Articol de Viorel Tudorache - Publicat duminica, 08 august 2010 00:00
Fundaşul lui Lazio fusese convocat pentru amicalul cu Turcia, dar nu poate ajunge la Istanbul din cauza unei inflamaţii a ligamentului care uneşte călcîiul de degetele piciorului.
Revenirea lui Ştefan Radu la "naţională" se amînă încă o dată, deşi Răzvan Lucescu i-a trimis telegramă de convocare şi pentru testul de miercuri, ultimul înaintea startului în preliminariile CE 2012.
De data asta din considerente medicale. Cel puţin aşa susţin oficialii lui Lazio pe site-ul clubului italian: "Ştefan Radu a resimţit dureri acute la fascia plantară de la piciorul drept şi vineri a efectuat un RMN la clinica Paideia din Roma. Examenul nu a evidenţiat probleme patologice semnificative, astfel încît fotbalistul va efectua în zilele următoare numai tratament fizioterapeutic".
Dublă soluţie: stoper sau fundaş stînga
Este pentru a doua oară cînd selecţionerul încearcă să-l readucă la "naţională" pe fundaşul de 23 de ani, care ar fi reprezentat o dublă soluţie. În primul rînd, stoper, post rămas descoperit la meciul cu Albania (3 septembrie), prin suspendarea lui Chivu şi accidentarea lui Goian, sau fundaş stînga, ca rezervă pentru Raţ.
Menajat de 10 zile
Ştefan Radu a jucat ultimul meci pentru Lazio pe 29 iulie, contra saudiţilor de la Al Nasr, echipa românilor Cociş şi Ovidiu Petre. Fundaşul a fost apoi menajat, iar din cauza problemelor acuzate la piciorul drept nu a fost folosit nici ieri în amicalul susţinut de "biancocelesti" împotriva unei echipe de amatori.
N-a răspuns 3 luni la telefon!
Răzvan a vrut să-l cheme pe apărătorul lui Lazio şi la acţiunea precedentă din 29 mai - 5 iunie, la amicalele cu Ucraina (2-3), cu Macedonia (0-1) şi cu Honduras (3-0), dar n-a putut din cauza unor probleme de comunicare. Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a dezvăluit motivul: "Ştefan Radu nu răspunde de vreo trei luni la telefon. E o problemă de atitudine din partea lui. Din ce mi-au spus antrenorii, au încercat să dea de el de trei luni. Nu-l găseşte nimeni". Ştefan Radu a invocat şi atunci aceleaşi dureri în talpă.
Piţurcă l-a scos din circuit în 2008
Ştefan Radu a ieşit din circuitul "naţionalei" de pe vremea lui Victor Piţurcă. Fostul selecţioner nu l-a mai convocat deloc pe fundaşul lui Lazio, nemulţumit de evoluţia lui din meciul de pomină cu Lituania, 0-3, disputat la Cluj, pe 6 septembrie 2008, în debutul preliminariilor CM 2010. Piţurcă i-a reproşat "tricolorului" şi atitudinea de după joc.
CE ESTE FASCIA PLANTARĂ
Fascia plantară este o bandă de ţesut (ligament) ce uneşte călcîiul cu degetele şi formează arcul piciorului. În cazul în care fascia este în tensiune, ea poate prezenta mici rupturi. Din cauza acestora, devine mai puţin rezistentă, se inflamează şi provoacă durere la mers sau în repaus. Boala se numeşte fasceită plantară şi e destul de frecventă la adulţi, dar poate apărea şi la tineri atleţi sau la militari.
Presiuni degeaba de la Dinamo
Dacă nu intervine ceva neprevăzut, nici un dinamovist nu va fi în lotul pentru "amicalul" cu Turcia. Managerul "cîinilor", Cristi Borcea, s-a interesat insistent în zilele dinaintea meciului de la Split dacă vor fi chemaţi Adrian Cristea şi Torje, fotbaliştii pe care Dinamo speră să îi transfere. Surse din federaţie spun că oficialul a încercat, fără succes, să vorbească pe această temă cu Lucescu jr. Şi aceleaşi surse susţin că decizia neconvocării nici unui dinamovist era luată înaintea returului cu Hajduk. În acest moment, numai Alexe îi stîrneşte interes selecţionerului, dar mijlocaşul e în convalescenţă.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”