oricum satisfacţie. În 2011 i-a reuşit


Amendă sau cu porţile închise contra Irlandei de Nord, pe 14 noiembrie? UEFA a luat deja o decizie în cazul incidentelor de la România - Ungaria (1-1), din 11 octombrie, dar ne ţine în joc de glezne. Şi pe noi, şi pe ei. Forul continental trebuia s-o comunice vinerea trecută, însă a amînat-o o săptămînă, spre disperarea fanilor britanici.

Aproape 800 de suporteri au plătit deja pînă la 300 de lire sterline, aproximativ 380 de euro, pentru transportul şi cazarea în Bucureşti. Dar se tem că demersurile lor ar putea fi degeaba. Federaţia de la Belfast (IFA), în schimb, face presiuni asupra forului continental şi speră să obţină satisfacţie oricare ar fi sancţiunea. Exact ca-n 2011.

Atunci, urmare a incidentelor produse de fanii sîrbi în timpul unei partide jucate în Italia, UEFA a decis ca meciul "naţionalei" lor cu nord-irlandezii să se dispute fără spectatori. IFA a intervenit însă prompt, iar Nyonul a cedat. 200 de susţinători britanici au fost atunci singurii martori ai confruntării disputate la Belgrad în preliminariile Euro 2012.


"Situaţia ne afectează şi pe noi, dar aruncă o lumină proastă şi asupra UEFA. Forul continental va trebui să-şi revizuiască procedurile"
Jim Shaw, preşedintele Federaţiei nord-irlandeze

"Suporterii sînt extrem de frustraţi. Federaţia e zilnic în contact cu UEFA, dar de acolo informaţiile vin foarte greu. Forul continental a ales o cale greşită"
Gary McAllister, purtător de cuvînt al Asociaţiei fanilor nord-irlandezi

3 victorii în tot atîtea meciuri au bifat nord-irlandezii în preliminariile CE 2016. Au 9 puncte în clasamentul grupei F, două mai mult decît "tricolorii"

Citește și:
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Special
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Special
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Superliga
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (16)
spivak
spivak  •  30 Octombrie 2014, 12:26

Cu degeneralul în frunte, îi batem ca la Mărăşeşti.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  30 Octombrie 2014, 08:40

"Situaţia ne afectează şi pe noi, dar aruncă o lumină proastă şi asupra UEFA. Forul continental va trebui să-şi revizuiască procedurile" Jim Shaw, preşedintele Federaţiei nord-irlandeze "Suporterii sînt extrem de frustraţi. Federaţia e zilnic în contact cu UEFA, dar de acolo informaţiile vin foarte greu. Forul continental a ales o cale greşită" Gary McAllister, purtător de cuvînt al Asociaţiei fanilor nord-irlandezi __ e clar, irlandezii stiu. ne-au suspendat. pe buna dreptate, la ce huliganisme s-au petrecut pe NA la meciul cu ungurii. acela nu a mai fost motiv de spectacol, nu a mai fost un show sportiv. daca nu vedeam Live, la nici 40 m de "scena" m

blue_sky
blue_sky  •  29 Octombrie 2014, 20:02
Postat de teodor.muresan pe 29 Octombrie 2014, 16:30

Si ce vina au irlandezii ca miticii se bat intre ei?De ce sa sufere eipt ca trebuie sa joace pe un stadion populat cu babuini. Am vazut la unmitic, ca irlandezii ar fi betivi. Poate ca da. Dar ei, si beti morti, sunt mai civilizati ca babuinii.

Se pare ca tu suferi mai tare decat suporterii irlandezi.Probabil faci parte din cei cu autonomia, adica un ,,adevarat roman'', pui de dac de prin stepele Mongoliei.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează