Articol de Maria Andrieş - Publicat duminica, 12 decembrie 2010 00:00
Solistul trupei "Voltaj" este fan Generaţia de Aur şi "U" Cluj
"Spune-mi în ce mă laşi să cred, / spune-mi că m-am născut să pierd, spune-mi că n-am voie să-ncerc/ F.U.C.K.U.!" Nu e un drept la replică, sînt versurile de pe ultimul single Voltaj. "Avem nevoie de mesaje pozitive!", crede Călin Goia, solistul trupei. Şi de mai multă muzică. Românii ar trebui să cînte pe stadioane, în loc să-njure. Pentru că "sînt mult mai talentaţi decît alte naţii". O spune cineva care se pricepe. Intră aici pentru a viziona noul videoclip al trupei Voltaj! (video)
- Cu ce echipă ţii?
- Sînt suporter al "U" Cluj, mai ales al echipei de baschet. Am făcut mai mult baschet decît fotbal, cînd eram mic, la clubul ăsta. Am prins la baschet generaţia lui Ghiţă Mureşan, a lui Mircea Cristescu. Mergeam şi la meciurile de fotbal, pe stadion, deşi "U" n-a făcut mari performanţe aici.
- Dar a creat emulaţie...
- Da, există sloganul ăla scris pe un gard: "Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U". Sînt destul de radicali, aşa.
- Care a fost ultimul meci pe care l-ai văzut pe stadion?
- Meciul România - Albania, din noiembrie 2007. A fost şi ultimul pe Stadionul "Lia Manoliu". Bine, am fost pentru că am şi cîntat, înainte de joc. A fost o experienţă foarte interesantă pentru mine. Nu mai fusesem la un meci de fotbal dincolo de tribună, să zic aşa, pe pista de atletism.
- Cum se vede fotbalul de acolo?
- Pe jucători îi vedeam foarte, foarte de aproape. Le spuneam colegilor că e foarte uşor să stai la televizor, să strigi "Fugi, măăă!" sau să-i critici, sau să-i înjuri. Da' cînd vezi cît e de mare terenul ăla şi cum aleargă, începi să te gîndeşti că totuşi depun un efort. La televizor ai o percepţie, cînd eşti pe stadion, ai percepţia pe care o aveai cînd erai mic, în curtea şcolii. E altfel, sigur că nu vezi reluările, da' e altfel. Ca la un concert: una e să-l priveşti pe DVD şi una e să fii în mijlocul acţiunii, "live".
- Despre "naţionala" de fotbal ce crezi?
- "Naţionala" o urmăresc. Acum, nu mă pricep şi nu pot să emit eu judecăţi şi poate spun prostii, dar pînă la urmă contează rezultatele, iar rezultatele nu prea sînt în ultima vreme.
- De cînd a venit Răzvan Lucescu, de mai demult?
- De mai demult. Eu nu pot să uit niciodată perioada din '94, Mondialul american. Pe vremea aia stăteam în Cluj şi ieşeam cu prietenii prin puburi şi pe la terase, şi pe străzi, şi era o atmosferă... Chestiile ăstea nu le-am mai trăit de mult şi emoţiile alea.
"O să fim o naţie de obezi!"
- Acum ce fel de emoţii ne dau "tricolorii"?
- Acuma sîntem foarte fericiţi, mi se pare mie, dacă scoatem un egal. N-avem spiritul ăla de învingător. Ne mulţumim cu puţin şi sîntem obişnuiţi să fim călcaţi din toate părţile în picioare.
- Şi cum crezi că se poate schimba asta?
- E vorba de mentalitate şi asta se schimbă greu. Bine, nu mai vorbim că în sport, ca să faci performanţă, îţi trebuie şi condiţii. Nu există în România. Ce cluburi sînt pe-afară! Şi copiii sînt luaţi de mici şi crescuţi!
- Ai doi băieţi, vrei să-i dai la sport?
- Da, vreau să-i ţin ocupaţi, vreau să facă sport. E singura soluţie să nu rămînă blocaţi în faţa calculatoarelor. Să-i ţii ocupaţi, să-i educi. Vreau să-i duc şi la sport, şi la muzică, tot felul de activităţi, încît să-i ţin în priză, ocupaţi. Mi se pare că sportul a dispărut din şcolile noastre. Sau, dacă nu a dispărut, e în planul al zecelea.
- Se pare că se va mări numărul de ore de sport.
- Păi, trebuie! Alimentaţia nu mai e aceea de acum zece ani, e cu mult mai proastă. Dacă nu se face nici sport, o să ajungem o naţie de obezi.
