Dobrin a lăsat o poveste savuroasă despre prietenia cu Adrian Păunescu » "Răpire" de 600.000 de lei

Regretatul Nicolae Dobrin, decedat în 2007, a lăsat o poveste savuroasă despre prietenia care l-a legat de poetul Adrian Păunescu

Gazeta vă prezintă în exclusivitate dezvăluirile făcute de fostul mare fotbalist român, în cartea "Amintirile Prinţului", despre tentativa Maestrului de a-l transfera în '74 de la FC Argeş la Craiova

"Despre tentativa mea de plecare de la FC Argeş la Universitatea Craiova s-a mai scris. Dar nu s-a spus niciodată adevărata poveste. Marele poet Adrian Păunescu a fost <regizorul> tentativei de transfer", aşa a prefaţat Dobrin memorabilul episod de acum 36 de ani în cartea "Amintirile Prinţului", ce urmează să apară pînă la sfîrşitul anului.

"Gicule, am venit să te iau la Craiova"
Dobrin: "Era în anul 1974. Craiova cîştigase primul său titlu de campioană şi cei apropiaţi echipei au vrut să dea o lovitură prin aducerea mea. Poetul Adrian Păunescu, mare şi fidel suporter al Craiovei, a venit într-o noapte la Piteşti, direct acasă la mine: <Gicule, am venit să te iau la Craiova. Doar tu să vrei să vii, pentru că de restul mă ocup eu>".

"M-au mutat într-o noapte"
Gîscanului i-a surîs ideea: "Aşa cum am făcut toată viaţa, nu aş fi plecat de la FC Argeş, dar m-a tentat perspectiva de a juca în Cupa Campionilor. Mai mult, la Piteşti lumea se cam săturase de fotbal. Primăria nu se mai interesa, iar prim-secretarul nu iubea fotbalul. Şi într-o noapte m-au mutat cu totul de la Piteşti la Craiova cu un camion şi un autobuz. Marele poet a fost <regizorul>".

A refuzat o casă cu 20 de camere
Marele Dobrin, 27 de ani la vremea aceea, a fost tratat ca un Prinţ: "Nimeni din Piteşti nu a ştiut că am plecat. După cîteva zile de cînd nu mă mai dusesem la antrenamente, m-au căutat acasă. Au găsit apartamentul gol şi atunci şi-au dat seama că am plecat. Eram legitimat la Universitatea, dar încă nu puteam juca. Mi-au dat o casă cu 20 de camere, pe care am refuzat-o pentru că era prea mare chiria. Apoi mi-au oferit apartamentul în care locuise ministrul Ghigea. Pentru că venisem la Craiova îmi dăduseră înainte o grămadă de bani: 300.000 de lei".

Dincă s-a opus
Mutarea lui Dobrin în Bănie a fost tratată ca o problemă de stat. "Chiar dacă transferul meu era parafat, nu aveam drept de joc. Asta se decidea doar la cel mai înalt nivel. Între timp, la Piteşti a fost numit prim-secretar Ion Dincă: <Orice ar fi, Dobrin nu pleacă de la FC Argeş. Nu vor mai lucra oamenii la Uzină, la Petrochimie sau chiar în agricultură. Uite, şi propun prim-secretarului de la Dolj, Petrescu, un schimb. Vin eu la Dolj, şi în locul meu se duce el la Argeş. Numai aşa pleacă Dobrin de la FC Argeş la Universitatea>. Cum nici Petrescu nu se lăsa mai prejos, au ajuns cu toţii la Nicolae Ceauşescu".

Ceauşescu: "Respectaţi legea"
Cazul a fost mediat de fostul dictator. Dobrin: "Prim-secretarii Ion Dincă şi Petrescu împreună cu Adrian Păunescu s-au dus la Ceauşescu pentru a rezolva problema. Ceauşescu i-a ascultat pe toţi. A vrut să fie drept şi corect. Era bun prieten şi cu Dincă, dar şi cu Păunescu. La fotbal nu se pricepea, aşa că după ce a cîntărit bine argumentele fiecăruia, a întrebat: <Cum este legal?>. I s-a răspuns că ar trebui să fiu suspendat doi ani pentru că am semnat cu altă echipă, deşi eram sub contract. <Atunci să stea doi ani suspendat!>, a conchis Ceauşescu.

"Nu puteam sta doi ani suspendat"
Dobrin n-a acceptat ideea: "Era groaznic. Stătusem deja 10 luni şi trebuia să mai stau încă 14... Nu puteam. Deja cele 10 luni pe tuşe erau un mare chin. Pentru că nu jucam, nu mai puteam dormi noaptea, eram nervos, nu-mi găseam locul. Aşa că am decis să revin acasă la Piteşti. Dar trebuia să dau banii înapoi. Cei 300.000 de lei pe care îi luasem de la Craiova îi pusesem la CEC, dar le-am spus că nu-i mai am şi i-am cheltuit. De bucurie că revin, cei de la Piteşti mi-au dat 300.000 de lei să-i înapoiez celor de la Craiova".

I-a făcut din vorbe
Transferul a picat, dar Dobrin a ieşit în cîştig. "Am luat cei 300.000 şi am plecat la Craiova. Nu m-am dus singur, ci împreună cu soţia mea, Gica, şi un delegat de la Judeţeana de Partid, trimis pentru a fi siguri că dau banii înapoi. Am oprit maşina în faţa clubului. Am luat punga cu bani şi am intrat singur. Le-am spus celor de la Craiova că nu mai am banii şi am venit să vedem ce facem. L-au sunat pe Adrian Păunescu şi pe prim-secretarul Petrescu, cei cu care rămăsesem în relaţii foarte bune. N-au făcut un capăt de ţară pentru cu nu am să le dau banii înapoi. S-au comportat ca adevăraţi domni".

"Giculeee, baniiii, cad baniiii!"
Povestea s-a încheiat amuzant. "În final, craiovenii au renunţat la bani şi m-au lăsat să revin la Piteşti. Am plecat, dar înainte am trecut pe la WC. Am ascuns banii în sîn şi la burtă pe sub cămaşă. De abia mă mişcam ca nu cumva să-mi cadă. Delegatul de la Partid m-a întrebat dacă le-am dat banii".

Dobrin nu s-a pierdut: "<Sigur că le-am dat. De astăzi pot să joc din nou la FC Argeş>, i-am zis. Pe drumul spre Piteşti am oprit să bem un suc, şi în timp ce mergeam sutele îmi cădeau pe jos. Disperată, Gica îmi făcea semne: <Giculeee, baniiiii, cad baniiiii pe jooos!>. Cu greu mă mai ţineam de pantaloni şi de cămaşă pentru a nu mai pierde din ei...". 

Epilog: "Asta este povestea cu Universitatea Craiova. Am stat eu 10 luni pe tuşă, dar am cîştigat 600.000 de lei. Adică vreo nouă Dacii la vremea respectivă! Mai mult, de atunci am rămas bun prieten cu Adrian Păunescu, cel mai mare poet român, după Mihai Eminescu".

"Am avut controverse cu Păunescu pe tema transferului lui Dobrin. Îmi spunea că sînt defetist, că nu cred în aducerea lui la Craiova. Era greu să stea suspendat doi ani"
Corneliu Stroe, fost preşedinte U Craiova

"Poetul Adrian Păunescu a rămas, omul e sortit pieirii"
Tudor Gheorghe, cîntăreţ

"A fost, este şi va rămîne cel mai mare poet al românilor!"
Florin Piersic, actor

"Am avut opinii politice diferite, dar m-am regăsit în poezia lui"
Traian Băsescu, preşedintele ţării

"Era un om foarte puternic, o personalitate deosebită"
Sergiu Nicolaescu, regizor

Azi, pe ultimul drum
Trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu, depus aseară şi la Ateneul Român, va fi înhumat azi, la ora 13:00, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, chiar la picioarele lui Mihai Eminescu. Slujba religioasă va avea loc de la ora 11:00, la Biserica Boteanu.

Poeziile dedicate "Prinţului din Trivale"

În anul 1983, atunci cînd marele fotbalist a vrut să se retragă, poetul Adrian Păunescu, mare admirator al "Prinţului din Trivale", i-a dedicat o poezie, "Retragerea lui Dobrin"

Retragera lui Dobrin

Nu te lăsa de fotbal barosane,
Tu, care poţi echipe-ntregi să-nfrunţi,
Mai joacţ-ţi arta-n larg pe stadioane
Invidiat de antrenori nătîngi.

