Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat luni, 03 octombrie 2022 09:00 / Actualizat luni, 03 octombrie 2022 09:13
Alhassan și Măldărășanu au câștigat distincțiile „Jucătorul lunii septembrie”, respectiv „Antrenorul lunii septembrie”. Este pentru a cincea oară când cele două premii ale lunii sunt „confiscate” de aceeași echipă, după Rapid, U Craiova și Sepsi, de două ori
După o lună cu meciuri în Liga 1, cupele europene, dar și la nivel de echipe naționale, distincțiile Gazetei Sporturilor au ajuns la episodul 12 și, ca de fiecare dată, îi premiem pe cei care s-au remarcat prin performanțele lor din teren.
Pentru trofeul „Jucătorul lunii septembrie„, GSP a nominalizat 5 fotbaliști: Jovan Markovici (U Craiova), Baba Alhassan (Hermannstadt), Denis Alibec (Farul), Alexandru Maxim (Gaziantep) și Nicușor Bancu (U Craiova). Pe lista preliminară au mai fost: D. Paraschiv (Hermannstadt), Rondon (Sepsi), Dugandzic (Rapid), Irobiso (Petrolul), Torje (Farul), Burcă (CFR Cluj), Muhar (CFR), Scuffet (CFR) și H. Moldovan (Rapid).
În urma voturilor, „Jucătorul lunii” a fost ales Baba Alhassan! Ghanezul e o adevărată panteră, mereu atent, dedicat și continuă să facă spectacol într-un sezon fără precedent pentru sibieni. Cu două goluri în meciul cu UTA și o pasă decisivă, Baba e din nou în vederile marilor cluburi din Liga 1, care se bat deja pe semnătura lui.
La cea de-a doua categorie, „Antrenorul lunii”, Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni: Marius Măldărășanu (Hermannstadt), Gheorghe Hagi (Farul) și Eugen Neagoe (U Cluj). Pe lista preliminară au mai fost: Petrescu (CFR) și Olăroiu (Sharjah).
Iar câștigător în această lună este „sibianul” Marius Măldărășanu. Indiscutabil, tehnicianul a fost revelația acestui început de sezon. Ardelenii nu pierduseră deloc în primele 11 runde. În septembrie au jucat de patru ori și au învins adversari cu pretenții și bugete mult mai mari.
Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”
Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte etc. Votul redacției GSP contează dublu.
CLASAMENT FINAL
Jucătorul lunii septembrie 2022
1 Baba Alhassan 19,5p 2 Denis Alibec 16,5p 3 Nicușor Bancu 8p 4 Alexandru Maxim 7p 5 Jovan Markovici 6p
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1 Baba Alhassan 5p 2 Denis Alibec 4p 3 Nicușor Bancu 3p 4 Alexandru Maxim 2p 5 Jovan Markovici 1p
Votul jurnaliștilor GSP
1 Baba Alhassan 10p 2 Denis Alibec 8p 3-4. Nicușor Bancu 5p Alexandru Maxim 5p 5 Jovan Markovici 2p
Votul specialiștilor
1-2. Baba Alhassan 4,5p Denis Alibec 4,5p 3 Jovan Markovici 3p
CLASAMENT FINAL
Antrenorul lunii septembrie 2022
1 Marius Măldărășanu 20p 2 Gheorghe Hagi 16p 3 Eugen Neagoe 3p
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1 Marius Măldărășanu 5p 2 Gheorghe Hagi 4p 3 Eugen Neagoe 3p
Votul jurnaliștilor GSP
1 Marius Măldărășanu 10p 2 Gheorghe Hagi 8p
Votul specialiștilor
1 Marius Măldărășanu 5p 2 Gheorghe Hagi 4p
Citește și
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”