GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  DECIZIE

EXCLUSIV Baza Tineretului, înapoi după 17 ani » "Tunul" dat în 1999 în dauna bucureştenilor şi a sportului a fost dezactivat!

foto: b365.ro google earth
foto: b365.ro google earth

Articol de - Publicat marti, 26 aprilie 2016 12:43

După un deceniu de procese şi proteste, învinse în instanţă de MTS, firmele lui Gabriel "Puiu" Popoviciu evacuează şi ultima parcelă a bazei de lângă Herăstrău.

Ministerul Tineretului şi Sportului a recuperat în totalitate baza sportivă Tineretului, după ce a obţinut în instanţă anularea tuturor contractelor de închiriere semnate în anul 2000. Vineri a început procesul de predare-primire şi inventariere a ultimei porţiuni din bază lăsate în administrare privată, cea concesionată firmei Tineretului SA.
"Procedura se va întinde pe cel puţin o lună, sperăm ca la sfârşitul lui mai să avem baza reîntregită", a declarat Ştefan Rohnean, directorul Complexului "Lia Manoliu", în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor.

Înstrăinată prin Hotărâre de Guvern

În mai 1999, printr-o Hotărâre de Guvern, baza sportivă Tineretului, situată în zona Herăstrău – Arcul de Triumf – Bulevardul Kiseleff, a trecut din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului, de la MTS la Complexul Sportiv "Lia Manoliu". De acolo, terenurile din cadrul bazei au fost date  în administrarea a două firme private, controlate de omul de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu.

Cele două firme, SC Tineretului SA şi Trigranit SA (care şi-a schimbat denumirea în Kiseleff Business Plaza SRL) au închiriat terenurile de la Complexul "Lia Manoliu" la preţuri derizorii (0,14 dolari pe metru pătrat, faţă de 180 de dolari pe metru pătrat, preţul zonei), pe o durată de 49 de ani. Chiriaşii au modificat destinaţia Bazei Tineretului, transformând-o într-un complex de agrement.

Contractele de închiriere, anulate în instanţă

Contractele au fost contestate în instanţă de Autoritatea Naţională pentru Sport, apoi de MTS.

Litigiul cu Trigranit S.A. s-a încheiat în 2015, după ce Tribunalul Bucureşti, în februarie 2014, şi apoi Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2014, au dat câştig de cauză Ministerului.

De asemenea, pentru a grăbi punerea în aplicare a verdictului, MTS a obţinut şi o decizie de investire cu formulă executorie a sentinţei (echivalentă cu o executare silită), de la Curtea de Arbitraj Comercial. "Aşa că au decis să evacueze terenul din proprie iniţiativă, ne-au chemat să preluăm baza. S-a rezolvat până la urmă amiabil", explică directorul de la "Lia Manoliu".

Capitulare înainte de termen

Celălalt proces, cu Tineretului SA, a început în 2006. În 2011, Tribunalul Bucureşti a declarat nul contractul de închiriere. "A urmat apoi o hotârâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în 2013, definitivă şi irevocabilă, care stabileşte acelaşi lucru: contractul e nul", ne-a declarat domnul Tohnean.

"Noi la acea hotărâre ne raportăm. După aceea a început un alt proces cu ei, care se află pe rol, aproape de final. Cei de la Tineretului SA au anticipat, probabil, că vor pierde şi au decis să evacueze înaintea verdictului. Oricum, cred că într-o lună tot aici ajungeam, la predare-primire". Şeful Complexului "Lia Manoliu" a precizat că evacuarea localurilor construite în baza sportivă se va decide în instanţă, într-un proces separat, aflat pe rol.  

"Este o victorie mare pentru noi şi sub aspect financiar. Sigur că vom cere şi despăgubiri, de la foştii chiriaşi. Dar, chiar şi aşa, din exploatarea Bazei Tineretului, putem finanţa întreaga activitate a Complexului ««Lia Manoliu»»", ne-au declarat oficiali din MTS.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Superliga
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League
Tenis
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
alexpescaru
alexpescaru  •  26 Aprilie 2016, 19:57
Postat de Andrei Tzuculina pe 26 Aprilie 2016, 13:06

Ce legatura are o poza cu Parcul Tineretului din satelit cu baza Tineretului din Herastrau?

Unde vezi tu parcul Tineretului ? Uită-te mai atent, vezi ca și scrie că e parcul Herăstrău, ba chiar e și un chenar care îți arată unde e baza sportivă .

brifcor
brifcor  •  26 Aprilie 2016, 13:53

Pai asa se face jurnalism azi : dupa ureche !

1311570465534544
Andrei Tzuculina  •  26 Aprilie 2016, 13:06

Ce legatura are o poza cu Parcul Tineretului din satelit cu baza Tineretului din Herastrau?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează