Articol de Cătălin Oprişan - Publicat sambata, 19 mai 2012 00:00 / Actualizat vineri, 18 mai 2012 20:02
În prima zi de finală a Cupei Coca-Cola, portarii au scos deseori mingea din plasă. Sîmbătă, de la 10.00, continuă showul.
Unii au intrat temători în Polivalentă, alţii, nu. Unora li s-a părut terenul mult prea mare, altora, nu. Dar toate şi toţi au venit cu un singur gînd: să ajungă în finală!
Şedinţa tehnică a fost scurtă, pentru că fetele şi băieţii aveau deja experienţă, s-a trecut la sesiunea foto, în echipamentele adidas, care sclipeau pe jucători.
"Nu se ştie niciodată care dintre voi ajunge vreun Radamel Falcao şi e bine să aveţi poza asta de la primul turneu de profesionişti", au glumit cei din sală. Apoi s-a mers la lucruri mai serioase, adică direct pe parchet, la fotbal.
Benjamin Franklin şi Regina Maria au deschis balul. Botoşănenii au ţinut pasul doar în primele minute, cînd s-a mers cap la cap, 2-2. Apoi, aerul de Bucureşti i-a cam speriat şi au început să piardă din combustibil. Iar IOR-ul, hîrşîit în astfel de competiţii, a ştiut să profite şi să facă un pas mare spre finală...8-4, după 4-2 la pauză...
Prima echipă calificată în finala feminină a fost cea de la Mircea Eliade, cu un 7-1 sec contra fetelor de la Mihail Sadoveanu.
Au urmat, apoi, Eliade şi...Eliade! Nu, nu e greşeală de tipar! Primii au venit din Bucureşti, ceilalţi, din Sighişoara, dîndu-şi întîlnire la Polivalentă. "Capitaliştii", mai stăpîni pe situaţie, au controlat jocul cap-coadă, impunîndu-se, finalmente, cu 9-5.
Ultimul meci al zilei i-a pus faţă în faţă pe Traian Demetrescu şi Regina Maria. Craiovenii au venit mai proaspeţi şi, după 10 minute, conduceau deja cu 2-0. La început de repriză secundă, botoşănenii păreau că s-au trezit, ajungîndu-se la 4-4. Dar doar pentru puţin timp... Finalmente, Demetrescu s-a impus cu 8-5 şi a făcut un pas mare spre finală. Sau spre Doneţk?
Sorescu fluieră în finală
Marea finală a băieţilor, programată duminică, de la ora 13.00 la Sala Polivalentă, va fi arbitrată de Bogdan Sorescu şi Gabriel Gherman, rezervă urmînd a fi Marius Mititel. Argeşeanul Sorescu este cel mai bine cotat arbitru de futsal de la noi şi unul dintre cei mai buni din Europa.
De altfel, el a fost prezent în perioada 31 ianuarie – 11 februarie, în Croaţia, la Campionatul European de Futsal şi, de ce nu, se gîndeşte şi la Mondialul din Thailanda... În Croaţia, Sorescu a condus trei partide, printre care şi o semifinală. De asemenea, el a fluierat şi finala UEFA Futsal Cup dintre Barcelona şi Dinamo Moscova.
Finala fetelor va fi arbitrată de Andrei Ioniţă şi Gabriel Stroe, iar rezervă este Marian Ivănescu.