Articol de Marius Mărgărit - Publicat duminica, 10 august 2008 00:00
Victor Piţurcă a acordat primul interviu de după Euro, vineri seară, la Antena 1: "Sînt dezgustat de reacţiile de după meciul cu Olanda". Apoi i-a contrat pe cei care l-au criticat
“Comitetul Executiv mi-a cerut un raport de la Euro. L-am sunat pe Mircea Sandu şi i-am spus că refuz. Nu vreau să am de-a face cu ei. Tot un Comitet Executiv m-a demis în 1999”
VICTOR PIŢURCĂ, selecţioner România
Trecuseră 22 de zile de cînd drumul României la Euro s-a frînt în faţa Olandei. De atunci, practic, Victor Piţurcă a dispărut din peisajul public. A revenit abia vineri seară, la Antena1. Dezgustat. Supărat. Pe toţi. Pe presă în general, "pe cei 4-5 ziarişti de la Gazeta Sporturilor, care, de cînd am venit eu selecţioner, au sabotat «naţionala». Au dat tot ce făceam noi la antrenamentele închise". Pe cei care l-au criticat: "Au apărut atîţia aşa-zişi specialişti, ce rost mai avea să spun şi eu ceva? A fost foarte urît ce s-a întîmplat. Am privit de la distanţă tot ce s-a spus şi s-a scris. A fost dezgustător. Toată mizeria din fotbal e din cauza presei. Prea îi băgaţi în seamă pe preşedinţi şi pe conducători, nu pe antrenori şi jucători". Victor Piţurcă este convins că "România a făcut o figură foarte frumoasă la Euro, într-o grupă extrem de puternică şi ne-a lipsit puţin să trecem mai departe. Calificarea am pierdut-o cu Italia, nu cînd a ratat Mutu acel penalty, ci cînd am fost egalaţi atît de repede".
S-a luat şi de Mircea Sandu
Victor Piţurcă a recunoscut că l-a deranjat Mircea Sandu "cînd, după meciul cu Olanda, a spus că jucătorii nu au fost profesionişti. Dacă e aşa mare specialist, ar trebui să antreneze! Ştie fotbal, dar antrenoratul e altceva. Dacă ştia să facă treaba asta, se apuca de ea, că e o meserie bănoasă". Piţurcă nu este pentru demiterea Naşului de la FRF: "Trebuie să-şi ducă la sfîrşit mandatul. Eu şi Mircea Sandu sîntem în aceeaşi barcă, Dragomir nu e! Nu prea vorbesc cu Naşu' fiindcă n-am ce. Ţin legătura cu Ionuţ Lupescu".
A făcut şi greşeli
Victor Piţurcă a vorbit şi despre greşelile sale la Euro. A făcut-o vag, la modul general: "Poate am greşit cu pregătirea, trebuia să fie mai dură. Apoi, la turneul final, probabil că trebuia să fac schimbări în echipă, sau să încep unele partide cu alţi jucători". Dar a revenit: "Cînd am preluat-o eu, România era pe locul 33. Acum e pe 11. Dar cine e România să atace cu Italia, Franţa şi Olanda?".
"Mutu trebuia să meargă în Turcia"
Selecţionerul a admis că este vinovat şi de forma slabă a lui Adrian Mutu la Euro: "El era suspendat la Fiorentina şi ar fi trebuit să meargă cu lotul în Turcia. A avut însă o problemă de viaţă, de familie. Soţia lui trebuia să nască. Dacă nu-l lăsam, probabil pleca de capul lui şi atunci l-aş fi exclus din lotul de la Euro. Păcat, dacă ar fi rămas la parametrii pe care i-a arătat în Serie A, ar fi fost unul dintre cei mai buni jucători de la Euro".
"Dacă ne-am calificat la Euro, dar n-am ieşit din grupe, iar Franţa şi Italia n-au reuşit să ne bată, normal că unii mi-au cerut demisia. S-au făcut de rîs, s-au înjosit!"
VICTOR PIŢURCĂ selecţioner România
"România a jucat jucat mereu ofensiv, mai puţin la Euro, unde am avut adversari de calibru. Cu Olanda, trebuia să şi putem să atacăm. Scopul meu e să obţin calificarea la Mondialul din 2010"
VICTOR PIŢURCĂ selecţioner România
Victor Piţurcă despre:
Ogăraru
Nu putea prinde Euro fiindcă el n-a jucat la Ajax, dar Contra şi Săpunaru erau titulari la echipele lor. Pentru amicalul cu Letonia i-am chemat pe toţi trei fiindcă vreau să încerc să joc cu Contra mai avansat
Rădoi
Cred că a ratat şansa vieţii că n-a ajuns la Inter. Dar dacă nu se va accidenta şi va juca la acelaşi nivel, va mai avea asemenea ocazii
Steaua
Are şanse egale de calificare în grupele Ligii Campionilor împotriva lui Galatasaray
Politică
S-au scris numai prosti. Am spus mereu că nu mă interesează să intru în politică
Naturalizări
"Am tot interesul să se naturalizeze străini. Dar totul trebuie să vină de la ei, nu să-i rog eu. Ei decid dacă vor să joace pentru echipa naţională a României"
FANII ÎL CRITICĂ PE PIŢURCĂ
"Piţi pozează mai întîi în victimă şi apoi recunoaşte cam tot ceea ce i se impută. Cum adică cine sîntem noi să atacam Italia, Franţa, Olanda? El n-a făcut o echipă şi o tactică pentru România, ci pentru palmaresul său!"
Dorin
"Dacă nu ataci o echipă slabă, cum a fost cea a Franţei şi una lipsită de motivaţie, cum a fost cea a Olandei, atunci pe cine să mai ataci?!"
Mihai
"Dacă treceam de grupe apărea domnul Piţurcă la toate posturile tv. Cum el a făcut selecţia, era normal ca el să-şi asume eşecul...pentru că asta a fost, un eşec!"
raul
"Domnule Piţurcă, nu sînt în măsură să mă bag în antrenorat, dar şi un analfabet a văzut că echipa nu a fost pregătită să joace, ci doar să se apere. Am bubuit mingile sperînd să iasă ceva"
telrad
"Un adevărat geniu neînţeles! Iordănescu avea boala icoanelor, iar Piţurcă pe cea a conspiraţiilor!"
eu aka me
"Dacă atîta lume îţi spune că eşti beat, te duci acasă să te culci...Un antrenor slab, fără curaj, plin de ranchiună şi mai mult ca sigur manipulabil"
gura sparta
"Cu ce mă încălzeşte pe mine, ca suporter, calificarea la un turneu final dacă nu ţintim şi titlul? Dacă nu sîntem de turnee finale, ce rost mai are calificarea?"
dmb