Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 11 octombrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 10 octombrie 2012 22:36
După ce luni le-a spus jurnaliştilor batavi, neoficial, că aripa lui Bayern nu va veni la Bucureşti din cauza leziunii musculare, selecţionerul Portocalei a întors foaia aseară, la conferinţă
Arjen Robben nu a jucat din 25 septembrie. Leziunea la coapsă l-a obligat să rateze trei meciuri ale lui Bayern, iar antrenorul bavarez, Jupp Heynckes, a dezvăluit presei germane, săptămîna trecută, că aripa olandeză nu poate juca în cele două partide din preliminarii: nici cu Andorra, nici cu România, pe 12 şi 16 octombrie. Fapt confirmat luni de Louis van Gaal, într-o discuţie off the record cu cîţiva jurnalişti batavi.
Numai că aseară, la conferinţa de presă de la Noordwijk, selecţionerul portocaliilor a încercat să pună presiune înaintea confruntării de la Bucureşti. "Arjen e foarte incert, nu ştiu sigur dacă va putea să joace sau nu. Dar, dacă se reface, intră pe teren! Chiar dacă stă departe de minge trei săptămîni, rămîne un fotbalist-cheie".
4 accidentări a suferit Robben în ultimele două luni; trei numai la coapsă