- Şi fără spirit de învingător...
- Da, mulţumiţi aşa, cu ce obţinem.
"E nevoie de mesaje pozitive"
- Voi aveţi nişte melodii cu mesaj pentru români?
- Avem o melodie care express din chestia asta s-a născut, necesitatea de a trezi spiritul de învingător, se numeşte MS2, "Mai sus de locul doi", "Orice român poate fi şi campion". Şi asta am şi cîntat-o atunci, cînd echipa naţională era aproape de calificare, la meciul cu Albania. Cred c-avem nevoie de lucruri din astea. Nu neapărat de melodiile Voltaj, da' de mesaje pozitive.
- Ai avut eroi din sport?
- Da, eu admir foarte tare generaţia asta de aur, Dan Petrescu, Gică Hagi, Gică Popescu. Au muncit foarte mult şi au pus foarte mult suflet. Au avut o altfel de mentalitate. Pentru mine, în orice domeniu, contează să faci chestia asta cu suflet, iar banii să fie pe planul doi.
"Îi admir pe cei care aleargă pe stradă"
- Ca membru al unei trupe muzicale, ai nevoie de condiţie fizică?
- Eu cred că da, mai ales pentru un solist vocal. Acolo, pînă la urmă, e o treabă fizică. Adică, dacă sînt foarte obosit, nu mai pot să-mi controlez vocea, risc şi să răguşesc. Plus că, la un concert, vreme de o oră, o oră şi jumătate de muzică "Voltaj", care e foarte alertă, şi eu mă mişc foarte mult pe scenă. Dacă n-aş avea pregătire fizică, probabil că n-aş rezista sau aş gîfîi.
- Ai făcut sau faci sport?
- Acum, merg la sală. Îi admir pe cei care aleargă pe stradă sau prin parcuri. Din păcate, la noi, nu prea poţi să faci lucrul ăsta. Faptul că tot oraşul e plin de cîini vagabonzi care, mă rog, se aruncă la tine dacă alergi. Te duci la sală şi alergi pe bandă, da' nu-i acelaşi lucru, e mai frumos să alergi în parc, într-un loc amenajat.
- În genul parizienilor care fac joggind în centrul oraşului?
- Da, e foarte frumos, în ultima escapadă de trei zile am fost la Paris. Am văzut foarte multă lume care alerga. Nu ştiu, mie-mi place chestia asta. Erau oameni de toate vîrstele, făceau jogging frumos, pe trotuar sau pe aleile parcului. La noi nu poţi să faci chestia asta.
- Numai din cauza cîinilor? Poate se mai uită şi lumea ciudat!
- Păi, ştii cum e, dacă nu vezi aşa ceva zilnic, ţi se pare ciudat să-l vezi pe unul alergînd. Chiar zici că e nebun sau altceva. Dar dacă ar exista o obişnuinţă, probabil nici nu i-ai mai vedea.
- Bucureştiul cum ţi se pare?
- Sînt din ce în ce mai dezamăgit de Bucureşti, cu toate că e un oraş care-mi place şi mi-a plăcut. Tot aştept aşa, să se rezolve din probleme. Aştept şi trec anii, şi-aştept. Una e asta cu cîinii, a doua e cu aglomeraţia în trafic!
- Ar trebui să meargă bucureştenii mai mult pe biciclete?
- Asta lipseşte la noi, de fapt. E foarte deranjant în Bucureşti: nesimţirea. Lipsa respectului faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Că eşti pieton, că eşti biciclist, că eşti la volan. La nici o categorie nu există respectul ăsta! Dacă s-au amenajat piste de biciclete, observi maşini parcate pe ele. Păi, şi ce să faci? Dacă eşti cu motocicleta, nu eşti lăsat să treci.
- Biciclete, motociclete... Scutere nu?
- Ba da. Parisul e plin de scutere. Cu toate că nu-i o climă prea prietenoasă, oamenii au găsit soluţia, aveau tot felul de mănuşi, pelerine. Ploua şi mergeau în continuare. Probabil că o să ajungem şi noi la chestia asta peste cîţiva ani.
- Cîţiva ani?
- Cîţiva ani, mulţi.
"Nu există oraş mare fără sală, fără stadion"
- Dar stadioane ca ale lor o s-avem?
- Am înţeles că şi stadionul de la "U" Cluj va fi spectaculos, e aproape gata. Şi "Lia Manoliu" la fel. Adică, în sfîrşit, o s-avem un stadion, de fapt, că noi n-am prea avut. Noi, artiştii, aşteptăm de mult, asta şi o sală de concerte adevărată, cum au toate oraşele mari din Europa. Nu există să n-ai un stadion pe care să vină o megatrupă şi să n-ai o sală de concerte mare, unde să vină trupe de un calibru mai mic, dar care ar putea aduce peste zece mii de spectatori. La noi există două săli şi alea foarte vechi.
- Şi cu sonorizare proastă, probabil?
- Nu mai vorbesc! Primarul din mandatul precedent spunea că face o sală în spate la Palatul Copiilor. Nu s-a mai făcut nimic.
- Aveţi aceeaşi problemă cu echipa naţională.
- Da, există chestia asta.
"Nu ştiam de capul nostru în '90"
- Care e povestea cu noul vostru single?
- "I Wanna Be Free" e o colaborare cu o trupă de DJ, Deepside DeeJays, şi are un clip special, la care s-a lucrat foarte mult. L-am lansat pe Internet.
- V-aţi schimbat stilul?
- Nu, e o colaborare, cum am făcut mai multe, am colaborat şi cu Damian Drăghici pe ultimul album, un fel de hip-hop. O piesă împreună cu cineva nu înseamnă o schimbare de stil, înseamnă o încercare. Nouă ne place să experimentăm.
- Cum vă împăcaţi cu Internetul?
- Deocamdată, e sub mediile tradiţionale. La ora actuală, cred că pentru noi, în muzică, radioul este cel mai important. Dar netul e viitorul, clar. Trebuie adaptare.
- S-au schimbat multe de cînd aţi intrat în muzică?
- Îmi place că m-am născut acum 35 de ani. Pentru că am văzut şi am trăit o parte din comunism ca să înţeleg nişte lucruri, că trebuie să ne ferim foarte tare de chestia asta. Am ieşit absolut taraţi din comunism. Nu ştiam de capul nostru în '90. Pe urmă, am avut şi şansa să fiu la o vîrstă încă OK. Să pot să fac muzică, să văd şi eu ce se întîmplă internaţional în domeniu şi aşa mai departe. Să intru într-o economie de piaţă, inclusiv în domeniu ăsta. Şi cred că m-am născut într-o generaţie care apreciază mai mult valorile faţă de noua generaţie.
- Există o vîrstă OK pentru a trece prin revoluţie?
- Dacă eram mai bătrîn, cred că eram prea marcat de comunism, dacă eram mai tînăr, probabil aş fi fost cu mult mai ignorant. Aşa că eu cred că am prins o perioadă foarte bună de dezvoltare.
"Un om precum Chivu e un caz rar!"
- Pentru cine cîntaţi?
- Sincer, nu ne gîndim la cineva anume. Ceea ce-am cîntat a fost inspirat din viaţa noastră sau din ceea ce li s-a întîmplat prietenilor apropiaţi. Nu am inventat nişte lucruri, nu am încercat să părem altceva decît sîntem. Cred că pe lîngă muncă, un pic de talent şi ce-ţi mai trebuie, e foarte importantă şi treaba asta: să nu încerci să păcăleşti.
- Crezi că fotbaliştii noştri încearcă să imite, au un stil?
- Cred că mizează foarte mult pe latura asta de entertainment, de star. Nu mai eşti fotbalist, trebuie să fii şi star, trebuie să ai o imagine. Eu spun sincer că din noua generaţie îl admir foarte mult pe Chivu. Mi se pare exact persoana echilibrată de care e nevoie în sportul ăsta. Acum, uitîndu-mă în jur, văd că un om precum Chivu e un caz rar. Dar Generaţia de Aur era formată doar din oameni de genul ăsta. Acum e nevoie să epatezi un pic...
- Să faci scandal?
- Cam aşa. Eu, unul, nu înţeleg reacţii de genul... Cum a spart Cîrţu plexiglasul ăla de la banca tehnică! OK, poţi să înjuri, poţi să te ridici, poţi să gesticulezi, dar să te apuci să spargi cu picioarele e un exemplu rău pentru jucători, pentru echipă.
- A fost demis între timp.
- Da? Bine! Ce-am mai făcut pe la noi pe aici rămîne aici. Dar să te duci în cea mai importantă Ligă, te vede toată lumea şi-ajungi... Ieşiri de genul ăsta pe prima scenă fotbalistică ne confirmă poziţia noastră de codaşi în Europa.
"Imnul Craiovei? Ăla imn!"
- Cum ţi se pare imnurile echipelor de la noi?
