Articol de Alberto Boțoghină - Publicat miercuri, 23 februarie 2022 08:00
Atletico Madrid și Manchester United se întâlnesc azi, de la 22:00, în prima manșă din optimile Ligii Campionilor. Confruntarea de pe Wanda Metropolitano îi va pune din nou față în față pe Diego Simeone, antrenorul gazdelor, și Cristiano Ronaldo, vedeta lui United.
Duelul dintre „Cholo” și CR7 e unul vechi! Dueluri nenumărate în La Liga, în derby-ul Madridului dintre Atleti și Real, dar și războiul mai recent dus tot în Liga Campionilor, când Juventus o elimina pe Atletico, după un meci senzațional făcut de Cristiano la Torino.
Rămânând tot în sfera duelului dintre cei doi, e bine de amintit că niciunul nu se mai află într-o perioadă grozavă. Simeone nu se regăsește cu Atletico Madrid, formație care are un sezon slab în La Liga, în timp ce CR7 a strălucit doar în UCL, nu și în Premier League, acolo unde United se chinuie în fiecare meci.
Madrilenii nu se pot baza pe căpitanul Koke, accidentat, în timp ce absența principală de la United e Cavani, de asemenea accidentat. Lipsește și Greenwood, în continuare suspendat de club pe perioada anchetei care-l vizează pentru violență domestică.
United vine la Madrid după două victorii importante în campionat. „Diavolii” s-au impus la Leeds, 4-2, dar și acasă cu Brighton, 2-0, și au patru etape fără înfrângere în Premier League, adunând aici și remizele cu Burnley, 1-1, și Southampton, tot 1-1.
Pentru Atletico e una caldă, alta rece! Succesele cu Valencia, 3-2, Getafe, 4-3, și Osasuna, 3-0, au fost întrerupte de eșecurile cu Barcelona, 2-4, și Levante, 0-1. Remarcăm șubrezimea apărării lui Simeone, altădată om care făcuse din Atletico o adevărată fortăreață.
Trei PONTURI pentru Atletico Madrid - Manchester United:
- Egal la pauză sau la final - cotă 1,70 la Superbet
- Sub 2,5 goluri - cotă 1,72 la Superbet
- Nu marchează ambele echipe - cotă 2,00 la Superbet