Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 14 decembrie 2008 00:00
Cîntăreţul spaniol David Bisbal, fan înrăit al Barcelonei, s-a bucurat ca un copil cînd a primit DVD-ul cu cele mai bune momente ale lui Hagi la echipa naţională a România.
David Bisbal a venit pentru prima dată în România pentru a susţine un concert în cadrul proiectului naţional “Artă contra drog!”. Aflînd că David (30 de ani) este fan al celor de la Barcelona, Gazeta Sporturilor i-a oferit, înaintea spectacolului, DVD-ul cu Hagi. Cîntăreţul spaniol a rămas impresionat, transformîndu-se brusc într-un adevărat “cule”, cum sînt numiţi suporterii catalanilor. Bisbal a scos pe piaţă primul său album în 2002. De atunci a vîndut peste 3 milioane de discuri în Spania şi în Statele Unite. A obţinut 30 de Discuri de Platină şi 15 de Aur.

- David, bine ai venit în România!
- (Răspunde în româneşte) Bună ziua! (Revine la engleză). Uite, vezi, am stat atît de puţin în România şi ştiu deja cum se salută la voi! Sînt impresionat de oamenii de aici şi m-am simţit foarte bine la prima vizită în ţara voastră.
- Am aflat că eşti mare suporter al Barcelonei.
- Aţi aflat-o şi pe asta! Da, recunosc, de cînd eram mic îmi plăcea să merg la meciurile Barcelonei şi am devenit unul dintre cei mai mari fani.
- Îţi aduci aminte de Gheorghe Hagi?
- Hahaha! Ce glumă bună! Dacă mai ştiu de Hagi? Eram acolo în tribună. Sînt fanul lui Hagi! Nimeni nu poate uita ce a făcut «the king» la Barcelona. Vă zic eu, nimeni!
- Gazeta are o surpriză pentru tine! Un DVD cu golurile lui Hagi la echipa naţională.
- Nu cred! (rîde). Este o surpriză uriaşă să am DVD-ul lui Hagi. Adică o să-l am pe Hagi acasă. Regele o să fie în casa mea!
- Ce-ţi aminteşti de Hagi?
- Toată lumea îi spunea «Regele». Era un adevărat magician. Avea lovituri magnifice, făcea spectacol, exact pe stilul Barcelonei. Abia aştept să mă uit la DVD.
- Ce i-ai spune lui Hagi dacă l-ai vedea acum?
- Că mi-aş dori să urce cu mine pe scenă să cîntăm împreună. (Începe să cînte, ca si cum ar fi la concert: “Barcelonaaa, Barcelonaaa!” ).
- Succes, David!
- Mulţumesc. Mi-aţi făcut o mare surpriză.
Pleacă repetînd întruna: “Nu-mi vine să cred! Hagi la mine acasă!”
“Hagi a fost unul dintre jucătorii care au creat în Cataluna mîndria de a fi suporterul Barcelonei”
JOSEP LLUIS NUNEZ, fost preşedintele al Barcelonei
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul