Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 05 octombrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 05 octombrie 2012 00:12
Fundaşul dreapta al Astrei şi al echipei naţionale s-a accidentat în partida cu Andorra de pe 11 septembrie. Previziunile medicale erau mai dure, pauză pînă la primăvară, dar jucătorul a scăpat pînă la urmă mai uşor
Unul dintre cei mai ghinionişti oameni care au trecut pe la echipa naţională în ultimii ani, Alexandru Măţel, 22 de ani, s-a operat zilele trecute în Germania, iar acum este în plin proces de recuperare la Koln. Încă 10 zile, după o intervenţie chirurgicală la meniscul piciorului stîng. Dar, ceea ce este îmbucurător pentru fundaşul dreapta, el va putea fi apt de joc la începutul lunii noiembrie, nu va trebui să rateze tot turul, aşa cum se preconizase la un moment dat.
"Mă simt bine, iar doctorii mi-au zis că în trei săptămîni voi putea fi apt de joc. Mai stau o săptămînă şi jumătate aici ca să fac recuperare, fiindcă am început un program foarte strict. Sper să se fi dus şi ghinioanele mele. Îmi pare rău că n-o să pot face parte din lotul României pentru dubla cu Turcia şi cu Olanda, ar fi fost extraordinar de frumos pentru mine. O să fiu în tribună la meciul cu batavii şi-o să strig din toate puterile «Hai România!»", a mărturisit fotbalistul Astrei.
Convocarea şi accidentarea
Alex a fost urmărit de momente nefaste atunci cînd a fost convocat la prima reprezentativă. În 2011, cînd a şi debutat cu Luxemburg, Măţel a fost accidentat de către Adi Mutu la un antrenament. Şi-a ajuns să fie operat la genunchiul drept, verdictul fiind ruptură a ligamentelor. Fundaşul a pierdut jumătate de an.
Apoi, la ultimul meci al "tricolorilor", cu Andorra (4-0), Măţel s-a lovit la genunchiul stîng, iar medicii au spus să e suspect de ruptură a ligamentelor. N-a fost chiar aşa, a fost doar meniscul afectat şi nu va fi nevoit să piardă ultima lună a sezonului de toamnă.
5.000 de euro primeşte Măţel de la Astra, conform contractului individual cu clubul, pentru fiecare convocare la prima reprezentativă
5 meciuri a jucat Măţel pentru Astra în acest sezon, 389 de minute mai exact