- Nu sînt foarte reuşite. Ca atare, Steaua a apelat la Scooter. Deşi are imn, nu transmite nimic. Imnul trebuie să transmită o stare. La Dinamo, Ştefan Bănică are un imn, la Rapid - parcă Victor Socaciu avea. Dar atît timp cît galeria nu preia imnul respectiv şi are alte imnuri... Imnul ar trebui să se cînte pe stadion, la fiecare meci, nu să fie o piesă pe care o pui la nişte ocazii festive, că are cuvintele respective, legate de echipă.
- Dar imnul Craiovei transmite ceva?
- Ba da, ăla a fost imn, de-adevărat. Sînt şi excepţii. Ăla a fost imn! În 2009, la Romanian Music Awards, a fost prima apariţie după operaţie a lui Cristi Minculescu şi am fost foarte impresionat să văd că a început să cînte imnul. Şi toţi oamenii ăia din piaţă au început să cînte şi ei. Partea plăcută este că nu erau oameni în vîrstă sau de-atunci, din generaţia lui Cîrţu şi-a lui Balaci, erau oameni tineri. Oamenii îl ştiu, îl cîntă pe stadion, generaţie de generaţie, iar asta înseamnă într-adevăr imn.
"Marii sportivi ne fac imnul frumos"
- Imnul naţional sună bine pe stadion?
- Imnul României mi se pare un imn frumos. Poate nu e chiar ca ăla al francezilor sau al englezilor, de ţi se ridică părul pe mînă cînd îl auzi cîntat de un stadion. Dar şi imnul nostru e frumos, cu mult mai frumos decît al altora. Şi revenind la treaba aia, cu patriotismul şi spiritul de învingător, marii sportivi, Generaţia de Aur au făcut ca imnul ăsta să fie foarte frumos.
- Doar atunci transmite o stare?
- Adică în momentul în care echipa de gimnastică sau o gimnastă română era acolo pe podium şi cînta imnul, şi-ncepea imnul, eu unul, efectiv, mă emoţionam. Şi-mi transmitea starea aia. Atît timp cît avem realizări şi cînd sîntem mîndri de ce-am făcut, o să ni se pară şi imnul mai frumos. Sînt convins c-o să-l cîntăm cu mare plăcere.
- Acum de ce nu-l cîntăm cu plăcere?
- Am urmărit un scurtmetraj care a luat tot ce putea lua, este cu un tip care doarme şi-i sună alarma de la telefon, cu "Deşteaptă-te române din somnul..." Se uită la telefon, îl închide, se întoarce pe partea cealaltă şi se culcă. Cam asta e. Din păcate, asta e o realitate surprinsă într-un mod hilar, dar e o realitate.
"La noi, mai degrabă se-njură, nu se cîntă"
- Despre "You Never Walk Alone" ce crezi?
- La imnul ăla te cutremuri, efectiv. E foarte puternic. Cei de la Liverpool au şi rezultate, au şi echipă, au şi tradiţie, au şi muzică foarte bună şi toate astea se îmbină. Părerea mea este că pînă la urmă şi cînd compui o piesă din asta trebuie să ai o stare gen "You Never Walk Alone", trebuie să simţi asta.
- De ce nu cîntă românii pe stadioane?
- Românii sînt foarte talentaţi, mai talentaţi decît multe naţii. Nu e cultivată treaba asta la noi. Nu e cultivată şi n-avem mentalitatea potrivită, deocamdată. Ne place mai repede să-njurăm.
- Dacă am cînta mai bine, ar juca şi echipele altceva?
- S-a demonstrat, în timp, că putem fi exact ca englezii. De exemplu, cum a fost echipa aceea de aur a Craiovei, cum a apărut imnul ăla şi cum se manifestau ei pe stadion - ăsta e un exemplu că se poate să fie frumos şi la noi.
- Se poate, dar nu se vrea?
- Ne lipsesc performanţele. Eu rămîn la părerea că totul - nesimţirea în trafic, ce se întîmplă pe stadioane, pe TV, în muzică - totul pleacă de sus. De-acolo trebuie să vină un exemplu. Dacă acolo avem un exemplu foarte prost, cum mi se pare c-avem, atunci ne vom afunda în continuare în lucrurile astea.
"Hagi, Popescu, Petrescu sînt nişte simboluri, nişte exemple de urmat"
"În general, campionii sînt şi nişte oameni extraordinari. Ştiu că performanţele nu se obţin aşa, peste noapte"
CV Călin Goia
Data şi locul naşterii: 24 mai 1975, Cluj
Studii: ASE
- din iulie 1998, vocalistul trupei Voltaj, împreună cu care a lansat opt albume şi 25 de single-uri
Solistul trupei "Voltaj" este fan Generaţia de Aur şi "U" Cluj
"Spune-mi în ce mă laşi să cred, / spune-mi că m-am născut să pierd, spune-mi că n-am voie să-ncerc/ F.U.C.K.U.!" Nu e un drept la replică, sînt versurile de pe ultimul single Voltaj. "Avem nevoie de mesaje pozitive!", crede Călin Goia, solistul trupei. Şi de mai multă muzică. Românii ar trebui să cînte pe stadioane, în loc să-njure. Pentru că "sînt mult mai talentaţi decît alte naţii". O spune cineva care se pricepe. Intră aici pentru a viziona noul videoclip al trupei Voltaj! (video)
- Cu ce echipă ţii?
- Sînt suporter al "U" Cluj, mai ales al echipei de baschet. Am făcut mai mult baschet decît fotbal, cînd eram mic, la clubul ăsta. Am prins la baschet generaţia lui Ghiţă Mureşan, a lui Mircea Cristescu. Mergeam şi la meciurile de fotbal, pe stadion, deşi "U" n-a făcut mari performanţe aici.
- Dar a creat emulaţie...
- Da, există sloganul ăla scris pe un gard: "Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U". Sînt destul de radicali, aşa.
- Care a fost ultimul meci pe care l-ai văzut pe stadion?
- Meciul România - Albania, din noiembrie 2007. A fost şi ultimul pe Stadionul "Lia Manoliu". Bine, am fost pentru că am şi cîntat, înainte de joc. A fost o experienţă foarte interesantă pentru mine. Nu mai fusesem la un meci de fotbal dincolo de tribună, să zic aşa, pe pista de atletism.
- Cum se vede fotbalul de acolo?
- Pe jucători îi vedeam foarte, foarte de aproape. Le spuneam colegilor că e foarte uşor să stai la televizor, să strigi "Fugi, măăă!" sau să-i critici, sau să-i înjuri. Da' cînd vezi cît e de mare terenul ăla şi cum aleargă, începi să te gîndeşti că totuşi depun un efort. La televizor ai o percepţie, cînd eşti pe stadion, ai percepţia pe care o aveai cînd erai mic, în curtea şcolii. E altfel, sigur că nu vezi reluările, da' e altfel. Ca la un concert: una e să-l priveşti pe DVD şi una e să fii în mijlocul acţiunii, "live".
- Despre "naţionala" de fotbal ce crezi?
- "Naţionala" o urmăresc. Acum, nu mă pricep şi nu pot să emit eu judecăţi şi poate spun prostii, dar pînă la urmă contează rezultatele, iar rezultatele nu prea sînt în ultima vreme.
- De cînd a venit Răzvan Lucescu, de mai demult?
- De mai demult. Eu nu pot să uit niciodată perioada din '94, Mondialul american. Pe vremea aia stăteam în Cluj şi ieşeam cu prietenii prin puburi şi pe la terase, şi pe străzi, şi era o atmosferă... Chestiile ăstea nu le-am mai trăit de mult şi emoţiile alea.
"O să fim o naţie de obezi!"
- Acum ce fel de emoţii ne dau "tricolorii"?
- Acuma sîntem foarte fericiţi, mi se pare mie, dacă scoatem un egal. N-avem spiritul ăla de învingător. Ne mulţumim cu puţin şi sîntem obişnuiţi să fim călcaţi din toate părţile în picioare.
- Şi cum crezi că se poate schimba asta?
- E vorba de mentalitate şi asta se schimbă greu. Bine, nu mai vorbim că în sport, ca să faci performanţă, îţi trebuie şi condiţii. Nu există în România. Ce cluburi sînt pe-afară! Şi copiii sînt luaţi de mici şi crescuţi!
- Ai doi băieţi, vrei să-i dai la sport?
- Da, vreau să-i ţin ocupaţi, vreau să facă sport. E singura soluţie să nu rămînă blocaţi în faţa calculatoarelor. Să-i ţii ocupaţi, să-i educi. Vreau să-i duc şi la sport, şi la muzică, tot felul de activităţi, încît să-i ţin în priză, ocupaţi. Mi se pare că sportul a dispărut din şcolile noastre. Sau, dacă nu a dispărut, e în planul al zecelea.
- Se pare că se va mări numărul de ore de sport.
- Păi, trebuie! Alimentaţia nu mai e aceea de acum zece ani, e cu mult mai proastă. Dacă nu se face nici sport, o să ajungem o naţie de obezi.
- Şi fără spirit de învingător...
- Da, mulţumiţi aşa, cu ce obţinem.
"E nevoie de mesaje pozitive"
- Voi aveţi nişte melodii cu mesaj pentru români?
- Avem o melodie care express din chestia asta s-a născut, necesitatea de a trezi spiritul de învingător, se numeşte MS2, "Mai sus de locul doi", "Orice român poate fi şi campion". Şi asta am şi cîntat-o atunci, cînd echipa naţională era aproape de calificare, la meciul cu Albania. Cred c-avem nevoie de lucruri din astea. Nu neapărat de melodiile Voltaj, da' de mesaje pozitive.
- Ai avut eroi din sport?
- Da, eu admir foarte tare generaţia asta de aur, Dan Petrescu, Gică Hagi, Gică Popescu. Au muncit foarte mult şi au pus foarte mult suflet. Au avut o altfel de mentalitate. Pentru mine, în orice domeniu, contează să faci chestia asta cu suflet, iar banii să fie pe planul doi.
"Îi admir pe cei care aleargă pe stradă"
- Ca membru al unei trupe muzicale, ai nevoie de condiţie fizică?
- Eu cred că da, mai ales pentru un solist vocal. Acolo, pînă la urmă, e o treabă fizică. Adică, dacă sînt foarte obosit, nu mai pot să-mi controlez vocea, risc şi să răguşesc. Plus că, la un concert, vreme de o oră, o oră şi jumătate de muzică "Voltaj", care e foarte alertă, şi eu mă mişc foarte mult pe scenă. Dacă n-aş avea pregătire fizică, probabil că n-aş rezista sau aş gîfîi.
- Ai făcut sau faci sport?
- Acum, merg la sală. Îi admir pe cei care aleargă pe stradă sau prin parcuri. Din păcate, la noi, nu prea poţi să faci lucrul ăsta. Faptul că tot oraşul e plin de cîini vagabonzi care, mă rog, se aruncă la tine dacă alergi. Te duci la sală şi alergi pe bandă, da' nu-i acelaşi lucru, e mai frumos să alergi în parc, într-un loc amenajat.
- În genul parizienilor care fac joggind în centrul oraşului?
- Da, e foarte frumos, în ultima escapadă de trei zile am fost la Paris. Am văzut foarte multă lume care alerga. Nu ştiu, mie-mi place chestia asta. Erau oameni de toate vîrstele, făceau jogging frumos, pe trotuar sau pe aleile parcului. La noi nu poţi să faci chestia asta.
- Numai din cauza cîinilor? Poate se mai uită şi lumea ciudat!
- Păi, ştii cum e, dacă nu vezi aşa ceva zilnic, ţi se pare ciudat să-l vezi pe unul alergînd. Chiar zici că e nebun sau altceva. Dar dacă ar exista o obişnuinţă, probabil nici nu i-ai mai vedea.
- Bucureştiul cum ţi se pare?
- Sînt din ce în ce mai dezamăgit de Bucureşti, cu toate că e un oraş care-mi place şi mi-a plăcut. Tot aştept aşa, să se rezolve din probleme. Aştept şi trec anii, şi-aştept. Una e asta cu cîinii, a doua e cu aglomeraţia în trafic!
- Ar trebui să meargă bucureştenii mai mult pe biciclete?
- Asta lipseşte la noi, de fapt. E foarte deranjant în Bucureşti: nesimţirea. Lipsa respectului faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Că eşti pieton, că eşti biciclist, că eşti la volan. La nici o categorie nu există respectul ăsta! Dacă s-au amenajat piste de biciclete, observi maşini parcate pe ele. Păi, şi ce să faci? Dacă eşti cu motocicleta, nu eşti lăsat să treci.
- Biciclete, motociclete... Scutere nu?
- Ba da. Parisul e plin de scutere. Cu toate că nu-i o climă prea prietenoasă, oamenii au găsit soluţia, aveau tot felul de mănuşi, pelerine. Ploua şi mergeau în continuare. Probabil că o să ajungem şi noi la chestia asta peste cîţiva ani.
- Cîţiva ani?
- Cîţiva ani, mulţi.
"Nu există oraş mare fără sală, fără stadion"
- Dar stadioane ca ale lor o s-avem?
- Am înţeles că şi stadionul de la "U" Cluj va fi spectaculos, e aproape gata. Şi "Lia Manoliu" la fel. Adică, în sfîrşit, o s-avem un stadion, de fapt, că noi n-am prea avut. Noi, artiştii, aşteptăm de mult, asta şi o sală de concerte adevărată, cum au toate oraşele mari din Europa. Nu există să n-ai un stadion pe care să vină o megatrupă şi să n-ai o sală de concerte mare, unde să vină trupe de un calibru mai mic, dar care ar putea aduce peste zece mii de spectatori. La noi există două săli şi alea foarte vechi.
- Şi cu sonorizare proastă, probabil?
- Nu mai vorbesc! Primarul din mandatul precedent spunea că face o sală în spate la Palatul Copiilor. Nu s-a mai făcut nimic.
- Aveţi aceeaşi problemă cu echipa naţională.
- Da, există chestia asta.
"Nu ştiam de capul nostru în '90"
- Care e povestea cu noul vostru single?
- "I Wanna Be Free" e o colaborare cu o trupă de DJ, Deepside DeeJays, şi are un clip special, la care s-a lucrat foarte mult. L-am lansat pe Internet.
- V-aţi schimbat stilul?
- Nu, e o colaborare, cum am făcut mai multe, am colaborat şi cu Damian Drăghici pe ultimul album, un fel de hip-hop. O piesă împreună cu cineva nu înseamnă o schimbare de stil, înseamnă o încercare. Nouă ne place să experimentăm.
- Cum vă împăcaţi cu Internetul?
- Deocamdată, e sub mediile tradiţionale. La ora actuală, cred că pentru noi, în muzică, radioul este cel mai important. Dar netul e viitorul, clar. Trebuie adaptare.
- S-au schimbat multe de cînd aţi intrat în muzică?
- Îmi place că m-am născut acum 35 de ani. Pentru că am văzut şi am trăit o parte din comunism ca să înţeleg nişte lucruri, că trebuie să ne ferim foarte tare de chestia asta. Am ieşit absolut taraţi din comunism. Nu ştiam de capul nostru în '90. Pe urmă, am avut şi şansa să fiu la o vîrstă încă OK. Să pot să fac muzică, să văd şi eu ce se întîmplă internaţional în domeniu şi aşa mai departe. Să intru într-o economie de piaţă, inclusiv în domeniu ăsta. Şi cred că m-am născut într-o generaţie care apreciază mai mult valorile faţă de noua generaţie.
- Există o vîrstă OK pentru a trece prin revoluţie?
- Dacă eram mai bătrîn, cred că eram prea marcat de comunism, dacă eram mai tînăr, probabil aş fi fost cu mult mai ignorant. Aşa că eu cred că am prins o perioadă foarte bună de dezvoltare.
"Un om precum Chivu e un caz rar!"
- Pentru cine cîntaţi?
- Sincer, nu ne gîndim la cineva anume. Ceea ce-am cîntat a fost inspirat din viaţa noastră sau din ceea ce li s-a întîmplat prietenilor apropiaţi. Nu am inventat nişte lucruri, nu am încercat să părem altceva decît sîntem. Cred că pe lîngă muncă, un pic de talent şi ce-ţi mai trebuie, e foarte importantă şi treaba asta: să nu încerci să păcăleşti.
- Crezi că fotbaliştii noştri încearcă să imite, au un stil?
- Cred că mizează foarte mult pe latura asta de entertainment, de star. Nu mai eşti fotbalist, trebuie să fii şi star, trebuie să ai o imagine. Eu spun sincer că din noua generaţie îl admir foarte mult pe Chivu. Mi se pare exact persoana echilibrată de care e nevoie în sportul ăsta. Acum, uitîndu-mă în jur, văd că un om precum Chivu e un caz rar. Dar Generaţia de Aur era formată doar din oameni de genul ăsta. Acum e nevoie să epatezi un pic...
- Să faci scandal?
- Cam aşa. Eu, unul, nu înţeleg reacţii de genul... Cum a spart Cîrţu plexiglasul ăla de la banca tehnică! OK, poţi să înjuri, poţi să te ridici, poţi să gesticulezi, dar să te apuci să spargi cu picioarele e un exemplu rău pentru jucători, pentru echipă.
- A fost demis între timp.
- Da? Bine! Ce-am mai făcut pe la noi pe aici rămîne aici. Dar să te duci în cea mai importantă Ligă, te vede toată lumea şi-ajungi... Ieşiri de genul ăsta pe prima scenă fotbalistică ne confirmă poziţia noastră de codaşi în Europa.
"Imnul Craiovei? Ăla imn!"
- Cum ţi se pare imnurile echipelor de la noi?
- Nu sînt foarte reuşite. Ca atare, Steaua a apelat la Scooter. Deşi are imn, nu transmite nimic. Imnul trebuie să transmită o stare. La Dinamo, Ştefan Bănică are un imn, la Rapid - parcă Victor Socaciu avea. Dar atît timp cît galeria nu preia imnul respectiv şi are alte imnuri... Imnul ar trebui să se cînte pe stadion, la fiecare meci, nu să fie o piesă pe care o pui la nişte ocazii festive, că are cuvintele respective, legate de echipă.
- Dar imnul Craiovei transmite ceva?
- Ba da, ăla a fost imn, de-adevărat. Sînt şi excepţii. Ăla a fost imn! În 2009, la Romanian Music Awards, a fost prima apariţie după operaţie a lui Cristi Minculescu şi am fost foarte impresionat să văd că a început să cînte imnul. Şi toţi oamenii ăia din piaţă au început să cînte şi ei. Partea plăcută este că nu erau oameni în vîrstă sau de-atunci, din generaţia lui Cîrţu şi-a lui Balaci, erau oameni tineri. Oamenii îl ştiu, îl cîntă pe stadion, generaţie de generaţie, iar asta înseamnă într-adevăr imn.
"Marii sportivi ne fac imnul frumos"
- Imnul naţional sună bine pe stadion?
- Imnul României mi se pare un imn frumos. Poate nu e chiar ca ăla al francezilor sau al englezilor, de ţi se ridică părul pe mînă cînd îl auzi cîntat de un stadion. Dar şi imnul nostru e frumos, cu mult mai frumos decît al altora. Şi revenind la treaba aia, cu patriotismul şi spiritul de învingător, marii sportivi, Generaţia de Aur au făcut ca imnul ăsta să fie foarte frumos.
- Doar atunci transmite o stare?
- Adică în momentul în care echipa de gimnastică sau o gimnastă română era acolo pe podium şi cînta imnul, şi-ncepea imnul, eu unul, efectiv, mă emoţionam. Şi-mi transmitea starea aia. Atît timp cît avem realizări şi cînd sîntem mîndri de ce-am făcut, o să ni se pară şi imnul mai frumos. Sînt convins c-o să-l cîntăm cu mare plăcere.
- Acum de ce nu-l cîntăm cu plăcere?
- Am urmărit un scurtmetraj care a luat tot ce putea lua, este cu un tip care doarme şi-i sună alarma de la telefon, cu "Deşteaptă-te române din somnul..." Se uită la telefon, îl închide, se întoarce pe partea cealaltă şi se culcă. Cam asta e. Din păcate, asta e o realitate surprinsă într-un mod hilar, dar e o realitate.
"La noi, mai degrabă se-njură, nu se cîntă"
- Despre "You Never Walk Alone" ce crezi?
- La imnul ăla te cutremuri, efectiv. E foarte puternic. Cei de la Liverpool au şi rezultate, au şi echipă, au şi tradiţie, au şi muzică foarte bună şi toate astea se îmbină. Părerea mea este că pînă la urmă şi cînd compui o piesă din asta trebuie să ai o stare gen "You Never Walk Alone", trebuie să simţi asta.
- De ce nu cîntă românii pe stadioane?
- Românii sînt foarte talentaţi, mai talentaţi decît multe naţii. Nu e cultivată treaba asta la noi. Nu e cultivată şi n-avem mentalitatea potrivită, deocamdată. Ne place mai repede să-njurăm.
- Dacă am cînta mai bine, ar juca şi echipele altceva?
- S-a demonstrat, în timp, că putem fi exact ca englezii. De exemplu, cum a fost echipa aceea de aur a Craiovei, cum a apărut imnul ăla şi cum se manifestau ei pe stadion - ăsta e un exemplu că se poate să fie frumos şi la noi.
- Se poate, dar nu se vrea?
- Ne lipsesc performanţele. Eu rămîn la părerea că totul - nesimţirea în trafic, ce se întîmplă pe stadioane, pe TV, în muzică - totul pleacă de sus. De-acolo trebuie să vină un exemplu. Dacă acolo avem un exemplu foarte prost, cum mi se pare c-avem, atunci ne vom afunda în continuare în lucrurile astea.
"Hagi, Popescu, Petrescu sînt nişte simboluri, nişte exemple de urmat"
"În general, campionii sînt şi nişte oameni extraordinari. Ştiu că performanţele nu se obţin aşa, peste noapte"
CV Călin Goia
Data şi locul naşterii: 24 mai 1975, Cluj
Studii: ASE
- din iulie 1998, vocalistul trupei Voltaj, împreună cu care a lansat opt albume şi 25 de single-uri
)
)
)
)
)
)
)
)
