Articol de Adriana Brujan - Publicat luni, 28 martie 2016 00:00
Sâmbătă, la Baza Sportivă Toni Doboș din cartierul bucureștean Drumul Taberei, a avut loc un meci de copii născuți în 2005.
Partida s-a desfășurat sub egida Asociației Municipale de Fotbal București, iar totul a degenerat în tribunele ocupate de părinți în repriza secundă, după ce arbitrul i-a arătat cartonașul roșu unui jucător de la FC Inițial, conform ilfovsport.ro.
"Au dărâmat gardul și au năvălit în teren. Erau peste 20 de oameni care se băteau în toată regula, iar cei mici erau traumatizați, plângeau!", a declarat unul dintre arbitri, Adrian Smărăndoiu, pentru sursa citată.
Șase echipaje de poliție au ajuns imediat la teren, unde au dat 15 amenzi și au luat la secție mai mulți părinți. "Poliția a venit foarte repede, altfel nu știu ce s-ar fi întâmplat. Astăzi s-au împărțit pumni și palme. Lucrurile acestea s-au petrecut sub privirile stupefiate ale copiilor", a declarat managerul gazdelor, Georgiana Doboș.
Meciul a fost oprit imediat ce părinții au început bătaia.
150 de leieste cotizația lunară la o astfel de școală de fotbal