GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  MONDIAL PE DVD

Cum a cîştigat Anglia o finală de Mondial printr-o mare eroare. Vezi CM ’66! Miercuri, cu Gazeta!

Articol de - Publicat luni, 06 decembrie 2010 00:00

44 de ani s-au întrebat specialiştii dacă mingea a trecut sau nu linia porţii! I-a lămurit chiar Hurst, autorul golului: “Arbitrul a greşit”

Ce s-ar fi întîmplat dacă în 1966 existau blogurile şi youtube! Internetul ar fi fost copleşit de imagini şi de comentarii după unul dintre cele mai controversate goluri din istoria Mondialelor. Şi o uriaşă eroare de arbitraj, care a decis finala Anglia Germania.

30 iulie, Wembley, 98.000 de spectatori. La 2-2, se intrase în prelungiri, era minutul 111, cînd Ball a centrat de pe aripa dreaptă, iar Hurst a şutat să rupă poarta nemţilor. Mingea a izbit transversala şi a muşcat puţin, foarte puţin linia, înspre plasă. Apoi, a fost respinsă cu capul de Weber în corner.

Povara lui Hurst
Arbitrul elveţian Dienst n-a văzut nimic, dar asistentul de pe acea parte, sovieticul Bahramov, pretindea că are imaginea clară: gol! Şi după 3-2, Hurst a mai înscris o dată: 4-2. Finalul finalei!

44 de ani s-au duelat specialiştii: a fost gol sau nu? În 2010, chiar Hurst, la 68 de ani, a ridicat vălul incertitudinii: “Prea mult am purtat pe umeri această povară. A sosit vremea să recunosc. Mingea a căzut pe linie. Arbitrul a greşit”.

“Am o mare datorie faţă de acel asistent. Dacă Bahramov ar fi aici, i-aş strînge mîna. Datorită lui am reuşit un hat-trick în finală. El mi-a rezervat un loc în legendă”
Geoff Hurst, campion mondial

3 goluri a înscris Geoff Hurst în ultimul act din 1966; a fost singurul hat-trick reuşit într-o finală de Mondial

“Stalingrad”
Tofik Bahramov, asistentul care decisese finala din 1966, a sugerat în ultima clipă a vieţii sale de ce a insistat să fie validat golul lui Hurst. În octombrie 1993, pe patul de moarte, la o lună înainte să împlinească 68 de ani, i s-a repetat aceeaşi întrebare: “A trecut mingea linia porţii?”. Şi el a răspuns cu un singur cuvînt: “Stalingrad”. Fusese răzbunarea sa împotriva nemţilor pentru cei 750.000 de soldaţi sovietici morţi în luptele cu naziştii între 17 iulie 1942 şi 2 februarie 1943.

Eusebio, marele învins
“Perla Mozambicului” a fost unul dintre eroii acelui Mondial. Eusebio a înscris 9 goluri pentru Portugalia, a fost golgeterul turneului, seducîndu-i pe spectatori cu stilul său strălucitor. Marele său meci din ’66 a fost în “sferturi”, contra echipei nord-coreene (revelaţia CM, eliminase Italia lui Mazzola): la 0-3, faimosul atacant a jucat fantastic, marcînd 4 goluri la rînd într-o partidă cîştigată de lusitani cu 5-3. Regretul lui Eusebio a fost că n-a cucerit trofeul atunci. Portugalia a încheiat pe 3.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează