Giovanni Becali: "Nu exist pe Facebook! Ei, şi? Lasă că exist în altă parte" » Discuţie despre bani negri, Luceşti şi Hagi-antrenorul

Pe 23 martie 2010, Gazeta Sporturilor publica un megainterviu cu Giovanni Becali. O discuţie purtată la un prînz, la invitaţia jurnaliştilor Andrei Niculescu şi Radu Oprişan, interviu care pînă acum nu a apărut în media online.

Scandalul stîrnit zilele trecute în sala de tribunal unde se judeca ultimul termen din procesul " Dosarul transferurilor", face cu atît mai interesante replicile celui care a realizat cele mai numeroase şi consistente transferuri din fotbalul românesc. Pentru multe dintre ele este judecat acum şi aşteaptă o sentinţă pe 6 martie.

Impresarul numărul unu din fotbalul românesc nu ştie să umble la calculator, dar ştie exact ce a făcut ca să ajungă aici: "Viaţa mea se împarte în două, gangster şi om e afaceri "Extraordinar, e prima dată în viaţa mea cînd mă invită nişte ziarişti la masă", s-a amuzat Giovanni Becali la auzul propunerii venite dinspre Gazeta Sporturilor.

"Dacă mă lăsaţi să aleg eu, hai la Aquarium, lîngă piaţa Galaţi"
Aquarium, fieful dinamoviştilor "Înainte mîncam la restaurantul lui Vasile Turcu, dar după ce am plătit notele care se adunaseră o perioadă, am văzut că e mai scump acolo decît în tot Bucureştiul şi ne-am mutat aici. Glumesc, mergem la Aquarium că acolo e localul dinamoviştilor", ne lămureşte Giovanni.

Deşi uneori dă impresia că nu pune preţ pe amănunte, cel mai vîrstnic dintre verii Becali e foarte atent, calculat şi grijuliu cu imaginea sa. Nu a fixat întîlnirea înainte să meargă la frizer: "Sînt invitat la o emisiune la GSPTV şi apoi fac poze cu voi, trebuie să mă tund".

A sunat la restaurant şi a aranjat în amănunt totul. "Masa lui Don Giovanni, iat-o, aveţi şi un fundal bun pentru poze", zîmbeşte şmechereşte ospătarul. Pune pe masă antreurile pe care le comandă de regulă invitatul nostru: fructe de mare, platou cu legume, bruschette, mozzarella di bufala cu roşii cherry şi prosciutto. Apoi toarnă în decanter o sticlă de vin: "Ăsta e de Liga Campionilor", face din nou cu ochiul. Nu are un tic, e doar abil: "Aşa am primit ordine, urmează să sosească".

Napoletanul din Pipera
Ioan Becali intră ca un veritabil Giovanni din Napoli în local. Salută gălăgios cunoscuţii, ospătarii se îndoaie din zona lombară. "Bă, să aveţi grijă la notă, că oamenii o depun la contabilitate, la Gazetă. Şi acolo sînt controale, nu ne jucăm". "Vai, excelenţă, dar s-a mai
întîmplat la noi aşa ceva?". Rîde şi explică: "Şi eu, şi Victor, şi Neţoiu mîncăm aici şi plătim totul o dată la o lună. Ne costă...da lasă, nu mai spun sume".

Comandă paste şi risotto de post şi acceptă vinul roşu doar ca să ciocnească paharul. "Stai să întreb dacă în post am voie fructe de mare, nu sînt sigur". Ospătarul îi pune ceremonios un şervet special pentru meniul cu paste, pe care i-l leagă pe după gît. Giovanni priveşte coşul de pîine şi îl ceartă: "Unde sînt colţurile? Ţi-am spus să îmi pui toate colţurile şi alea care rămîn să mi le trimiţi acasă?". Explică amuzat: "Mănînc colţurile să mă iubească soacra.

"Nu exist pe Facebook"
Din nou atent la detalii pune telefonul cu ecranul în jos, să nu se vadă cine îl sună. Şi aşa l-a ţinut tot timpul. Îl distrează că ne-am prins: "Bine, vezi, am cel mai ieftin telefon posibil. Tehnologia nu e de partea mea, mor cînd le văd pe fetele mele cu IPad-uri şi laptopuri. Îl zgîndărim: "Cum, nu aveţi cont pe Facebook? Înseamnă că nu existaţi". Rîde cu poftă: "Nu exist pe Facebook. Ei şi! Lasă că exist în altă parte". Apoi începe o discuţie despre fotbal, dar şi despre cele două părţi ale vieţii sale, de gangster şi de om de afaceri, despre identităţi false, regretul că nu a mers la facultate şi povestea ultimei dăţi cînd a plîns: acum cîteva zile.

Motto: "Viaţa mea se împarte în două. Gangster şi om de afaceri"
Sînt un pion în fotbalul românesc. Hai să zic un cal. Nebun, nu, că nu-mi place cuvîntul. Dar în nici un caz nu sînt regina. Despre Ioan Becali se ştiu multe şi se spune că ar controla fotbalul românesc. Nu se ştie cînd a plîns ultima dată, ce ar face în locul lui Hagi, de ce nu-i place de selecţionerul şi de ce pe titlul Stelei din 1998 ar trebui trecut numele lui. Şi nici că în tinereţe s-a numit Rizzi. Francesco
Rizzi

"Gigi e un jucăuş"
- Nu pare o caracteristică de familie  păstratul secretelor.
- (Rîde) Nu e o caracteristică de familie, e o caracteristică a mea. Voi încercaţi să mă duceţi spre Gigi acum, ce credeţi că nu m-am prins. Hai să vă spun ceva, voi îl sunaţi pe Gigi şi îl provocaţi, nu el vă sună pe voi, voi îl ţineţi cu orele la telefon.
- Şi lui nici nu-i place?
- Domne, sigur că şi lui îi place. Dar dacă voi nu-l sunaţi, credeţi că o să sune el?
- Apropo, credeţi că vorbeşte cu fetele lui la fel de mult cît vorbeşte la televizor?
- Aveţi o imagine greşită despre el. Gigi e un mare familist. El stă mult cu soţia lui, cu fetele lui. Se joacă şi acum cu fetele lui, el nu vrea să vadă că ele au crescut, parcă vrea să rămînă mereu mici. Eu îi zic mereu: «Băi, Gigi, vezi, bă, că au crescut, nu mai sînt fetiţele tale, sînt domnişoare». Uite, fiică-mea cea mică, Laura, are 11 ani, dar mă pune să bat la uşa înainte să intru la ea în cameră.  Celelalte două deja sînt aproape pe picioarele lor.
- Nu vă e greu între atîtea fete?
- Stai, că le mai am pe nevastă-mea şi două menajere. Deci 6 femei, toate pe capul meu. Acum ce era să fac, doar nu era să iau bărbaţi pe post de menajeră? Dar staţi aşa, că de cîteva zile s-a eliberat un loc.
- Soţia s-a întors? Se auzea că aţi divorţat.
- Ei, na! Am fost certaţi, dar nu despărţiţi oficial. Acum ne-am împăcat şi totul merge bine.
- Se spunea că povestea cu divorţul a fost de fapt un pretext.
- Da, ştiu, am auzit şi eu. Pentru proces, dacă era să mi se confişte averea. O tîmpenie. Uite că am mai cumpărat un apartament în Bogota, ca să avem unde să stăm cînd mergem la socrii. Se spun şi se scriu o grămadă de prostii.

A plîns că-i pleacă fata
- De ce aţi zis că s-a eliberat un loc?
- Pentru că Pamela, fata mea cea mare, s-a mutat în apartamentul ei, împreună cu logodnicul ei. Atunci trebuia să fie televiziunea de faţă. Mi-au dat lacrimile, am plîns ce s-o mai dau la întors. După 26 de ani, fata mea pleca să doarmă în altă casă decît a mea. E o chestie aşa, nu ştiu cum să vă explic, cei care au fete şi au trecut prin asta o să înţeleagă. Dar sînt liniştit, am un ginere cuminte, crescut în Germania, cu educaţia şi mentalitatea de acolo.
- N-aţi avut nici o problemă că nu e aromân?
- N-am eu chestii d-astea. Păi ce, nevastă-mea e machedoancă? Nu e. El e bărbatul care-i place fetei mele, deci îmi place şi mie. Eu am încredere în ea, în alegerile ei, la fel cum am avut încredere în tot ce au făcut fetele mele. Dacă mă mîndresc cu ceva e faptul că ele n-au apărut niciodată în ziare. Mă uit şi eu la alţii, la fetele lor... off, nu-mi place să zic asta, că am şi eu fete, aşa că mai bine tac. Hai să trecem la alt subiect.

Cărţi cu mafioţi şi telenovela familiei
- Alt subiect. Tot la filmele cu mafioţi vă uitaţi?
- Mie îmi plac filmele adevărate, alea în care acţiunea chiar s-a petrecut. Nu neapărat cu mafioţi, nu neapărat cu împuşcături. Uite, am văzut zilele trecute la televizor Papillon, ăsta e un film care mi-a plăcut, l-am văzut de cîteva ori şi-l revăd mereu cu plăcere. Astea SF nu-mi plac. Mă depăşeşte tehnologia. De exemplu, am cel mai prost telefon din cîte există.
- Citiţi?
- Îmi place să citesc cărţile care au inspirat filme. Nu-mi plac telenovelele. Sînt lungi, au multe episoade şi n-am timp să le urmăresc, pierd şirul. Victor şi Gigi sînt disperaţi după o una turcească de pe Kanal D, la ora cînd se dau nu sînt de găsit. Să vezi ce discuţii au, mori de rîs. Fac concurs care vede primul episoadele înainte să se difuzeze.

De ce s-a certat cu Gigi şi Piţurcă
- Cine e numărul unu între verii Becali?
- În mod normal eu, pentru că sînt cel mai mare şi ceilalţi trebuie să mă respecte? (Rîde) Păi, ce nu-i aşa? Gigi chiar le-a zis celor de la Steaua «Bă, pe Giovanni să nu-l supăraţi!»
- Dar aţi avut o perioadă bună cînd n-aţi vorbit.
- Noi n-am vorbit, dar familiile noastre aveau relaţii normale. Am fost orgolios atunci, el l-a semnat pe Neaga fără să ne spună şi nouă şi normal că ne-am supărat. La fel m-am certat şi cu Piţurcă, din cauza lui Falemi, într-un fel aceeaşi situaţie.
- S-a speculat mult pe seama acestor certuri.
- Ştiuuuu! Toată lumea fabula atunci, dar ăsta a fost adevărul. Nu e spectaculos, recunosc, dar aşa a fost. Pur şi simplu din orgoliu. Noi n-am vorbit urît unul despre altul atunci, nici cu Gigi, nici cu Piţi. D-aia ne-am şi împăcat. Uite, eu dacă eram în locul lui Gigi nu-l luam pe MM Stoica înapoi niciodată după cîte a zis despre el. Şi dacă eram în locul lui Răzvan nu-l chemam pe Mutu. Muream, bă, pe mîna mea!

"Jignesc şi umilesc"
- Sînteţi cam impulsiv.
- Rău. Şi-mi place să jignesc adversarul. Să-l domin psihic. Am şcoala vieţii, pe stradă nu-i uşor să te descurci.
- De ce nu scrieţi o carte?
- Bă, aş face o carte sau un film despre viaţa mea. Vă zic eu, ar fi un succes mondial. Dar ca s-o faci, trebuie să spui adevărul. Viaţa mea se împarte în două, cea de gangster şi cea de om de afaceri. Fetele mele s-au născut în cea de-a doua parte, ştiu că tatăl lor este om de afaceri şi vreau ca ele să aibă mereu în minte această imagine.
- Chiar aţi fost gangster?
- Am fost, să ştiţi, nu mă laud. Un gangster modern (rîde). Am fost la Napoli, cînd a jucat Steaua acolo, şi nu puteam să nu merg la familia la care am stat acum 40 de ani. A mers şi Hrebenciuc cu mine, că era curios. Cînd am plecat de acolo mi-a zis «Băi, Giovanni, ce film ar ieşi de aici». Că vă daţi seama că am stat la poveşti, au făcut femeile alea paste cum numai ele ştiu, la plecare ne-a condus o droaie de 30 de oameni.

"Ceva cu doar 6 luni puşcărie n-aveţi?"
- Sună cam ciudat «familia».
- Nu sună, chiar aşa e. Acolo toţi sînt într-o familie. Dar eu mă dusesem acolo să fac bani, nu să fiu înfiat. Cînd am ajuns, mi-au prezentat oferta. (Rîde) Cam toate erau "pe viaţă". Cîteva erau de 25 de ani. I-am întrebat şi eu «băi, dar d-alea de şase luni nu aveţi?» M-au trimis la nişte fabricanţi de ceasuri. Numai firme, dar de aur.
- Asta e o glumă?
- Nu e nici o glumă. Asta era şi ideea. Aurul era corect, mecanismul era fals. Eu cînd vindeam ceasurile, că era plin de fraieri amatori de d-astea, mergeam la verificat cu ele. Şi se vedea că aurul e aur. Dracu' stătea să verifice mecanismul. Îi convingeam şi aia era. Mă mai întîlneam eu cu cîte unii care-mi reclamau că au intrat cu ceasul în apă şi s-a stricat, ba mai voiau şi banii înapoi. Aia e, ghinion. De unde să le mai dau eu banii. Le ziceam «de ce nu m-aţi întrebat, că vă ziceam să nu intraţi cu ceasul în apă».

Premieră mondială: Francesco Rizzi
- D-aia sînteţi apropiat de Italia?
- Şi de aia, dar alta e povestea. N-am spus-o nimănui, sînteţi primii care aflaţi şi asta pentru că m-aţi invitat voi la masă. Eram în Germania, deja plecasem de la Napoli, şi cerusem azil politic. Aveam un soi de document, dar cu care nu puteam să ies din Germania. Dar eu voiam să umblu, să fac bani. Eventual o infracţiune (rîde). Mi-a propus unul să-mi facă paşaport fals, pentru 400 de mărci. I-am dat banii şi o poză şi gata treaba.
- Şi a mers?
- Să vedeţi acum bomba: Ei bine, eu Ioan Becali, din Pipera, mă numeam atunci Francesco Rizzi, născut la Foggia, cu domiciliul la Milano, pe Via Turatti numărul 5, de profesie comerciant. Ei bine, uitaţi-vă şi voi cum e destinul omului. La Foggia l-am dus în '90 pe Dan Petrescu, iar în Via Turatti la numărul 3 e sediul lui Milan.

De necrezut: regretă facultatea
- Ne-aţi povestit ce nu ştia nimeni. Dar spuneţi-ne un mare regret din viaţa dumneavoastră. În afară că nu aveţi un băiat, asta aţi mai spus-o.
- Regret mult că nu am făcut o facultate.
- Asta e declaraţie pentru imagine.
- Nu, mă, nu mă credeţi, dar aşa e. Eu am terminat Liceul Caragiale. Eram cel mai bun la latină, d-aia am şi învăţat uşor italiana şi apoi spaniola. Ţin minte şi acum, aveam un profesor Diaconescu la latină şi pe unul Toteanu la matematică. Dacă dădeau 7 era mare lucru. Nu eram un tocilar, dar îmi plăcea de ei şi d-aia învăţam. Şi da, ar fi trebuit să fac şi o facultate. Mi-ar fi dat alt mod de exprimare, de gîndire, aş fi văzut poate altfel viaţa. Aşa simt acum, pe vremea aia m-au fascinat banii. Păi, la 17-18 ani făceam 400 de dolari pe zi. Eram mîndru pe terasă la Lido cînd îi cinsteam pe fotbaliştii de atunci, iar Dumitrache se uita cu ochii cît cepele la gagicile mele. Ei în '70 s-au dus în Mexic, la Mondial, cu dolari de la mine.
- Şi de ce nu aţi făcut mai tîrziu o facultate dacă v-ar fi plăcut?
- Mi-a zis odată Sică Puşcoci că el a făcut dreptul pe la Ploieşti (rîde) şi să fac şi eu, mă-nţelegi cum. Dar am spus că nu e corect să fur locul unui copil care chiar s-a pregătit. Dar mi-ar fi făcut plăcere ca fetele mele să mă ştie om cu facultate. Vorbesc 5 limbi, ca şi ele, puteam avea altă carieră. Dar şi mult mai puţini bani.

Laura e la şcoală în camera ei
- Şi fata cea mică, Laura, vorbeşe atîtea limbi străine?
- Ohoo, ea învaţă la Şcoala Britanică, cea care e în fostele noastre case.
- Staţi puţin, nu e cam ciudat? Şcoala ei e în casa în care s-a născut?
- Mai mult, e în clasă în fosta ei cameră. Da, e ciudat, aşa le-a aşezat viaţa. Directoarea şcolii ne căuta de mult să închirieze casele, a mea şi a lui Victor. Sînt acolo spaţii imense, piscine. Luăm 100.000 de euro chirie pe lună şi am făcut contract pe 15 ani. Cînd voia să
vorbească cu noi nu o lăsau paznicii, şi ne-am întîlnit întîmplător la bancă. Acum vrea să prelungească contractul pe încă 15 ani. E mulţumită.

De ce are boală pe Luceşti
- Revenind la fotbal, de unde această aversiune pentru familia Lucescu?
- Domnule, de obicei eu nu dau în fostele glorii. Lucescu ăl mare e un antrenor fantastic, dar un caracter zero. Spune că nu-mi datorează nimic. Hmm. Am şi acum la firmă contractul lui Mircea cu Galata. Păi în 2000, cine naiba făcea legea la Galata dacă nu eu cu Hagi şi Popescu? El se întorsese de la Milano şi apoi a luat titlul cu Rapid. Trebuia să punem antrenor la Galatasaray, Hagi l-a propus pe Iordănescu, Puiu nu a răspuns la telefon vreo două zile, că era la Euro, în nu ştiu ce comisie tehnică. Am zis «ia uite, bă, eu vreau să-l pun antrenor la Galatasaray şi el nu răspunde». Şi l-am dus pe Lucescu. Am fost un pion, un nebun în această mare carieră a lui, că l-am ajutat şi la Şahtior. Şi recunoştinţă? Pe naiba. Transferă brazilieni şi mai ştiu eu ce, fără să ne ajute pe noi, cei din România. Un jucător n-a luat din România, pe cei pe care i-a avut la Şahtior i-a găsit acolo şi n-a ştiut cum să scape de ei. Bine, eu ştiu de ce are Mircea ceva împotriva mea.
- De ce?
- Ei na, pentru campionatul ăla din 1998, pe care l-a pierdut cu Rapid. La Steaua, peste titlul de campioană din sezonul 1997-1998 ar trebui să scrie Giovanni Becali. Aţi uitat meciul ăla de la Craiova, cu Alesanco antrenor?
- N-a înţeles nimeni de ce a jucat atunci Craiova.

Îl pusese pe Alesanco la Steaua
- Hai să vă spun ceva ce nu ştie nimeni. Asta pentru că plătiţi voi masa. (Rîde). Alesanco şi Esteban semnaseră contracte cu Steaua pentru următoarele 3 sezoane, deci era normal să-şi dorească să ia Steaua campionatul ăla.
- Şi? N-au ajuns la Steaua.
- Nu i-a vrut Lăcătuş. El era atunci jucător şi antrenor secund. Chestia asta i-a costat pe Steaua cîte 100.000 de dolari pentru fiecare dintre cei doi spanioli. Apropo, de Esteban ce mai ziceţi voi, ăştia, care m-aţi făcut praf cînd l-am adus eu la Dinamo?
- Nu zicem nimic. Zice-ţi-ne dumneavoastră ce aveţi cu Răzvan?
- Să ştiţi că el e altfel, a luat lucruri bune şi de la maică-sa. Dar face greşeli, uite, acum se întoarce la echipa de pe vremea lui Piţurcă. Şi asta ne-a costat, că poate cu Mutu băteam Albania şi Belarus. Dacă la Mircea am ceva cu caracterul, Răzvan nu-mi place ca antrenor. Sau nu, poate ca antrenor nu, ca selecţioner. Dacă-mi spuneţi un selecţioner al României care să fi avut presa lui Răzvan la instalare plătesc eu masa! Mi se pare că pasul către naţională a fost pripit, trebuia să mai aştepte.

Este Hagi antrenor?
- Dar la Hagi, în 2001, n-a fost un pas la fel de pripit?
- Hai, domne, voi chiar vorbiţi serios? Păi se compară Răzvan cu Hagi ca fotbalist? Hagi a trăit în fotbalul mare, a lucrat numai cu nume mari, iubeşte fotbalul ca nimeni altul. Iar atunci nu l-am pus eu, l-a vrut Mircea Sandu.
- Urmează o întrebare delicată. Este Hagi antrenor?
- Chiar că e o întrebare delicată. Eu dacă aş fi fost Hagi, aş fi stat numai la costum şi cravată, dar departe de gazon.
- E din ce în ce mai multă lume care crede că nu e atît de bun antrenor pe cît a fost ca jucător. Sînteţi dintre puţinii care i-ar putea spune asta.
- Offf. Pe mine mă doare sufletul să-i spun vreodată lui Gică lucrul ăsta. Îl iubesc ca pe fratele meu. Eu de la Hagi rămîn cu repriza a doua a meciului României din Ungaria, în 2001, cea mai bună repriză făcută de România de la acel 5-1 cu Ţara Galilor. Cînd vorbesc cu el şi văd cîte ştie despre fotbal, cîtă pasiune pune, parcă nu-mi vine să cred că nu ştie să antreneze.
- Rezultatele spun asta.
- Aşa e. Mai vreau însă un singur lucru. Să primesc acceptul celor de la Galata să continue şi în sezonul viitor. Dar să-şi facă el echipa, după gîndirea lui, nu după a altora, cu jucătorii pe care-i vrea el, să nu mai aibă de-a face cu tot felul de vedete care nu vor să se
antreneze că le doare capul şi alte figuri.

"N-am avut ochi pentru Ronaldo"
- Înapoi la anul 2001. Se mai spune că i-aţi găsit echipă lui Loţi Boloni, care era selecţioner atunci, special ca să-i faceţi loc lui Hagi.
- Altă prostie. La Sporting, pe Loţi l-a dus  Luciano D'Onofrio, care l-a dus mai tîrziu şi la Standard. Deci n-o ştiţi p-asta. Dar hai să vă zic una bună cu Boloni. Era deja antrenor şi mă sună: «Băi, Giovanni, vino pînă aici. Am în lot un ţigan şi un copil de 17 ani extraordinari şi care n-au impresar». Ţiganul era Quaresma, puştiul era Cristiano Ronaldo. M-am urcat în avion şi m-am dus, mai mult de gura lui Loţi, că pe mine mă enervează drumurile astea lungi, cu escale. Am fost la meci, i-a băgat Loţi pe amîndoi. Quaresma bunicel, celălalt, Ronaldo, mi s-a părut bezmetic, dribla de nebun pe toată lumea, o pasă nu dădea. În fine, zic hai să vorbesc cu ei. Mă duc la ei la club şi cu cine mă întîlnesc? Cu Jorge Mendes. Era slab pe vremea aia, încerca să intre pe piaţă şi el. Mă aşez la masă cu băieţii, Quaresma zice că el vrea un Porsche, iar Cristiano că vrea 100.000 de euro.
- Ca să semneze cu dumneavoastră?
- Exact. Eu acum stau, analizez. Mă gîndeam . Ăsta, Cristiano, avea coşuri pe faţă, se uita la toate femeile care treceau pe acolo, bucătărese, femei de serviciu, nu conta. Cînd o vedea pe nevasta lui Jardel sau pe Cristina lui
Marius Niculae îl lua tremuratul. Zicea că vrea 100.000 să poată să aibă fete ca ele (Rîde). Le zic că o să mă gîndesc şi le dau răspunsul. După o săptămînă mă sună Loţi şi-mi zice: «Giovanni, vezi că Quaresma a venit cu un Porsche la antrenament. Cred că l-ai pierdut».
- Aţi cam pierdut.
- Cam da. Aşa a intrat Jorge Mendes pe piaţă. Acum e cel mai tare, îi are pe Cristiano, pe Mourinho şi încă mulţi. Dar să vezi chestie haioasă. În 2009, cînd a fost finala Ligii la Roma, m-am dus cu Gică Popescu. Jucau Barcelona şi Manchester. Am fost la Barcelona la hotel, să vorbim cu Pep, după care îi zic lui Gică, «hai şi pnă la englezi». Intrăm, în hol Mendes cu Cristiano, care era atunci la ei. Iar Cristiano îmi face cu ochiul şi-mi zice: «n-ai avut încredere în mine atunci»! Ce să-i mai zic, aşa e.

Bani negri şi taxe calculate
- De obicei, la desert discutăm picanterii. Dar cum de femei ne-aţi vorbit mai devreme, spuneţi-ne ceva de bani. Banii negri.
- Dacă am luat bani negri? (Rîde şi gesticulează în stilul său inconfundabil) Poate că am luat, bă, da' i-am spălat apoi! Fiţi atenţi la o chestie! Despre bani negri se poate vorbi atunci cînd există probe. Iar probe nu sînt. Voi credeţi că dacă mi-o fi dat vreunul bani negri, e atît de nebun încît să recunoască?
- Ce imagine credeţi că aveţi în rîndul oamenilor?
- 60 la sută negativă. Iar restul de 40 la sută sînt oameni care nu ştiu ce să creadă. Asta din cauza voastră, care m-aţi făcut în toate felurile. Pe undeva meritat, dar de multe ori nemeritat. Eu sînt doar un pion în fotbalul românesc. Hai să zic un cal. Nu nebun, că nu-mi
place cuvîntul. Dar în nici un caz nu sînt regina.