GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  11DELEGENDA.GSP.RO

Află povestea mijlocaşului de legendă, Aurică Beldeanu » Măria Sa Vulpea

Articol de GSP - Publicat sambata, 17 aprilie 2010 00:00

Vulpea, da, Vulpea. Nici nu se putea o poreclă mai potrivită. Aurică beldeanu sclipea cu mingea la picior. Sclipea de inteligenţă. Gîndea jocul în viteză, întindea capcane fermecătoare, intuia mişcările adversarului, îl credeai acolo şi apărea în partea opusă. Mereu cu un aer poznaş, ca şi cum s-ar fi amuzat de o glumă pe care abia aşteaptă s-o spună.
4 Cupe şi-un titlu
"Nici săptămîna asta n-am cîştigat la loto!". Asta-i era supărarea, în iulie anul trecut, cînd a ieşit din spital, după operaţia de hernie. "Important e că am avut noroc pe alte planuri, mai puţin la bani!", s-a consolat mijlocaşul de 59 de ani, dintre care zece i-a trăit în tricoul Craiovei. S-a ales cu patru Cupe, un titlu şi o izbîndă nemaivăzută pînă atunci în Europa: o echipă românească a eliminat una englezească. Lucrurile astea nu se prea cîştigă la Loterie! Nici rangul de "Rege al Intercepţiei".
A avut noroc? El aşa spune.Golul cu Leeds, unul dintre preferatele lui, l-a înscris aproape fără să vrea: "Am vrut să trimit puternic mingea în tribună, pentru a trece timpul. Şi s-a dus direct la vinclu! Am lovit-o însă perfect şi a ieşit un gol senzaţional!". E o poveste cu un şut de la 30 de metri, dar nu  uitaţi că e spusă de o Vulpe. Care, secretoasă, uită să spună că a lovit mingea perfect ca de obicei şi că şutul său avea o forţă colosală.
Şut de aur
În tur, tot cu Leeds, a ratat un penalty. Dar cum l-a ratat! A şutat, a alunecat, mingea a trecut ca o cometă peste tribunele pline cu 40.000 de oameni ("Ca la Napoli!", s-a minunat arbitrul Gianfranco Manegali). Abia la sfîrşitul meciului, a povestit Beldeanu, un suporter oltean a venit la el cu balonul sub braţ. Şi le-a spus, cît se poate de serios: "Vă dau înapoi <<varza>>, dacă-mi puneţi la loc ţiglele pe casă!". Nu se ştie dacă i-au restaurat acoperişul sau dacă Beldeanu a folosit una dintre fentele lui ca să recupereze mingea. Dar şutul Vulpii a continuat să nască poveşti.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Mărturia unui dependent de jocuri de noroc, care și-a demolat viața în 3 luni: „Aveam 200 de lei, i-am băgat în păcănele. În 24h, aveam 100.000 de euro” » Ce a urmat e șocant

Basarab Panduru a plecat din studio în mijlocul emisiunii » Incredibil ce a urmat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează