FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA-CIPRU 1-1 (5-4 D.PEN)

"Tricolorii" au trecut chinuit de modeştii ciprioţi » Voi chiar vreţi la EURO?

Articol de , - Publicat joi, 10 februarie 2011 00:00 / Actualizat joi, 10 februarie 2011 09:34

"Naţionala" a jucat fără orizont în finala mică a turneului din Insula Afroditei, unde a învins heirupist o echipă clasată cu 34 de poziţii sub noi în clasamentul FIFA. Tătăruşanu a parat un penalty la loviturile de departajare, iar Râpă a tras şutul decisiv.


Ciprioţii ne-au egalat în final exact pe gafa lui Dragoş Grigore, jucătorul contestat de către patronul lui Poli. A fost nevoie de 6 penaltyuri să învingem

"Naţionala" a jucat fără orizont în finala mică a turneului din Insula Afroditei, unde a învins heirupist o echipă clasată cu 34 de poziţii sub noi în clasamentul FIFA. Tătăruşanu a parat un penalty la loviturile de departajare, iar Râpă a tras şutul decisiv.

Ciprioţii ne-au egalat în final exact pe gafa lui Dragoş Grigore, jucătorul contestat de către patronul lui Poli. A fost nevoie de 6 penaltyuri să învingem


În ultimul test dinaintea partidei cu Bosnia, susţinut aseară împotriva modestei "naţionale" a Ciprului, Răzvan Lucescu a văzut la lucru doar jumătate din echipa pe care o are în cap pentru Zenica. E vorba de Tamaş, Ropotan, Florescu, Torje, Stancu şi Marica. Cu o calitate tehnică superioară, "tricolorii" au avut mai mult posesia. Atacul marilor noastre speranţe într-o victorie pe 26 martie a ieşit repede la rampă. În minutul 6, Stancu a preluat elegant pe piept şi l-a deschis pe "gaură" pe Marica. Vîrful lui Stuttgart a intrat în careu, dar s-a lăsat pe spate şi tras mult peste poartă din poziţie favorabilă, irosind astfel singura lui ocazie din prima repriză.

Noi cu posesia, ciprioţii cu ocaziile
Torje şi-a făcut şi el simţită prezenţa pe teren (8). "Piticul Turbo" i-a pus pe cap lui Dragoş Grigore o centrare din lovitură liberă, pe care stoperul-debutant în vîrstă de 24 de ani a trimis-o în plasa laterală din apropierea porţii. În lipsă de spaţii, Stancu şi-a încercat norocul şi de la distanţă (9).

Cele mai mari ocazii ale primului act le-au avut însă gazdele, care au trecut de două ori pe lîngă deschiderea scorului. Noroc cu Tătăruşanu, care, de ziua sa de naştere, a avut nişte reflexe extraordinare la şutul puternic din careu expediat de Kyriakos (21) şi la mingea parşivă deviată dintr-un carambol lîngă bară (27).

Zicu n-a fost în apele lui nici aseară. Marcat de ratarea penaltyului din meciul cu Ucraina, mijlocaşul lui Poli Timişoara s-a remarcat doar prin cîteva giumbuşlucuri şi un şut pe mijlocul porţii.

Din nou eroare în final
Repriza secundă a început după acelaşi scenariu. "Tricolorii" cu combinaţiile, iar ciprioţii cu fazele periculoase. Apărarea condusă de Tamaş a avut şansă la situaţia clară de gol pe lîngă care a trecut Chrysostomos (54). Torje i-a demonstrat lui Răzvan că poate fi "Messi" nu doar la antrenamente. Mijlocaşul dinamovist, cotat de 5 milioane de euro, a înscris primul său gol la "naţională" (56) cu un lob de efect, speculînd ieşirea hazardată a portarului Tasos Kissas.

Coşmarul finalurilor ratate continuă: cînd să ne bucurăm de victoria chinuită, Dragoş Grogore i-a pus pe tavă o minge lui Constantinou (84), lăsîndu-l singur cu Tătăruşanu: 1-1. Şansa ne-a surîs la penaltyuri şi ne-a ferit de o adevărată ruşine.

Tineretul a pierdut în Turcia
Reprezentativa U21 a României a debutat cu stîngul în noul an. Elevii lui Emil Săndoi au pierdut primul amical din 2011, împotriva selecţionatei similare a Turciei (0-1). Primul "11": Pena - Mustaţă, Mladen, Muth, Buleică - Selagea, Stoian, Suciu, Grozav - Alibec, Alexe. Au mai intrat: Drăghia, Ţigănaşu, Leca, Bejan, Brata, C. Matei şi Răduţ. "Tricolorii" mici vor debuta în preliminariile CE 2013 din Israel pe 5 iunie, acasă, cu Kazahstan.

Deac: "Rămîn la Schalke"
Primul jucător care a părăsit cantonamentul "tricolorilor" din Cipru a fost Ciprian Deac. Mijlocaşul de 25 ani a infirmat zvonurile care îl dădeau împrumutat în Gruia, explicînd că preferă să-şi joace în continuare şansa la actualul său club: "Nu vreau să mă întorc la CFR, rămîn la Schalke".

Raţ atacă top 10 selecţii
Răzvan Raţ i-a solicitat lui Răzvan Lucescu să-l treacă pe foaia de joc şi pentru partida de aseară, cu Cipru, în ideea de a mai bifa o selecţie. Fundaşul lui Şahtior i-a cerut mai întîi permisiunea lui Mircea Lucescu, cu care convenise să joace doar cu Ucraina. Raţ are 71 de prezenţe la echipa naţională şi îşi doreşte să intre în top 10 all-time al celor mai selecţionaţi "tricolori", ierarhie închisă deocamdată de Lobonţ, cu 78 de prezenţe.

Şase debutanţi în Cipru
Cyprus Cup a fost ultima ocazie pentru Răzvan Lucescu de a testa noi jucători în vederea "dublei" cu Bosnia (26 martie) şi Luxemburg (29 martie). Selecţionerul a debutat şase "tricolori" în partidele cu Ucraina şi Cipru: 4 fundaşi, Sălăgeanu, Dr. Grigore, Gardoş, Papp, şi doi atacanţi, Sburlea şi Liviu Ganea. Ultimii patru au făcut parte din generaţia "naţionalei" de tineret care a ratat calificarea la CE 2011 în urma barajului cu Anglia.

La un pas de bătaie
Partida de aseară a adus şi momente mai tensionate. Elevii lui Răzvan Lucescu au fost aproape să se ia la bătaie cu ciprioţii lor după ce, în minutul 26, Avraam l-a faultat dur pe Torje în faţa băncilor de rezerve. Cel mai nervos "tricolor" a fost Ropotan, care i-a dat un brînci atacatorului lui Torje înaintea formării unei busculade. Lucescu jr. şi-a potolit jucătorii, iar arbitrul a împărţit cîte un "galben" lui Avraam şi Ropotan.

SONDAJ GSP.RO / Cum ţi s-a părut jocul României în turneul din Cipru?

Bun 10.00%
Foarte bun 4.02%
Slab 35.56%
Foarte slab 50.42%
TOTAL: 2.254 voturi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Stiri extrasport
Imaginile dezastrului din orașul atacat de Putin cu racheta „Oreșnik” » E un centru important al fotbalului din Ucraina și Europa: stadionul a scăpat
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Superliga
Încă un jucător „rupt” la FCSB: „A venit în scaun cu rotile. OUT!”
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi
Campionate
Celebra jurnalistă din Kosovo a reacționat dur în scandalul cu România: „UEFA i-a premiat!” + Ce a spus de Ianis Hagi

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (41)
cristimcl
cristimcl  •  10 Februarie 2011, 11:15

Mi se pare incredibil cum 4% au votat "foarte bine" in sondajul referitor la jocul echipei nationale. Foarte bine???!!!

e_critic
e_critic  •  10 Februarie 2011, 10:49

De ce atita adrenalina? R.L. nu va fi schimbat pina dupa dubla cu B-H. Acolo se poate intimpla orice. Daca face 4 sau 6 pcte, sanse de calificare exista. Daca nu, turneul din America de S. e strict pentru 2014. Cu altul. Sper...

liverpool73
liverpool73  •  10 Februarie 2011, 10:23

Ce titlu mincinos ! NU am trecut de Cipru ci am facut egal . Sa nu se mai minuneze nimeni , atata pot si selectionerul si jucatorii , asta e nivelul.In orice preliminarii vom lua parte, primele 3 locuri nu sunt pt noi.

Vezi toate comentariile (41)
Comentează