O fentă va muri de pleci, Dobrine,
Şi se va stinge fotbalul artist,
Îmbătrînesc cei ce au crezut în tine,
Şi Argeşul este puţin mai trist.

Gîscan continental fără de seamăn,
Ai fost mereu mai bun dintre cei buni
Ca negrul cel buzat zis Pele, geamăn,
Tu ai crezut în sport, în noi şi-n pruni. 

Nu te lăsa de fotbal, nu se poate,
Nu fi un laş, nu-i da cu vîrsta zor,
Am auzit că eşti grozav în toate
Că te-ai făcut, se zice, antrenor.

Mai lasă glumele şi treci la treabă,
Întoarce-te pe iarbă înapoi,
Dobrine, mai joacă, nu e nicio grabă,
Că dacă nu, îmbătrînim şi noi.

Nu te lăsa de tinereţe Gică,
Nu pune-n cui bocancii, nu cădea,
Pe stadioane zbenghiuri se ridică
Şi creşte iarba după fenta ta.

Rămîi măcar un an, o vară,
Ce te grăbeşti, şi unde vrei să pleci?
Mai joacă fotbal cea din urma oară,
Şi dacă vrei, mai vinde cît-un meci.

Dar vine toamna pe cărări ascunse
Şi strugurii se aşează trist în vin,
E o congestie în cer şi-n frunze
Îmbătrînim şi noi ca şi Dobrin.

În haina ta e cea mai scumpă stofă.
De ce să pleci, rămîi să-ntinereşti
Să te mai duc o dată la Craiova
Şi-apoi să ne întoarcem la Piteşti.

Arbitrii hoţi îşi fluieră de jale,
Iar adversarii scot cît-un suspin,
Coboară toamnă mare în Trivale,
Îşi pune ghetele în cui Dobrin.

La dispariţia marelui fotbalist, Adrian Păunescu i-a mai scris o poezie pe care a citit-o la catafalcul marelui dispărut.

Ne părăseşte Prinţul din Trivale
Astfel, după o viaţă de artist
Şi după atîtea faulturi mortale,
Un pic mai obosit, un pic mai trist,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale.

La rădăcina ierbii în pămînt,
Cînd ţiuie în jur tribuna oarbă,
Inegalabilul se-aşează frînt,
Acoperit de lacrimi şi de iarbă.

Simbolul sportului civil mereu,
Un înger blond cu chip înalt de torţă,
Se aruncă-n luptă ca un zeu
Să-nfrîngă ministerele de forţă.

A fost nedreptăţit, a fost lovit,
Din fotbal l-ar fi dat în brînci afară,
Dar soarta lui pe muchie de cuţit
Ce glorie a tot adus în ţară.

În urma lui rămînem mai pustii,
Deşi părea că veşnic o să joace
Şi nimenea ca el nu va mai fi
Prevestitor şi-aducători de pace.

Se face întuneric de la prînz,
În ţară numai faulturi mortale;
De astă noapte norii au şi plîns
De dor, şi drag, de Prinţul din Trivale.

Artist adevărat cum alţii nu-s,
Chiar dacă l-au muşcat întruna cîinii,
Pe el cel neumil şi nesupus,
În rîndul lumii se simţeau românii.

Să îi aducem ultimul salut,
Ca baciului ce pleacă de la turmă,
Cînd după un ultim fault a căzut
Şi urcă în cer, de-aicea de pe lut,
Iluminat de driblingul din urmă.

După un şir de faulturi mortale,
Tăcere! Se retrage cel mai bun,
Ne părăseşte Prinţul din Trivale.
ADIO PRINŢE!

Gâscan continental fără de seamăn,
Ai fost mereu mai bun dintre cei buni
Ca negrul cel buzat zis Pele, geamăn,
Tu ai crezut în sport, în noi şi-n pruni. 

În haina ta e cea mai scumpă stofă.
De ce să pleci, rămîi să-ntinereşti
Să te mai duc o dată la Craiova
Şi-apoi să ne întoarcem la Piteşti.