GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  ALEGERI FRF

Un om din interiorul FRF dezvăluie cum a început Naşu' anul: "Nu mai beţi! Plecaţi în campanie!" :X

Mircea Sandu, Sandu, FRF
Mircea Sandu, Sandu, FRF

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 ianuarie 2010 00:00

Mircea Sandu a surprins un grup de federali care petreceau de Sf. Ion, la ziua onomastică a lui Ionuţ Lupescu: "Nu mai beţi! Plecaţi în campanie!"

Revenit în preajma Crăciunului în ţară de la Nisa, unde pe 7 decembrie a fost operat la colon şi ficat, Mircea Sandu a reapărut prima dată la FRF pe 4 ianuarie. A lipsit apoi vreo două zile, după care a revenit pe 7 ianuarie. Şi, conform unor surse federale, şeful de la Casa Fotbalului s-ar fi luat tare de federali: "De Sfîntul Ion, cînd a fost ziua de nume a lui Lupescu, s-au strîns mai toţi în sala de protocol de la subsol pentru o mică petrecere. Dar aceasta a fost întreruptă de apariţia lui Mircea Sandu: «Ce faceţi aici? Eu abia am scăpat de metastază şi voi vă îmbătaţi?! Vreau să văd că plecaţi pe teren, în campanie electorală!»", a povestit, sub protecţia anonimatului, unul dintre martorii la eveniment.

"Eu mă lupt să rămînem la federaţie şi voi petreceţi?!"
Preşedintele FRF şi-a continuat discursul către angajaţi: "Eu mă lupt să rămînem aici, la Federaţie, şi voi asta faceţi?! Vreau să fiu preşedinte încă opt ani de acum înainte. Pe 10 plec la control, dar mă întorc pe 18. Pînă atunci trebuie să încheiem turneul prin ţară".

Insiderul, sursa GSP, a continuat: "De cînd s-a operat, Mircea Sandu umblă cu mătăniile după el. Era destul de slăbit şi vorbea de parcă era Hitler. Se vedea că îşi doreşte neapărat să cîştige alegerile. Se gîndeşte doar la locul său din structurile UEFA, la postul de vicepreşedinte de acolo".

Aşteptat să sosească în ţară luni, Naşu' a revenit de la controlul medical din Franţa abia joi. "Nu este nimic în neregulă, starea lui este bună. Arată mai bine decît atunci cînd a plecat", a spus un federal.

10 federali au plecat în ţară să-i facă Naţului campania electorală în 6 întîlniri cu membri afiliaţi la Cluj, Deva, Braşov, Iaşi, Buzău şi Alexandria

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro
Superliga
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro
Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”
Superliga
Nedumerit, Rotaru are o întrebare pentru Dan Șucu: „Cine e? Nevasta sau amanta?”
Cel mai curtat fotbalist din Superliga a ales dintre FCSB, Dinamo și Rapid
Superliga
Cel mai curtat fotbalist din Superliga a ales dintre FCSB, Dinamo și Rapid

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (16)
 •  23 Ianuarie 2010, 16:05

Nici nu cred ce se spune in acest articol. Oricine ar fi in locul lui Sandu tot nu vom fi multumiti. Daca ar veni Platini ar fi omul lui Sandu. Daca ar veni Maradona nu ar fi bun ca va injura pe toti. Eu zic sa-l punem pe Becali sa conduca tot .

fvantu
fvantu  •  23 Ianuarie 2010, 13:18

lasane si dute acasa ca nu mai esti bun de nimic,lasane,lasane,lasane ca esti batran!

 •  23 Ianuarie 2010, 12:32

SANDULE DE SARBATORI,SA DEA DUMNEZEU SA MORI!!! sanduleeeee , sanduleeeee!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează