Articol de Cătălin Oprişan - Publicat vineri, 15 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 15 aprilie 2011 17:03
Pe 15 aprilie 1912 Titanicul pleca în adîncuri. Lua cu el o jumătate de lume
Cealaltă jumătate rămînea să povestească despre candelabrele aurite, despre bebeluşi de două luni şi 27 de zile, despre campioni olimpici la tenis ori despre orchestra care a refuzat să lase arcuşurile să se răcească...
Pe 15 aprilie 1912 Titanicul pleca în adîncuri. Lua cu el o jumătate de lume
Cealaltă jumătate rămînea să povestească despre candelabrele aurite, despre bebeluşi de două luni şi 27 de zile, despre campioni olimpici la tenis ori despre orchestra care a refuzat să lase arcuşurile să se răcească...
Are 85 de ani şi o memorie de elefant. Cînd povesteşte, tremură tot. Şi nu din cauza vîrstei! Vede chipurile oamenilor, retrăieşte acele scene, se agaţă de pieptul personajului imaginar din faţa sa, dă din mîini ca şi cum ar înota, plînge, ţipă.
"Aveam 13 ani. Ne întorceam din Anglia în America natală. Ştiam că pe vas e Richard Norris Williams, jucătorul de tenis. Pedant pînă la nebunie. Juca chiar acolo pe punte, îmbrăcat cap-coadă în alb. Făcea duş, se dădea cu briantină şi revenea bărbierit şi aghezmuit cu odicolon. Un dandy"...
"Cei de la clasa I aveau piscină. Acolo bărbaţii, de pe la şase dimineaţa la nouă, făceau întrecere. Femeile n-aveau voie, ele doar se uitau. Pe puntea G era chiar un teren de squash. Tata-mi zicea că Archibald Gracie, colonelul Archibald Gracie, murea dacă nu-şi începea ziua cu un antrenament. Abia după ce-l termina rădea două pahare cu suc de rodii şi, la masă!"
Nu face niciun efort să-şi aducă aminte. "Filmul" curge fără întrerupere.
Cămilă electrică, aparate pentru...vîslit!
"N-aveam voie în sala de gimnastică, dar priveam pe geam. Biciclete staţionare, maşini pentru vîslit, o cămilă mecanică, un cal. De obicei, aici se petreceau după-amiezile. Starostele locului era Thomas McCawley, un pachet de muşchi. El îi pregătea pe Leslie Williams ori Andy Bowen, doi boxeri profesionişti din Ţara Galilor, care cuceriseră cam tot ce se putea cuceri. Acum mergeau în America, să demonstreze şi acolo că sunt campioni..."
Zdruncinătura puternică
La 23.40 s-a simţit o zdruncinătură puternică. Aşa a început totul. La 02.20 nu mai era nimic...El, John Ryerson, a scăpat. S-a suit într-o barcă, dar un steward l-a dat jos pentru că era bărbat. "Are numai 13 ani, lasă-l în locul meu!", a urlat un bătrînel pe care nu-l văzuse în viaţa lui. A supravieţuit, devenind un faimos jucător de golf, cu 425 de turnee jucate. S-a stins la 87 de ani, cu poza salvatorului său la căpătîi.
Williams a stat şapte ore în apa rece. Înainte de a se arunca de la bord, a spart o uşa blocată pentru a scoate o mamă cu o fetiţă de la Clasa I. Un reprezentant al "White Star Line", compania deţinătoare, a sărit să-i ceară socoteală pentru stricăciuni. L-a culcat pe podeaua inundată cu un singur pumn...După ce l-au găsit îngheţat, au vrut să-i taie picioarele. S-a opus. A tras din greu doi ani. Recuperare. Campion al Statelor Unite, la simplu, în 1914 şi 1916. A plecat pe front. A revenit. Campion la Wimbledon, la dublu, în 1920 şi 1924. Medaliat cu aur la Olimpiada din 1924. Membru al US Davis Cup din 1913 pînă în 1926.
Unu la 112!
Thomas Mc Cawley...El nu a supravieţuit. Pentru că nu a vrut să supravieţuiască! "Să urce altcineva în barcă, eu oricum ajung înot la mal!" Bună poanta! Pînă la Newfoundland erau 595 de kilometri! Şi el ştia asta! Dar 112 oameni aveau să declare, peste două zile, la New York, că din agitaţia aceea îşi aduc aminte un singur lucru. Cum "un om agil, bine făcut, îmbrăcat în alb, din sala de sport" le-a salvat vieţile. UNU la 112!
Pe Leslie Williams l-au găsit, îngheţat, peste vreo săptămînă. L-au incinerat, iar cenuşa au redat-o Oceanului. Despre Andy Bowen nu s-a mai ştiut nimic. Cum nimic nu s-a mai ştiut nici de cele peste 300 de corpuri nemaigăsite vreodată dintre 1.517 victime...
Pe 15 aprilie s-au adunat 99 de ani de la scufundarea Titanicului.
Doi români au fost pe Titanic!
Cînd Beila Moor, o tînără de 27 de ani şi fiul ei, Meier Moor, de şase ani, supravieţuitori ai tragediei, au ajuns la New York, la Serviciul Imigrări, au spus că veneau din Rusia. Şi aşa apare în documentele vremii. Numai că ea era născută la Iaşi!!! Se căsătorise cu un cetăţean rus, decedat în 1905, în Manciuria, în războiul ruso-turc. Croitoreasă de meserie, Beila se îmbarcase contra a 12,9 lire sterline, în cabina E-121, cu biletul numărul 392096, sperînd că în America, unde o aşteptau cîteva rude de origine evreiască, va găsi o viaţă mai bună.
Românca avea să se stingă la mijlocul anilor '60. Meier Moor se căsatorea, în 1937, cu Henrietta şi nu se mai urca, în viaţa sa, într-o barcă. Curiozitate - sau nu - se stingea la aproape 70 de ani, exact pe 15 aprilie 1975! Cu 63 de ani în urmă, în aceeaşi zi, "Titanicul" se scufunda.
)
)
)
)
)
)
)
)
