Articol de Dan Bâra - Publicat miercuri, 08 iulie 2020 10:15 / Actualizat miercuri, 08 iulie 2020 10:28
FCSB - Dinamo, returul semifinalei din Cupa României, este programat azi, de la ora 20:00. În tur, „roș-albaștrii” s-au impus cu 3-0, simplificând mult ecuația calificării.
Problemele pe care Dinamo le traversează au făcut ca renumitul echilibru din derby-urile dintre cele două formații să nu mai existe în partida disputată la finalul lunii iunie. Și la FCSB sunt o mulțime de probleme, dar „câinii” sunt într-o situație mult mai rea.
Înaintea returului, dintre cele două cluburi, FCSB e cea care poate aborda meciul într-o manieră mai liniștită. Ratându-și obiectivul din campionat, se poate concentra exclusiv pe Cupă. Dinamo, amenințată cu retrogradarea, ar fi logic să considere lupta pentru rămânerea în Liga 1 ca prioritate și să privească mai degrabă spre ziua de duminică, atunci când urmează întâlnirea cu Poli Iași, echipa fostului antrenor al „câinilor”, Mircea Rednic.
Conform informațiilor Gazetei Sporturilor, în echipa pe care antrenorul Adrian Mihalcea plănuiește să o folosească diseară se vor regăsi jucători care au fost mai mult rezerve în perioada post-pandemie.
Și în tabăra FCSB-ului ne putem aștepta la schimbări, cu atât mai mult cu cât patronul Gigi Becali a anunțat că, după acest meci, antrenorul Bogdan Vintilă urmează să fie înlocuit de Toni Petrea și Thomas Neubert, care se vor ocupa de echipă, alături de Mihai Pintilii.
Pont pentru pariuri: 2-4 goluri, cota 1.53 la Betano