Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 decembrie 2010 00:00
Brazilianul Bistriţei spune că a avut un an în care i-au ieşit toate. E cel mai bun marcator de altă naţionalitate din Liga 1.
- Junior, ai fost desemnat în Ancheta Gazetei al doilea jucător străin din Liga I, după Eric. Te aşteptai?
- Fără să mă consideraţi un închipuit, mă aşteptam într-o oarecare măsură. Am avut un an bun, mi-au ieşit multe.
- Cine e "vinovat" în afara ta pentru acest parcurs?
- Familia în primul rînd, am avut un sprijin în ea. Apoi, toţi cei de la Gloria, antrenorii Manea şi Şumudică, ultimul fiind cel care a crezut în mine atunci cînd era la Bistriţa.
- Eşti de un an în România. Cum ţi se pare nivelul campionatului?
- Bun! Cu şase echipe care se bat la titlu şi pentru cupele europene, cu alte patru care retrogradează, şi multe se luptă să nu ajungă acolo, rezultă meciuri foarte tari.
- Care ţi se pare cea mai bună echipă?
- E mai greu de spus. Sînt trei formaţii puternice: CFR, Rapid şi Steaua.
- La care dintre ele ai vrea să joci?
- (rîde) Nu pot să spun. Depinde mult de ce se va întîmpla, de cum se negociază, sînt mai multe lucruri de pus la punct.
Topul lui Moraes
Jucătorul anului : Chivu
Antrenorul anului: D. Petrescu şi D. Munteanu
Stranierul anului: Eric
18 goluri a marcat Junior Moraes (23 de ani) în anul 2010, cel mai productiv stranier
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor