Articol de Oana Duşmănescu - Publicat duminica, 16 octombrie 2016 00:00
Filmul The Phenom e un război constructiv între un jucător de baseball și psihologul lui, nedus deloc la biserică.
De fapt, cuvântul baseball e un pic derizoriu aici. Înlocuiți-l cu orice alt domeniu – sportiv sau nu - în care excelați, dar asta doar până într-o bună zi. Atunci totul o ia razna, totul se schimbă, iar recomandările de reparare ale societății actuale se îndreaptă către psiholog. În cazul de față, la fel ca în multe alte cazuri, calea este cea corectă, deși teribil de dureroasă și surprinzătoare.
Pe scurt, Hopper Gibson, jucător în liga profesionistă nord-americană de baseball, își pierde controlul asupra jocului, regresează și ajunge să evolueze în ligile inferioare.
Blocajul, decăderea, umilința în fața publicului care cu scurt timp în urmă îl considera supererou îl transformă dintr-un sportiv orgolios într-un tip șovăitor, nesigur, care aparent se lasă supus tratamentului terapeutic, pentru că-și dorește unele răspunsuri și soluții la degradarea sa inexplicabilă.
Ceața peste traume
Săpând în mintea pacientului său, doctorul Mobley, jucat de Paul Giamatti, descoperă niște tulburări de memorie și îi explică acel lucru pe care l-am învățat cu toții, mai mult sau mai puțin, de-a lungul vremii: uneori ascundem amintirile evenimentelor care ne-au rănit, care ne-au traumatizat, ca să ne fie mai ușor să coborâm dimineața din pat și să respirăm normal.
Care e însă trauma tânărului jucător de baseball? De unde vine exact acest abandon, această stricăciune în angrenajul perfect care fusese până atunci – o adevărată mașină de aruncat mingi pe teren? Și de ce anume lucrurile s-au distrus tocmai aici, în singurul punct care conta pentru el?
Abuzatorul Ethan Hawke
Pentru că așa a fost învățat Gibson să creadă – că singura lui menire pe lume e să arunce mingi de baseball la marginea perfecțiunii statisticii și că, în rest, nu valorează mare lucru.
Clasic, dar absolut logic, cel care e responsabil de creșterea și apoi descreșterea lui Gibson este chiar Gibson Senior, interpretat și el de altă vedetă convingătoare în acest rol, Ethan Hawke. (Apropo, dacă Hawke a ajuns să joace roluri de tată de tineri e grav, timpul trece mai repede decât prevăzusem inițial! Adevărul cronologic ne spune însă că, în realitate, Hawke este doar cu 16 ani mai în vârstă decât cel care joacă rolul fiului său în film.)
Abuzul vine din partea unui tată care, la vremea lui, a dat greș ca jucător de baseball. Imaginile din trecut sunt tulburătoare – Hopper Senior are un set de reguli. În capul listei stă porunca "Niciodată să nu-ți dai la suprafață adevăratele emoții și sentimente!".
Mai ales pe teren, în timpul meciurilor. Reprimă-le! Ucide-le, altfel îți vor veni ele de hac ție! Pentru micul sportiv, consecințele lacrimilor de pe teren sunt umilințe, pedepse exagerate, repetate la infinit.
Începutul filmului, cu Hopper Jr. conducând, pe fondul sonor al chitarei lui John Frusciante – "Murderers" – nu e întâmplător lungit – melodia e sugestivă, ca ritm obsedant, ca titlu, ca energie.
În rest, marea parte a coloanei sonore vine de la Wolfgang Amadeus Mozart, cel pe care regizorul peliculei îl consideră fenomenul original în materie de genialitate.
Alarmă pentru părinții ambițioși
Hawke aduce cu chipul lui de ascet, mereu trist și îngândurat, imaginea paternă des întâlnită, care propovăduiește masculinitatea, agresivitatea, competitivitatea fără limite și noimă, lăsând deoparte umanitatea, duioșia, apropierea față de propriul fiu.
Este ceea ce fac uneori părinții – forțează, nu sunt atenți, voit sau nu, la copilul lor, devin violenți, devin monștri, pentru un vis care odraslelor lor nu le aparține decât indus, fals și, în cele din urmă, sub forma unui eșec. Da, e un clișeu, dar ca să ne intre mai bine în cap ce nu ar trebui să facem, mai merită privit o dată.
Încercările tânărului jucător de a se conecta cu alte persoane din jurul său sunt emoționante, dificile, pline de suferință și conflict. Job-ul doctorului Mobley e de a trezi acele sentimente adormite cu ani în urmă la suprafață și a le da frâu liber ca să-i resusciteze nu atât brațul, cât sufletul lui Hopper.
The Phenom
Genul: Dramă, Sport
A apărut în iunie 2016
Regia: Noah Buschel
Cu: Ethan Hawke, Paul Giamatti, Johnny Simmons
Durata: 90 de minute
Nota pe IMDB: 5,3 (dar merită mai mult, cu siguranță)
)
)
)
)
)
)
)
)
