Articol de Cristian Geambașu - Publicat vineri, 10 octombrie 2008 00:00
Laurent Attal, ataşat cultural al Institutului Francez, îl admiră pe Bănel şi susţine că fotbalul din ţara lui e în criză.
Monsieur Laurent Attal are 37 de ani, este căsătorit cu o româncă şi vorbeşte fluent româneşte. Lucrează de 4 ani pentru Institutul Cultural Francez de la Bucureşti, sub titulatura de "Attache de cooperation pour le francais". S-a născut la Paris, a absolvit Şcoala Normală Superioară, fiind posesorul unei diplome de profesor de limba rusă. Citeşte zilnic Gazeta Sporturilor, a contactat o formă de dependenţă pentru talk-show-urile fotbalistice şi nu-i scapă nici un meci important. Cînd Steaua dispută acasă partidele din Champions League, merge negreşit pe stadion. Ţine cu Paris Saint-Germain, are o barbă de căpitan de vas şi o plăcere ascunsă să discute despre fotbal.
- Domnule Attal, pasiunea dumneavoastră pentru fotbal nu este privită de colegii de la Institut ca o excentricitate?
- Sînt tolerat, e chiar amuzant pentru ei. În paralel cu munca mea, care presupune să dezvolt programe pentru promovarea culturii şi limbii franceze în România, îmi satisfac şi pasiunea de microbist.
- Încă o dată România-Franţa, după întîlnirea de la Euro, acum în grupa de calificare la Mondialul din 2010.
- Un meci cu o încărcătură specială. Sînt legat puternic de România, iar aceste partide au semnificaţie particulară. Nu numai pentru mine, ci pentru toţi francezii care lucrează aici. E un motiv de bucurie, o altfel de întîlnire a popoarelor noastre.
- O întrebare inevitabilă, cu cine ţineţi?
- Un răspuns inevitabil, cu Franţa.
- Unde vedeţi România-Franţa?
- Din păcate, programul nu-mi permite să merg la Constanţa, dar voi găsi un băruleţ în care să-l pot vedea alături de francezi şi de români. În schimb, va fi la Constanţa ambasadorul, monsieur Henri Paul. Nu voi rata, în schimb, vizita la Bucureşti a lui Olympique Lyon.
- Este această naţională a Franţei o expresie a multiculturalităţii?
- Printre multe altele, Franţa este şi o ţară de imigranţi. Însuşi Michel Platini, simbolul fotbalului francez, este fiul unui muncitor italian. Istoria multiculturalităţii Franţei fotbalistice a devenit vizibilă la acea semifinală de Cupă Mondială cu Germania. În '82, cînd Marius Trésor reuşea să înscrie un gol despre care am crezut că ne va duce în finală. N-a fost aşa, a intervenit apoi şi agresiunea îngrozitoare a lui Scumacher asupra lui Battiston.
- Apropo de multiculturalitate, mai ţineţi minte afişul acela de meci cu un viorist, servit pe post de imagine emblematică a României?
- A fost ceva de prost gust, lucrat după regulile cele mai facile ale reclamei. Un demers publicitar nereuşit. Au încercat apoi să spună că era vorba de un virtuoz român.
-Franţa a cîştigat Cupa Mondială la fotbal în '98. Acum a cîştigat şi Nobelul pentru literatură prin Jean-Marie Gustave Le Clezio. Asta înseamnă să fii o naţiune puternică?
- Înseamnă să fii o naţiune sănătoasă. E o poveste despre felul în care cresc valorile. Scriitorii, fotbaliştii. Şi, revenind, o poveste despre multiculturalitate. Din acest motiv Le Clezio a primit Nobelul.
- Ce jucători români vă impresionează în afara lui Mutu şi Chivu?
- Îi cunosc pe toţi, dar spun fără ezitare Bănel Nicoliţă. Ştiu că e accidentat. Am un respect uriaş pentru el. Pentru că e un jucător sincer, generos, care nu îşi economiseşte energia. Nu trişează.
- De ce francezii nu stau decît 24 de ore la Constanţa şi nu au în program nici măcar un antrenament pe stadionul Farul? E un semn de aroganţă?
- Nu văd aroganţă aici, sînt fiţe legate de pregătirea meciului. O scamatorie tactică a lui Domenech, destinată a destabiliza adversarul!
- Domenech?
- Nu îmi cereţi să vă vorbesc despre el, eu reprezint Franţa, iar el are o funcţie de reprezentare a Franţei.
- Dar ştiţi cum e privit acasă de microbişti, de presă. De fostele glorii ale fotbalului francez.
- E ceva legat de el, o problemă de contact cu lumea. Ştiu mulţi compatrioţi care îşi doresc ca Les Bleus să piardă pentru a scăpa de Domench. E nesănătos să ajungi să gîndeşti aşa. Există şi explicaţii. Oamenii simpli nu pricep cum poţi să-ţi anunţi căsătoria în direct după ce pierzi lamentabil la Euro şi precizezi că nu te interesează viitorul naţionalei.
- Banalul pronostic de final.
- Cel mai rău ar fi să se termine egal, pierdem şi noi, şi voi. Dar să ştiţi că fotbalul francez este în criză! O criză provocată de hegemonia unui singur club, Lyon.
"Fotbalul înseamnă percepţia deosebită a scurgerii timpului. Aşteptarea prelungită a unui gol e dramaturgie de cea mai bună calitate"
"Cel mai bun meci de fotbal este acela care se termină cu 1-0 pentru echipa ta"
"Fotbalul nu prinde la americani pentru că ei nu simt că frumuseţea e să fii pe stadion, ştiind că se va întîmpla ceva"
Laurent Attal, ataşat cultural al Institutului Francez, îl admiră pe Bănel şi susţine că fotbalul din ţara lui e în criză.
Monsieur Laurent Attal are 37 de ani, este căsătorit cu o româncă şi vorbeşte fluent româneşte. Lucrează de 4 ani pentru Institutul Cultural Francez de la Bucureşti, sub titulatura de "Attache de cooperation pour le francais". S-a născut la Paris, a absolvit Şcoala Normală Superioară, fiind posesorul unei diplome de profesor de limba rusă. Citeşte zilnic Gazeta Sporturilor, a contactat o formă de dependenţă pentru talk-show-urile fotbalistice şi nu-i scapă nici un meci important. Cînd Steaua dispută acasă partidele din Champions League, merge negreşit pe stadion. Ţine cu Paris Saint-Germain, are o barbă de căpitan de vas şi o plăcere ascunsă să discute despre fotbal.
- Domnule Attal, pasiunea dumneavoastră pentru fotbal nu este privită de colegii de la Institut ca o excentricitate?
- Sînt tolerat, e chiar amuzant pentru ei. În paralel cu munca mea, care presupune să dezvolt programe pentru promovarea culturii şi limbii franceze în România, îmi satisfac şi pasiunea de microbist.
- Încă o dată România-Franţa, după întîlnirea de la Euro, acum în grupa de calificare la Mondialul din 2010.
- Un meci cu o încărcătură specială. Sînt legat puternic de România, iar aceste partide au semnificaţie particulară. Nu numai pentru mine, ci pentru toţi francezii care lucrează aici. E un motiv de bucurie, o altfel de întîlnire a popoarelor noastre.
- O întrebare inevitabilă, cu cine ţineţi?
- Un răspuns inevitabil, cu Franţa.
- Unde vedeţi România-Franţa?
- Din păcate, programul nu-mi permite să merg la Constanţa, dar voi găsi un băruleţ în care să-l pot vedea alături de francezi şi de români. În schimb, va fi la Constanţa ambasadorul, monsieur Henri Paul. Nu voi rata, în schimb, vizita la Bucureşti a lui Olympique Lyon.
- Este această naţională a Franţei o expresie a multiculturalităţii?
- Printre multe altele, Franţa este şi o ţară de imigranţi. Însuşi Michel Platini, simbolul fotbalului francez, este fiul unui muncitor italian. Istoria multiculturalităţii Franţei fotbalistice a devenit vizibilă la acea semifinală de Cupă Mondială cu Germania. În '82, cînd Marius Trésor reuşea să înscrie un gol despre care am crezut că ne va duce în finală. N-a fost aşa, a intervenit apoi şi agresiunea îngrozitoare a lui Scumacher asupra lui Battiston.
- Apropo de multiculturalitate, mai ţineţi minte afişul acela de meci cu un viorist, servit pe post de imagine emblematică a României?
- A fost ceva de prost gust, lucrat după regulile cele mai facile ale reclamei. Un demers publicitar nereuşit. Au încercat apoi să spună că era vorba de un virtuoz român.
-Franţa a cîştigat Cupa Mondială la fotbal în '98. Acum a cîştigat şi Nobelul pentru literatură prin Jean-Marie Gustave Le Clezio. Asta înseamnă să fii o naţiune puternică?
- Înseamnă să fii o naţiune sănătoasă. E o poveste despre felul în care cresc valorile. Scriitorii, fotbaliştii. Şi, revenind, o poveste despre multiculturalitate. Din acest motiv Le Clezio a primit Nobelul.
- Ce jucători români vă impresionează în afara lui Mutu şi Chivu?
- Îi cunosc pe toţi, dar spun fără ezitare Bănel Nicoliţă. Ştiu că e accidentat. Am un respect uriaş pentru el. Pentru că e un jucător sincer, generos, care nu îşi economiseşte energia. Nu trişează.
- De ce francezii nu stau decît 24 de ore la Constanţa şi nu au în program nici măcar un antrenament pe stadionul Farul? E un semn de aroganţă?
- Nu văd aroganţă aici, sînt fiţe legate de pregătirea meciului. O scamatorie tactică a lui Domenech, destinată a destabiliza adversarul!
- Domenech?
- Nu îmi cereţi să vă vorbesc despre el, eu reprezint Franţa, iar el are o funcţie de reprezentare a Franţei.
- Dar ştiţi cum e privit acasă de microbişti, de presă. De fostele glorii ale fotbalului francez.
- E ceva legat de el, o problemă de contact cu lumea. Ştiu mulţi compatrioţi care îşi doresc ca Les Bleus să piardă pentru a scăpa de Domench. E nesănătos să ajungi să gîndeşti aşa. Există şi explicaţii. Oamenii simpli nu pricep cum poţi să-ţi anunţi căsătoria în direct după ce pierzi lamentabil la Euro şi precizezi că nu te interesează viitorul naţionalei.
- Banalul pronostic de final.
- Cel mai rău ar fi să se termine egal, pierdem şi noi, şi voi. Dar să ştiţi că fotbalul francez este în criză! O criză provocată de hegemonia unui singur club, Lyon.
"Fotbalul înseamnă percepţia deosebită a scurgerii timpului. Aşteptarea prelungită a unui gol e dramaturgie de cea mai bună calitate"
"Cel mai bun meci de fotbal este acela care se termină cu 1-0 pentru echipa ta"
"Fotbalul nu prinde la americani pentru că ei nu simt că frumuseţea e să fii pe stadion, ştiind că se va întîmpla ceva"
)
)
)
)
)
)
)
)
