Articol de Raed Krishan (foto) - Publicat luni, 17 ianuarie 2011 00:00
Gazeta a vizitat timp de două zile staţiunea montană Bansko, raiul alb al bulgarilor şi capitala de iarnă a Balcanilor
Localitatea situată la circa 160 km de Sofia, spre sudul Bulgariei, a devenit în ultimii ani principala atracţie din Europa de Sud-Est pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Aici se schiază pînă în mai, în timp ce la noi se trage cortina pe la jumătatea lui martie!
La opt ceasuri de mers cu maşina de la Bucureşti, trecînd prin Sofia, răsar munţii Pirin, pe versanţii cărora se află cele mai apreciate pîrtii de schi din Bulgaria. Chiar dacă jos, în oraşul Bansko, la 925 de metri altitudine, nu zăreşti nici pic de zăpadă, pe munte e cu totul altă situaţie.
Schi la 10 grade Celsius
Afară e soare, iar termometrul indică 10 grade Celsius. Zi de primăvară în toată regula! Deşi n-a mai nins abundent de la începutul anului, şase din cele 12 pîrtii disponibile sînt însă deschise şi aproape neîncăpătoare.
Acest lucru e posibil datorită celor 220 de tunuri cu zăpadă, care, atunci cînd lumea încă îşi pregăteşte schiurile, aştern pe pîrtii un strat de cîţiva zeci de centimetri de nea. Graţie acestor tunuri, Bansko are cel mai lung sezon de iarnă din întreaga Bulgarie: din decembrie pînă în mai!
Zero pentru pîrtiile de acasă, opt pentru Bansko
În parcarea de la poalele munţilor zăreşti maşinile românilor sosiţi în vacanţă. Găseşti numere de Bucureşti, de Ialomiţa, de Giurgiu. Sus, pe pîrtie, îi şi întîlneşti. Mihai Ioniţă, 23 de ani, din Capitală, se dă cu placa de doi ani. A fost inclusiv în Austria.
"Pe o scară de la 0 la 10, România ar fi la zero, iar Bansko undeva pe la opt. În ţară avem vreo zece pîrtii mari şi late. Aici ai pîrtii pentru toate nivelurile de dificultate, sînt foarte bine amenajate. Totuşi mai e mult de muncă pînă ca bulgarii să ajungă la nivelul austriecilor. Acolo e paradisul schiorilor", a remarcat românul. E numai unul dintre cei care preferă să lase în urmă bătăile de cap din staţiunile montane de acasă în favoarea unei vacanţe în Bulgaria, mai liniştite şi mai convenabile.

Magnetul din Sud » Bansko e o destinaţie frecventată des de românii nemulţumiţi de serviciile şi preţurile din ţară
Localitatea din sudul Bulgariei e un amestec între părtiile foarte bine amenajate, serviciile de top şi agitaţia nebună din timpul vacanţei de iarnă.
De la poalele oraşului porneşte o telegondolă cu capacitate de opt persoane care urcă pînă la 1.600 de metri altitudine. De acolo, din Bunderişka Poliana, 12 telescaune şi teleschiuri pornesc radiar către toate pîrtiile. Drumul cu telecabina, în total 6,3 kilometri, se parcurge în 20 de minute! Timp suficient pentru o discuţie cu o familie de englezi din Londra sosită la schi.
Alături de ruşi, britanicii sînt cei mai numeroşi turişti în Bansko. În ultima perioadă a crescut considerabil şi numărul românilor, grecilor, macedonenilor şi sîrbilor.
Aglomeraţie şi cozi interminabile
Richard, alături de iubita sa, Jodie, se află pentru prima dată în Bulgaria, fiind convins de către părinţii săi, Joseph şi Joselyn. Cei doi şi-au mai petrecut vacanţele în Bulgaria. "Pînă acum mergeam în Franţa, la Val d'Isere. Acolo e zăpadă cît vezi cu ochii. Dar şi aici e bine, pîrtiile se regăsesc în condiţii bune, iar staţiunea este una ieftină", spune Richard.
Tatăl, Joseph, a găsit şi punctele slabe ale vecinilor de la sud: "Oraşul este deja mult prea înghesuit din cauza numeroaselor construcţii. În timpul vacanţelor, se formează cozi interminabile la telegondolă".
Cele două probleme s-ar putea rezolva curînd. Un proiect pentru o nouă telecabină aşteaptă aprobarea Guvernului, iar o nouă extindere a oraşului este puţin probabilă din cauza Parcul Naţional Pirin, aflat în imediata apropiere.
Pîrtie lină de la 1600 m pînă în oraş
Cum se simt însă din mers traseele de la Bansko? A încercat să afle chiar fotoreporterul Gazetei, care a testat şi el pîrtiile pe un snowboard închiriat.
Iar concluzia amestecă ştirile vesele cu cele triste: în ciuda vremii însorite, zăpada este foarte bună, cu menţiunea că, spre amiază, pe pîrtiile aglomerate aceasta începe să se topească. Un plus îl reprezintă faptul că de la 1.600 de metri, unde te lasă telecabina, există un drum lin înzăpezit pînă în oraş.
600.000 de turişti anual
Pîrtiile nu sînt însă singura atracţie din Bansko. Oraşul în sine ademeneşte şi el o bună parte din cei aproape 600.000 de turişti care trec anual pe aici. Plină de magazine de schiuri, de case de schimb valutar şi de restaurante cu specific bulgăresc (Mehane), urbea a cărei populaţie de 10.000 de locuitori se dublează în timpul sezonului de iarnă are un farmec aparte.
Drumul spre centru seamănă izbitor cu aleile de pe Lipscani. Lipseşte piatra cubică! Pe străduţa care merge spre Primărie nu zăreşti nici un gunoi. De ajutor sînt tomberoanele de tablă aşezate pe trotuar din zece în zece metri. Mai toate construcţiile au un design medieval.
În faţa fiecărei bodegi se află negreşit un angajat. Acestora le place să li spună PR, adică purtător de cuvînt. Unul dintre ei a povestit: "Rolul nostru e să atragem clienţii, intrînd în vorbă cu ei. Doar că primarul ne-a interzis să mai facem asta, pentru că unii dintre colegii mei trăgeau pur şi simplu de oameni". Vorbeşte bine engleza, dar ştie şi româneşte: "Bine aţi venit!".
Dialog pe stradă între un PR şi o turistă cu mîna în ghips :)
- Ah, ce ai păţit? Te-ai lovit la schi?
- Da...
- Erai beată cînd te-ai dat?
Pînă să invite turista înăuntru, aceasta a mărit pasul.
Instructor profesionist: de trei ori mai scump la Predeal
Înapoi la pîrtii, cu o veste bună şi pentru părinţi. Cei veniţi la schi în Bansko au unde să-şi lase copiii cînd se află pe traseu. Puştii între 4 şi 7 ani pot rămîne pe mîna unor instructori profesionişti care îi învaţă să schieze. Acelaşi serviciu există şi pentru adulţi. Patru ore pe zi costă echivalentul a 25 euro.
În Predeal, numai o oră îţi scoate din buzunar în jur de 17-18 euro! Încă un motiv probabil pentru pasionaţii sporturilor de iarnă de la noi să migreze către un concediu în vecini, în dauna unei vacanţe pe Valea Prahovei, unde rişti să te enervezi foarte des din cauza condiţiilor şi a costurilor ridicate.
Pensiuni şi hoteluri de 5 stele
Bansko face faţă cu brio mediei zilnice de 10.000 de turişti. Există o mulţime de pensiuni şi hoteluri cochete pregătite să găzduiască oaspeţi. Iar preţurile sînt rezonabile: o noapte la pensiune costă de la 12 euro în sus, în timp ce o noapte la un hotel de 3 stele porneşte de la 20 de euro. Pentru cele de 4 şi 5 stele plăteşti minimum 45 de euro, respectiv 80 de euro. Bansko este considerată de către britanici una dintre cele mai ieftine staţiuni de schi.
DIFERENŢE ŞOCANTE ÎNTRE STAŢIUNILE DIN ROMÂNIA ŞI BULGARIA
- la Predeal, toaletele publice sînt în aer liber, iar cînd temperatura scade sub 0 grade, acestea îngheaţă; în Bansko, toaletele publice se află în interior şi sînt dotate cu senzori
- în România, se vinde celofan la metru celor care vor să se dea pe plastic; în Bansko există sute de centre de închiriere cu peste 3.000 de perechi de schiuri şi 1.000 de plăci de snowboard
- pe pîrtia Clăbucet există 5-6 tunuri de zăpadă artificială; în Bansko sînt 220 astfel de instalaţii pe toate pîrtiile
- pîrtiile din staţiunea Bansko însumează 75 de kilometri, mai mult de jumătate din totalul pîrtiilor din România: 130 kilometri
Alungă spiritele rele cu costume
Bulgarii din Bansko au o tradiţie: tineri costumaţi străbat străzile oraşului dansînd şi cîntînd la tobe. Obiceiul numit kukeri are darul de a aduce sănătate şi de a alunga spiritele rele. "În ultimii ani însă, tradiţia aceasta se face după cîteva pahare de tărie", spune un localnic.
Alte variante: Boroveţ şi Pamporovo
Bulgarii mai beneficiează de alte două staţiuni importante. Boroveţ este cea mai veche staţiune montană a vecinilor de la sud, din 1896, iar pîrtiile ei însumează 45 de kilometri. Acolo se poate schia la 2.600 de metri altitudine. Pamporovo este cea mai sudică staţiune alpină a Europei, situată la o altitudine de 1.650 metri.
75 kilometri de pîrtii însumează staţiunea Bansko: 30% pentru începători, 45% pentru avansaţi şi 30% pentru experţi
2.600 metri este altitudinea la care se află punctul de start al celei mai înalte pîrtii din Bansko
24.000 de oameni pot transporta într-o oră toate instalaţiile de urcare din Bansko: acestea însumează 27 de kilometri
1.000 de euro pe metru pătrat este preţul mediu al unei locuinţe din Bansko. În Bucureşti, preţul mediu al apartamentelor noi este de 1.400 de euro pe metru pătrat
Costuri
Bansko
Schi pass pe o zi 28 euro
Închiriere echipament snowboard 25 euro
Închiriere echipament schi 15 euro
Valea Prahovei
Schi pass pe o zi 33 euro
Închiriere echipament snowboard 10 euro
Închiriere echipament schi 7 euro
"Bulgarii sînt peste noi. Ar trebui să fie un exemplu pentru cei care gospodăresc Valea Prahovei, Poiana Braşov. Ne bazăm prea mult pe zăpada naturală şi nu începem din vară amenajarea pîrtiilor prin curăţarea de roci şi dîmburi"
Mihai Olaru, profesor schi la CSS Predeal
Etapă de Cupă Mondială la Super-G
În perioada 26-27 februarie, cea mai dificilă pîrtie de la Bansko, "Alberto Tomba", va găzdui o etapă de Cupă Mondială de coborîre şi slalom la masculin. Şi în 2009, Bansko a organizat acelaşi eveniment, doar că în competiţia feminină. Pentru concurs, se vor cheltui peste două milioane de euro, dintre care jumătate provin de la Guvern. Autorităţile vor construi şi o tribună cu 5.000 de locuri în zona de coborîre.
1 din 3 poartă cască
Pe pîrtiile din Bansko casca nu este impusă prin lege, însă cam unul din trei turişti o folosesc. În schimb, toţi copiii care se aflau pe pîrtie purtau cască! Schiorii şi snowboarderii care nu posedă accesoriul pentru cap îşi motivează la fel opţiunea: "Nu ne dăm extrem, aşa că nu avem nevoie", spun români şi englezi deopotrivă. Cei accidentaţi sînt preluaţi de ambulanţă sau de un elicopter care vine de la Sofia şi transportaţi la spitalul din Razlog, situat la cîţiva kilometri.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”