Articol de Raed Krishan (foto), Răzvan Luţac - Publicat sambata, 05 septembrie 2015 00:00
Torje şi Keşeru au ratat cele mai mari ocazii "tricolore", Tătăruşanu a fost magistral la şutul lui Szalai, într-o partidă cu o încărcătură imensă.
Cu atîta tensiune în jur, gara Groupama, stadionul lui Ferencvaros, e poate la fel de pasionantă precum halta refugiaţilor către Occident, aflată la doi kilometri distanţă. Dacă nu, măcar gălăgioasă. Scopuri diferite, ţinte diferite, Munchen versus Paris, însă inimi care bat la fel de apăsat.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Începem aproape de poartă şi de Hexagon. Keşeru, obişnuit cu aerul francez, trimite puţin pe lîngă din fază fixă. Sînmărtean îi înşiră pe maghiari, e cu o clasă peste adversari, însă Dzsudzsak ne trezeşte cu o lovitură liberă care trece la o paranteză pe lîngă.
Faţă de Serie A
Chiricheş începe ca la Steaua care înfrunta Ajax sau Chelsea. Cu urcări dese, alunecări bune. Nikolici încearcă, dar nu-i iese, fundaşul lui Napoli nu-i Cordoş, nici România - Botoşani. Grigore ce-i mai dă emoţii, Szalai are o altă stofă pe umeri şi alt material în şireturi. După un start bun, ocaziile intră, puţin, în concediu.
În scenă, Hoban, excelent la mijlocul terenului. Torje parcă nu se simte confortabil pe partea stîngă, iar Popa, deşi şi-a păstrat partea, nu-i în joc. Budescu şi Chipciu, plus Măţel, sînt deja la încălzire.
Bine, Tătă!
Keşeru se descurcă şi are o primă ocazie la mijlocul reprizei. Kiraly, un Şovkovski cu pantaloni lungi, 40 ani, o prinde. Ungurii sînt buni la impresia artistică şi la adunat aplauze, alunecări perfecte, însă deloc eficienţi pînă la ocazia lui Szalai.
Fază la care Tătăruşanu aruncă la coş toate criticile primite după golul lui Dzsudzsak din tur. Şi scoate miraculos de lîngă bară! Dar atît pentru ei în prima repriză. Noi mai contăm prin Torje, un şut pe lîngă. Şi avem speranţe pentru repriza secundă.
Torje cere penalty
Cedăm inexplicabil însă după pauză, deşi începuserăm mai bine. Guzmics, omul care gafa în 2013 în faţa lui Marica, trimite peste din corner. Stieber îl încearcă pe Tătăruşanu după ce Raţ se încurcase la "schimbul" cu Grigore. Viorel Moldovan e un taur furios pe margine.
Altădată scria notele pe partitură, acum o are în faţă şi dirijează. Mai e o jumătate de oră. Şi se cere penalty! La prima noastră fază cu zvîc, Torje e ciocnit de Kiraly. Brych, de neclintit. Rămîne 0-0, meciul reîncepe în fiecare minut.
... şi e aproape de gol
Keşeruuuuu! Peste din lovitură liberă. O ocazie bună, lovitură liberă din 16 metri, central. Torje făcuse o cursă de rollercoaster la Disneyland. Ce-ar fi făcut Budescu nu se ştie. E încă pe bancă, va fi acolo pînă în minutul 77, cînd îl va înlocui pe extenuatul Sînmărtean.
Maghiarii dau semne de oboseală şi, pentru că urmează Belfast, lasă puţin motoarele. Dar parcă nici noi n-avem mai multă încredere. Dar avem şanse. Torje, după o recuperare bună marca Papp, şutează la "lung". Kiraly e din nou acolo. Cea mai mare ocazie a noastră, minutul 78.
Păcat
Iar Budescu putea fi din nou erou. La debutul pentru reprezentativă. A trimis un şut-centrare de lîngă corner, mingea s-a dus puţin pe lîngă. Atît de puţin.
Finalul a fost lipsit de ocazii. A mai intrat şi Maxim, însă fără timp de realizări. Rămînem cu regretul unei victorii mari, care ne ducea pînă la graniţa cu Franţa. Am ajuns de multe ori la vamă, însă am fost traşi pe dreapta de grănicerul veteran Kiraly. Urmează meciul cu Grecia. Poate atunci.
Am avut penalty!
"Tricolorii" ar fi trebuit să beneficieze de o lovitură de pedeapsă în prima parte, însă Felix Brych a lăsat jocul să continue în urma unui fault la Papp. După un corner, Fiola i-a pus mîna în gît fundașului român și l-a trîntit în 6 metri, însă "centralul" german a considerat corect duelul dintre cei doi, spre disperarea elevilor lui Iordănescu.
"Noi ne-am propus să cîştigăm. Am dominat, am avut mai multe ocazii, ei nu ne-au surprins cu nimic. Vine Grecia, trebuie s-o tratăm serios şi să cîştigăm. E şansa noastră!"
Andrei Prepeliţă, mijlocaș România"Nea Puiu a procedat foarte bine, nu comentez ce s-a scris în ziare. Cînd am intrat, mi-a spus să fiu concentrat şi totul o să fie OK. Mai sînt meciuri, sperăm să revenim pe primul loc în grupă"
Constantin Budescu, atacant România"Nimeni nu a riscat. Mă aşteptam ca Ungaria să atace mai mult. Adi Popa, Torje ar fi putut mai mult. Poate cîştigam dacă forţam în ultimele 30 de minute. Poate că intrarea lui Budescu a venit cam tîrziu"
Vasile Miriuţă, antrenor ASA Tg. Mureş"Nu sîntem panicaţi, ştiam că putem pierde primul loc. Trebuie să fim mai periculoşi la meciul cu grecii, sîntem obligaţi să cîştigăm. Ei au o echipă cu jucători valoroşi, care ne pot pune probleme. Nu sînt o echipă uşor de bătut"
Răzvan Raț, căpitanul României"România are o echipă foarte bună. Chiar dacă am avut ocazii, pînă la urmă am jucat contra reprezentativei care are un singur gol primit în grupă. E un rezultat bun"
Gabor Kiraly, portar Ungaria"A fost un meci greu. Am dominat, chiar dacă a fost steril, fără prea multe ocazii. Ungurii au avut doar o ocazie în prima repriză. N-aveam cum să plecăm învinşi de aici"
Claudiu Keşeru, atacant România
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro