Apa de vis

Sîmbătă, lotul olimpic de kaiac-canoe al lui Ivan Patzaichin a schiat pe soare la Piatra- Arsă. Se vedeau toate crestele Bucegilor, pînă departe, spre Făgăraş. Ieri, a venit ninsoarea. Nu se mai distinge în 10 metri.

Mironcic, uriaşul cuminte
Sîmbătă. Ora 9:30. Un buchet pestriţ răsare pe monocolorul zăpezii de la Piatra-Arsă. Canoiştii se pregătesc de porţia de schi. Nu-i mai recunoşti. Pe Nicolae Flocea îl identifici prin eliminare. Are chipul acoperit cu o cagulă tricotată şi ochelari de soare. Andrei Cuculici are şi el cagulă, iar ceilalţi fesuri coborîte pînă peste ochi.

Schiuri înguste de fond, beţe şi o doză de veselie înainte de start. Pentru Florin Mironcic, ziua a început din noaptea precedentă.

- Poate mai pleacă din turişti.
- De ce, măi?
- Dacă nu, îi conving eu.
- Ce s-a întîmplat?
- Azi noapte, la unu, chiuiau pe holuri.

Antrenorul coordonator Ivan Patzaichin îl calmează. "Trebuia să ieşi şi să-i rogi frumos să tacă!". Dacă apărea în uşă, efectul era garantat. Mironcic e cel mai înalt şi mai solid dintre canoişti.

Duminică. Ora 10:30. Peisaj schimbat. Ceaţă. Vînt. Ninsoare măruntă, înţepătoare. Grupul e la fel de colorat. Doar că se distinge mai greu. Aerul e mai tăios, respiraţia aburitoare.

Simiocencu şi Loredan Popa, cei mai buni
Sîmbătă. Se porneşte la schiat. Raţia: în jur de 12 kilometri. Ca pentru prima zi. Patzaichin le arată traseul, un circuit ce va fi repetat de 4 ori. Zăpada e mare, dar îngheţată deasupra. Încep în şir indian. Stau grupaţi pînă la primele urcuşuri, apoi se detaşează. Silviu Simiocencu şi Loredan Popa au cea mai lină alunecare pe schiuri. Un fel de Ole Einar Bjorndalen autohtoni. Iau avans rapid.

Duminică. Porţia de schi se reduce la 3 tururi. Sportivii merg mai adunaţi. Parcă se strîng unii-n alţii ca să se apere de vînt. În depărtare, sînt doar nişte siluete vag colorate, care mişună pe un traseu incert.

Omul cu GPS
Sîmbătă. Ivan Patzaichin schiază şi el. Nu-i pierde din ochi nici o clipă. Băieţii împing tare în beţe, dar e ca la atletism. Cei mai lenţi aproape că sînt prinşi din urmă. Mironcic, pentru că are GPS, a pornit pe alt traseu. Spre Babele. Nu risca nimic. Nu se putea pierde şi nici nu putea să dezerteze de la efort. La sfîrşit i-au măsurat distanţa şi timpul direct pe GPS.

Duminică. Florin Mironcic face alergare, dar cu beţe. E în adidaşi şi trage tare prin nămeţii compacţi. Urmele lăsate sînt adînci, mici gropi în care canoistul se afundă pînă deasupra genunchilor. Loredan Popa renunţă la ochelari, îi pasează rapid doctorului. "Mi se aburesc!", explică el în plin efort.

Patzaichin intervine
Sîmbătă. Simiocencu şi Popa mai schimbă trena, dar tot primii sînt. Puştiul Liviu Dumitrescu, 19 ani, cel mai nou venit în lot, schiază ţanţoş. E cu cîţiva metri în faţa lui Cătălin Costache. Patzaichin îl muştruluieşte.

- Cătăline, nu ţi-e ruşine?
- De ce?
- Păi, e ăsta micu' în faţa ta?
- ?!?
- Abia a pus schiurile în picioare!
- Ba nu, a mai făcut!

Cursa se apropie de finiş. Primii ajung Simiocencu şi Loredan Popa, colegi în canoea de patru. 11,8 kilometri în o oră şi 27 de minute. În jur de 22 de minute pe tur. "Hai, fugiţi să beţi un ceai!", îi îndeamnă antrenorul. E 11:30 şi abia s-a scurs prima porţie de efort.

Mai sînt 25 de zile!
Duminică. Primul a terminat Loredan Popa, cu un avans faţă de ceilalţi. Cagula lui Flocea e acoperită de zăpadă îngheţată. "A căzut în cap!", povesteşte Ciprian Popa. "De fapt, la primul tur am căzut cu toţii", recunoaşte el. Are obrajii înroşiţi. "Nu pot să-mi pun nimic pe faţă. Nu mai pot să respir. Noi, canoiştii, avem în general probleme cu respiratul pe nas". Dar nu pare obosit. "A fost normal, bine".

Ninsoarea măruntă cade în continuare. Astupă şleaurile făcute de schiuri. E aproape de necrezut că pe acolo au trecut sportivii în duelul lor cu kilometrii. Şi că azi şi mîine, şi încă alte 25 de zile vor face la fel. Pînă cînd îi vor îmblînzi.\

 Citeste articolul lui Cătălin Tolontan: În căutarea banalului.