Articol de Mirela Neag, Cătălin Tolontan - Publicat marti, 23 iunie 2009 00:00
■ Cînd Guvernul tace, oamenii vorbesc pe net şi cîntă în stradă ■ Peste 6.000 de români i-au trimis un mail premierului Emil Boc întrebîndu-l “de ce ne cereţi nouă austeritate, dacă voi ne aruncaţi banii?” ■ GSP şi televiziunea pe net HappyFish au organizat ieri, în faţa sediului MTS, un eveniment diminutiv-parodie la adresa megacheltuielilor de 2 Mai ■ O parte din cei peste 630.000 de euro au fost folosiţi de MTS pentru imaginea Monicăi Ridzi şi a Elenei Băsescu ■ Florin Chilian a adaptat versurile cunoscutei sale melodii “Zece” ■ În curînd, videoclipul va fi postat pe happyfish.ro şi pe gsp.ro ca o propunere de imn împotriva incompetenţei demnitarilor şi a abuzului la adresa celei mai importante funcţii dintr-o democraţie: cetăţeanul
Zeci de oameni din minister au rîs şi i-au făcut cu mîna lui Florin Chilian cînd acesta a cîntat "Go, Ridzi!", adaptare după celebra sa melodie "Zece"
O scenă din paleţi, băieţii de la HappyFish şi cîteva zeci de angajaţi ai MTS, unii mai curajoşi, aplaudînd, zîmbind şi făcînd poze, iar alţii mai precauţi, pitiţi după perdele.
În spate, invizibili, raţionali şi decişi, milioane de români, aşteptînd pe gsp.ro şi pe celelalte siteuri ca statul să reacţioneze.
Un Guvern tăcut, în realitatea fizică, şi milioane de cetăţeni activi, în lumea virtuală. Asta s-a întîmplat ieri, pe strada Vasile Conta, în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului.
Parodie cu HappyFish şi gsp
Gazeta Sporturilor şi televiziunea interactivă HappyFish au organizat un mini eveniment parodie. Scenă din paleţi, sonorizare, staff tehnic format din băieţi tatuaţi, totul a fost gratis. "Dar nu gratuit", a precizat Florin Chilian, cel care are o mai lungă şi obositoare luptă cu autorităţile, care i-au folosit un cîntec fără să plătească drepturile de autor.
"Zece scînduri..."
Chilian a adaptat melodia sa "Zece". Varianta prin care cere demisia lui Ridzi sună astfel: "Zece scînduri, o terasă, costă toate / Toate costă cît o casă" .
"Cu demisia pe masă / Ai părea mai sănătoasă / Aşa ar vedea oricine / Că mai e ruşine". Doar cîteva din versurile parodiei după evenimentele de 630.000 de euro de Ziua Tineretului. Azi, happyfish.ro şi gsp.ro vor lansa videoclipul acestui cîntec, care are şansa de a se transforma într-un hit împotriva incompetenţei şi abuzului demnitarilor la adresa banului public.
Vezi "Hitul verii" - Zece (Go, Go, Ridzi!) (video)
"Pentru că există o limită în toate!"
Alexandru Hâncu, de la Happyfish, a citit TOP 10 motive pentru care Ridzi ar trebui să plece. Argumente culese din reacţiile cititorilor gsp. Iar replica supremă culeasă de la public şi cîştigătoarea topului a fost: "Pentru că există o limită în toate!".
În acest timp, Monica Ridzi nu era în sediu. "Oricum e mereu pe fugă. Tot timpul cu telefoanele sunînd de la partid, tot timpul nervoasă", a descris un angajat al ministerului. Octavian Belu era însă în sediu, înconjurat de oameni cuprinşi de febrilitate, pentru că sunetele concertului se răspîndiseră prin sediul tradiţional al sportului românesc.
"Să ştiţi că nici pe vremea generalilor numiţi de partid şefi la CNEFS, care nu ştiau că e nevoie de cîrmaci la barca de 8+1, nu a fost o asemenea degringoladă şi frustrare a oamenilor de sport că sînt conduşi de cineva care îi priveşte de sus", a şoptit un alt angajat.
Votaţi-l, va face mai rău!
Între timp, pe scena improvizată, "7,5 euro în loc de 75.000 cît a costat cea de la Costineşti", HappyFish l-a propus, într-un moment ironic şi utopic, pe George "Gojira" Andreescu drept urmaşul Monicăi Ridzi. Promisiunile noului candidat s-au ridicat la înălţimea predecesoarei:
"Scene de un milion de euro, pentru că tineretul României merită mai mult"
"Eliberarea lacului Snagov de valurile stîrnite de vîslele campioanelor olimpice la canotaj".
"Distilerii în locul bazelor sportive"
"Nici o medalie olimpică nu face cît un cîrnăcior bine întors la grătar"
Promisiunile "candidatului" de a continua programul Monicăi Ridzi
Tăcerea asurzitoare a cartonului
În amuzamentul celor de la ferestre şi sub privirile lui Rudel Obreja, şeful FR Box, coborît în stradă, Patrick de Hillerin i-a luat un interviu variantei de carton a ministrului MTS. Jurnalistul a parodiat tăcerea sau agresivitatea şefei Tineretului şi Sportului, formulînd întrebări pe placul unui demnitar. Chiar! FR Box are alocat într-un an exact bugetul cheltuit de Monica Ridzi pe 2 Mai!
"Nu-i aşa doamnă ministru că e absurd ca să existe oameni care să muncească atît de mult şi firme care să aibă mulţi angajaţi?", a spus Patrick, punîndu-i o întrebare machetei de mucava din partea unui cititor gsp. În faţa muţeniei repetate a interocutoarei, el şi colegii săi au conchis: "Hai că ne-a închis cu răspunsul ăsta!".
De la Cannes la Costineşti
Dragoş Muşat, ex-caţavenc ca şi Patrick, a făcut o paralelă între cum se investesc banii în mediul privat şi cum s-au risipit sumele la MTS cu ocazia zilei de 2 Mai.
"Adrian Porumboiu a băgat 200.000 de euro în filmul fiului său Corneliu, care a cîştigat un premiu important la Cannes. Monica Iacob-Ridzi a băgat 630.000 de euro în două zile cu singurul scop de a scoate tinerii în stradă, după cum singură a declarat. Cine a servit mai bine nevoia de imagine a României, cine a servit mai bine tinerii?", a întrebat Muşat.
Corigenţi şi performeri la spart bani
La final, candidatul din partea HappyFish pentru funcţia de ministru al MTS a vrut să se obişnuiască cu munca de înaltă responsabilitate a Monicăi Ridzi. Astfel, în încheierea evenimentului, s-a organizat proba de spart bani, pachete de banconte butaforice uriaşe improvizate din poliestiren. Gojira, jurnalişti şi simpli privitori şi-au testat pe rînd aptitudinile în acest domeniu. Şi au rămas cu toţii corigenţi. Performerii la spart bani sînt în altă parte.
Cu tricoul lui EBA pe ei!
În dimineaţa zilei de 13 mai, înaintea începerii concursului MTS despre care am aflat că era aranjat, gsp.ro posta numele celor care urmau să fie schimbaţi din post. Din 7 nume publicate, 6 s-au confirmat! În locul lor au venit oameni puşi pe algoritm politic. Presa n-a mai avut acces la candidaţi în următoarele zile. Mai multe declaraţii susţin că, la concursurile pentru posturile de la direcţiile judeţene de tineret, au venit candidaţi îmbrăcaţi cu tricouri cu PD-L şi Elena Băsescu! "Vă daţi seama cum s-au simţit cei de acolo, inclusiv cei din comisie!", ne-au spus martori din minister. Rugată acum cinci zile în redacţia gsp să comenteze întîmplarea, Monica Iacob-Ridzi n-a oferit nici un răspuns pînă azi.
ULTIMA ORĂ: ALŢI BANI LIPSĂ
Cotidianul a publicat aseară pe site o informaţie conform căreia Monica Iacob Ridzi a alocat 60.000 de euro pentru plata formaţiilor care au cîntat de Ziua Tineretului în Bucureşti. Artiştii susţin că au primit maximum 15.000 de euro. Citeşte tot articolul pe cotidianul.ro
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern